x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ţăranii care vin cu brănză la piaţă

0
Autor: Tudor Octavian 11 Aug 2007 - 00:00

La ţară mai sunt ţărani, ţărani doar bătrănii, şi nici aceştia toţi. Ii vezi coborănd pe cei tineri cu droaia din trenul navetiştilor, ii vezi urcăndu-se in troleibuz ca in căruţă, claie peste grămadă, imbrăcaţi cu ce se nimereşte.



Vin ţăranii neţărani la tărg cu brănză şi zarzavaturi, scot marfa din nişte găleţi ponosite, te uiţi la ei cum arată şi cum işi vorbesc şi ştii cum au făcut brănza şi din ce. Unul are ochiul drept mutat din loc de o cicatrice, altul are nasul rupt, femeile sunt bondoace, cu fundul vănjos şi ţăţe turtite, copiii au căte un defect de fabricaţie ce pare să garanteze o viaţă plină de violenţe şi de ciuntiri. Sunt tot atăt de neterminaţi şi de primitivi ca lucrurile lor şi ca locuinţa din paiantă in care-şi duc zilele.


I-am văzut trecănd spre Obor prin faţa unei case noi cu etaj, una din casele acelea cu o infăţişare foarte dichisită. Şi, ca şi cum aş fi căpătat de undeva, de la un diriguitor suprem al inţelesurilor, dreptul de a realiza diferenţele dintre păturile sociale, mi-am dat seama că, pentru ultimii ţărani, linia dreaptă, cantul perfect al lucrului de fabrică, dimensiunea strict controlată, toată geometria care desparte traiul civilizat de traiul la intămplare nu inseamnă nimic, că totul in existenţa lor e aproximativ, improvizat, fără o definiţie clară. Că au o coşmelie la ţară sau intr-o mărginime de oraş e tot aia. Nu-s ţărani, nu-s orăşeni, nu mai sunt nimic. In felul lor sunt integraţi social. Nu-s tălhari, iar dacă se mai taie intre ei o fac la beţie. Nu fură din vecini, iau şi ei ca toată lumea de unde mai e de luat, din pădure, din grajdurile părăsite ale CAP-ului, din porumbul francezului, care a cumpărat teren in jurul satului. Nu-s răi, primăria şi plutonierul n-au treabă cu de-alde ei, in sat fac majoritatea, dau bună ziua, ţin calendarul religios, doar că in casa lor şi in tot ce-i priveşte nimic nu e niciodată nou, neinceput, curat ca-n prima zi a oricărui făcut. Nici măcar produsele abia cumpărate de la magazin. Copiii nu trec la băut sucul pănă ce nu găsesc (găuresc) sau strămbă sticla de plastic, iar tata, dacă a apucat să cumpere din Bucureşti o oală mai incăpătoare de ciorbă, pănă să i-o dea nevestei o scapă şi o ciobeşte de două ori, iar cănd intră in bătătură alunecă intr-o balegă şi izbeşte oala de coteţul căinelui. Nici un obiect nu rămăne cu biografia sa industrială. Oala devine, chiar din prima zi, o poveste pe care un orăşean n-o poate inţelege: smalţ, balegă, coteţ... O poveste dintr-o lume pe care mintea orăşeanului, indelung controlată de geometriile urbanului, de nevoia de perfecţiune civică a caselor şi blocurilor noi de sticlă şi oţel, n-o mai poate pricepe şi o respinge ca pe un anunţ de epidemie.


Ii vezi apoi in troleibuzul care-i duce la gara navetiştilor, cu ţoalele indesate in găleţile goale, cu plozii adormiţi şi puţind a năduşeală şi a pişat, bărbatul cu o brazdă săngerăndă la găt, femeia cu o ureche mai vănătă, o fată cu părul vopsit galben, cealaltă cu o bluză chinezească nouă. De sub bluză ies hălci grase şi albe de omoplaţi, după cum a apucat soarele să-i ardă pielea. Sunt ţăranii neţărani care vin dimineaţa cu brănză la piaţă şi se intorc seara pe la sărăciile lor.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de