Ţara toată – o afacere de familie

În Bucureşti, rosturile publice bine plătite sunt multe şi nu ne dăm seama de fenomen, dar în judeţe, în oraşe şi târguri, ca să nu mai vorbim despre sate şi despre co­mu­ne, legea în aceste rosturi publi­ce o fac nevestele, fiii, fiicele şi ru­de­le ştabilor politici. Ad­mi­nis­tra­ţi­ile locale sunt toate afaceri de familie.

În plan local, lumea nici nu mai numeşte funcţia, ci rudenia. Impozitele nu se plătesc la Fisc, ci „la nevasta lu’ cutare”, „la doamna prefect” sau „la fiica lu’ dom’ preşedinte”. Adevărata hartă administrativă a României e aceea a acoperirii funcţiilor publice cu clanuri. În multe locuri, în orăşele şi în comune, trimiterile sunt la clanuri, la „naşu’ lu’ primaru’”, la „finu’ şefului de post”, la „ginerele lu’ doamna directoare”. Bercea Mondialul, care tocmai şi-a spintecat un nepot nu va fi judecat ca oricare alt inculpat pentru crimă, ci ca „finu’ lu’ nea Mircea prezidenţialu’”, ca neam cu „Stolojan liberalu’” şi „Huzu tribunalu’”. Şi dacă ar fi vorba doar de familii, dar în ecuaţie mai intră cumnaţii, prietenii, verii, cuscrii, clanurile colegilor cu rang mai mic în partid. O piramidă a relaţiilor de clanuri are o bază foarte largă.

Factorul-cheie rămâne însă peste tot nevasta. Şefii cad şi se ridică, îşi pierd puterea, se mută în alt partid, nevestele lor însă îşi păstrează locul. Nevestele ştabilor fac diferenţa dintre putere şi norod. Căderile şefilor, câte sunt, se întâmplă tot în perimetrul Pute­rii. Poziţia în judeţ sau în oraş a nevestelor garantează nivelul până unde se pot produce căderile. Dacă se schimbă şefa de la Poştă sau de la biblioteca judeţeană, noua nevastă în funcţie n-o dă afară pe cea veche. O trece pe o şefie mai mică. Aici e şmecheria: e rotaţie, nu cădere. E o reaşezare în sistem, nu alungare din sistem.

O altă instituţie subterană, de care ţin cont chiar şi nevestele, este aceea a secretarelor, consilierelor şi amantelor. Altfel spus, a persoanelor despre care se ştie că sunt protejate de cei mari.

Multe piramide locale, dacă nu chiar toate, au vârful la Bucureşti. Deşi apele la Bucureşti se mai tulbură, la judeţe structurile rezistă. Nu contează cât de bine  plătite sunt funcţiile ocupate de clan, important e ca judeţul sau oraşul să rămână o afacere de familie. Ca România să rămână o afacere de familie.

Istoria, spunea un politicin cu neamurile băgate peste tot, de la judeţ până-n guvern, e plină de familii conducătoare. Istoria însă e de mai multe feluri, iar capitolul despre imperii nu-i totuna cu sta­tul de plată al primăriei.