x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ţăranii şi PIB-ul (5)

0
Autor: Adrian Vasilescu 18 Aug 2008 - 00:00

Problema demografică are nu numai esenţă cantitativă, ci şi calitativă. Acest al doilea aspect, paritatea, a dobîndit accente dramatice în satul românesc. Pentru că, iată, de la o vreme, populaţia calificată fie se concentrează cu deosebire în marele oraşe, fie îşi caută rostul prin alte ţări ale Europei ori chiar mai departe. Satul devine rezerva de forţă de muncă necalificată.



Problema demografică are nu numai esenţă cantitativă, ci şi calitativă. Acest al doilea aspect, paritatea, a dobîndit accente dramatice în satul românesc. Pentru că, iată, de la o vreme, populaţia calificată fie se concentrează cu deosebire în marele oraşe, fie îşi caută rostul prin alte ţări ale Europei ori chiar mai departe. Satul devine rezerva de forţă de muncă necalificată.

Nici numeric lucrurile nu stau mai bine. Populaţia satelor a îmbătrînit în mare parte. Natalitatea descreşte. Cei mai mulţi tineri se mută la oraş sau pleacă să lucreze în străinătate. Toate aceste adevăruri ar trebui să sune ca un strigăt de alarmă. Căci pămîntul nostru, cel destinat agriculturii, este unul dintre cele mai bune din lume. Dar cine să-l valorifice atît timp cît oamenii capabili să facă agricultură părăsesc satele? O imensă bogăţie se duce pe apa nepăsării.

Nu mai avem timp să ne grăbim încet. E vremea să fie accelerate reformele economice. Reforma agriculturii întîi şi întîi. Principalele motoare ce ar putea să pună agricultura în mişcare sînt, ca în întreaga economie de altfel, concurenţa şi pieţele libere. Dar aceste motoare nu au cum să funcţioneze bine dacă nu sînt alimentate cu combustibilul de care au nevoie: legi bune şi un climat al afacerilor care să atragă investitori destoinici.

E vremea ca societatea românească să se întoarcă radical cu faţa spre agricultură, spre ţărani. Fiindcă agricultura, ca şi turismul, poate să fie pentru România o fabrică de valută. Mai ales dacă am fi în stare să dezvoltăm, în ţara noastră,
o puternică agricultură ecologică.

De fapt, agricultura ar putea fi unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei româneşti. Dar nu este. N-a fost nici în anii socialismului, cînd a sufocat-o proprietatea colectivistă, nici în vremea tranziţiei, cînd a suportat consecinţele nefaste ale unui paradox dureros; fiindcă, în timp ce o mare parte a pămîntului ţării a trecut în proprietatea privată, serviciile şi utilităţile importante au rămas prea mult timp în mîinile statului. Din acest dualism au ieşit prea puţine lucruri bune. După reconstituirea proprietăţii, nici ţăranii, nici agricultura n-au mai simţit aerul tare al altor schimbări necesare. Şi nici acum, în Uniunea Europeană, schimbările n-au dat buzna în agricultură şi în satul românesc.

Societatea noastră are încă nostalgia satului tradiţional; al locului unde s-a născut veşnicia. Dar se obişnuieşte greu cu ideea că satul este, înainte de orice, o realitate economică. Şi că ţăranul, la rîndul lui, nu este doar "suflet din sufletul neamului", ci şi un factor economic. Din nefericire, importurile masive de legume şi de fructe, multe fără gust şi chiar nocive din cauza tratamentului chimic pînă la saturaţie, asigură un anumit soi de rezolvare a problemei alimentaţiei. Toată lumea, la noi, regretă însă legumele şi fructele româneşti de altădată, dar nimeni nu face nimic pentru a reînnoda tradiţia; ţăranii înşişi, cîţi se mai ocupă cu grădinăritul pompează masiv chimie în pămîntul lor şi în produsele lor.

De altfel, tot mai mulţi ţărani tind să se mute la oraş sau chiar se mută, pentru că aici au mai multe opţiuni: profesionale, economice, de petrecere a timpului liber. Şi orăşenii, şi ţăranii sunt nefericiţi. Dacă însă drumul către oraş e ceva mai bine cunoscut, drumul invers continuă să fie învăluit în mister şi în mit.

Dar lucrurile ar putea să ia o cu totul altă întorsătură. Scoaterea agriculturii din încremenirea ei actuală, ce durează de mai bine de o jumătate de secol, ar putea să îndrepte către sat importante fluxuri de bani, pentru case noi, pentru sisteme moderne de apă caldă şi de încălzit, pentru instalaţii sanitare în ton cu specificul civilizaţiei din dimineaţa veacului XXI, care să "unifice", pînă la urmă, ori măcar să apropie condiţiile de viaţă din oraşe şi din sate. Şi, astfel, satul să devină o atracţie pentru mase mari de oameni, care să afle aici o şansă pentru o viaţă demnă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de