x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Taranul

0
15 Feb 2005 - 00:00

UN SCRIITOR, care traieste de patruzeci de ani in Bucuresti, se imbraca, se misca si vorbeste ca un taran asezat de curand la oras.

Cand scrie eseuri si articole, o face ca un om scolit, cu multa practica academica. In romane abordeaza subiecte satesti, as spune chiar exagerat de rurale, intrucat lumea pe care o povesteste nu mai exista. E ca si cum ar suferi ca s-a contaminat de oras si vrea sa fie mai taran decat i-ar cere-o copilaria. Cel mai mult ma intriga la el caciula, inalta, croita butucanos, dintr-o nevoie, nu dintr-un mestesug. Cu o astfel de caciula, oamenii umbla prin targuri, nu prin centrul Capitalei si prin edituri. Si nu atat caciula, cat faptul ca nu si-o scoate decat daca e invitat sa ia loc. In dialog e repezit, incaleca vorbele, zice a-a-a, dar cand vorbeste frantuzeste parca ar primi o comanda digitala din supranatural, care-i spune: gata, nu mai esti taran, esti un om de spirit care se amuza facand-o pe peizanul roman.

TOCMAI A DAT UN INTERVIU incendiar, in care a povestit cum e el atins de flacara sacra a inspiratiei, de tot ce-i incandescent, incins, ardent, in viata de zi cu zi cum se pune problema cu focul launtric si cu jarul din suflet la artisti, ce e combustia interioara in creatie si la cate grade Fahrenheit ii explodeaza ideile, cand are in fata ochilor albul febril al hartiei. Din pacate, grabit sa ajunga la radio, la interviu, a uitat gazele la bucatarie deschise, iar cand s-a intors acasa, si a vrut sa aprinda lumina...

BARBATUL CARE ARUNCA relaxat cu atata naturalete pachetul de tigari gol pe trotuar, incat oamenii striga dupa el: "Domnu’, ai pierdut ceva!" O naturalete care aminteste de cum se baliga boul, nu conteaza pe ce drum umbla: pe ulita cu praf sau pe asfalt. Cei care arunca totul pe jos. Relaxati si naturali. Daca s-ar baliga, nu s-ar mira nimeni.

PREZENTAREA VREMII la televizor cu sentimente si antipatii politice. Doamna crainica e trista ca-n Baragan e lapovita si ninsoare, insa nu-si ascunde satisfactia ca la Miercurea Ciuc va fi si mai frig. Parca sta sa aplaude ca la unguri e mai rau.

LA PARIS, minciuna din cafeneaua unde se spune ca pe scaunul de la fereastra obisnuia sa stea Hemingway. Pe vremea cand il ocupa, Hemngway nu era Hemingway, deci nimeni n-avea nici un interes sa-i sacralizeze sezutul. Nici azi nu garanteaza nimeni ca e acelasi scaun. Totusi, turistii dau un ban in plus, ca sa se aseze pe el jumatate de ceas. Platesc, de fapt, prvilegiul de a intarzia jumatate de ora pe scaunul unde alte zeci de mii de dreptcredinciosi ai cafenelelor s-au excitat intelectual socotind ca la fund sunt compatibili cu Hemingway.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de