x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ţara pasivă vs. Ţara activă

0
Autor: Adrian Vasilescu 15 Sep 2008 - 00:00

PIB record la jumătatea lui 2008: peste 9 la sută. O ţară din vestul Europei ar sparge nori cu un astfel de ritm al creşterii economice. Noi, în schimb, suntem "onoraţi" cu scepticism şi cu avertismente.



PIB record la jumătatea lui 2008: peste 9 la sută. O ţară din vestul Europei ar sparge nori cu un astfel de ritm al creşterii economice. Noi, în schimb, suntem "onoraţi" cu scepticism şi cu avertismente.

Ce ni se pune în cîrcă? Ba că economia tinde să se supraîncălzească, ba că riscăm o aterizare dură. Şi, ca o "încununare", este exprimată îngrijorarea că, în România, consumul e mai mare, mult mai mare decît producţia de bunuri şi servicii.

Unele preziceri sînt anapoda. N-au nici o legătură cu realitatea. Mai ales ameninţarea că ne-ar paşte o aterizare dură. Altele, cum sînt cele referitoare la raportul dintre consum şi producţie, constituie un avertisment ce nu poate fi ignorat. Nimeni nu poate nega, la această oră, că România are o economie în mare parte nerestructurată, care constituie o ameninţare permanentă pentru macrostabilitate. în primul rînd prin creşterea masivă a deficitului balanţei de plăţi externe.

Cum am ajuns aici? Din vina noastră. Fiindcă ne-am obişnuit să ignorăm prezentul şi să privim cu speranţă în viitor. Cînd a fost de făcut ceva, societatea românească n-a spus: "Facem începînd de azi!" A spus întotdeauna: "De mîine ne apucăm de treabă!". Dar fiecare "mîine" are... un "mîine" al său. Şi, tot aşa, de la un an la altul, de la o etapă la alta, am tot reportat proiecte. Cele referitoare la reformele structurale sînt primele care au tot fost amînate. Din punct de vedere subiectiv, avem şi scuze. Sau, mă rog, explicaţii. Societatea noastră a trecut, înainte de decembrie ’89, prin tot felul de momente în care i s-a cerut elan constructiv, miza fiind de fiecare dată o bunăstare viitoare. Tot aşteptînd pe la cozi această bunăstare ce nu mai venea, elanul s-a stins.  Spiritul de iniţiativă s-a tocit. Ne-am văzut,încet-încet, cuprinşi de un soi de obişnuinţă păcătoasă de a amîna proiectele, pînă la urmă de a aştepta totul "de sus". De a aştepta mult şi de a primi puţin.
Tot mai puţin.

După decembrie ‘89, întîi vulcanic, apoi cu calm, au renăscut speranţele. Dar viaţa n-a curs aşa cum au visat-o atunci românii, ci pe făgaşul ei real. Au urmat inflaţia, şomajul, restrîngerea PIB-ului, scăderea nivelului de trai. După ce, timp de mai mulţi ani, am epuizat o bună parte din resurse într-o încercare disperată de a  trăi mai presus de puterile noastre, ne-am trezit că preţul consumului fără reforme nu mai poate fi plătit. Iar o bună parte a populaţiei nu a mai acceptat un nou elan. Multora, trecerea de la colectivism la individualism, la manifestarea iniţiativei individuale şi a riscului personal li s-a părut o treabă mult prea complicată. Şi au renunţat să mai spună pînă şi "de mîine". Şi-au pierdut orice suflu.
Din 2000 însă, treptat, s-a născut o nouă speranţă, legată de aderarea la Uniunea Europeană. Iar în 2007, România a urcat în trenul de Bruxelles. Serviciile au luat avînt. Industria a scăpat de povara surplusului de forţă de muncă, fără să plătească  asta cu şomaj, în condiţiile migraţiei masive. Pe acest fond, începînd din 2003-2004, s-a produs chiar şi o înviorare a productivităţii muncii. Inflaţia, domolită şase ani la rînd, după ce s-a reinflamat în toamna lui 2007, a revenit acum din nou pe panta dezinflaţiei.
Dar România "s-a rupt" în două. Ţara activă produce creştere economică, productivitate, prosperitate. Ţara pasivă însă trăieşte la voia întîmplării.

Doamnelor şi domnilor politicieni, puteţi face ceva de azi, nu de mîine, pentru a le reuni?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de