x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Targul cu vreo patru sute de actori si actrite

0
Autor: Tudor Octavian 16 Sep 2005 - 00:00
Targul cu vreo patru sute de actori si actrite


In toamna lui 1990, in targul unde pana si premierele, la Teatrul Municipal, aveau loc cu salile goale, s-a deschis o facultate particulara de actorie.

In primul an, s-au inscris toti tinerii care auzisera ca in Bucuresti se intra greu si ca unii loviti in cap dadeau chiar si de zece ori la rand examenele de admitere si tot nu reuseau. In 1990, foarte multi parinti, care traisera pana atunci cu frustrarea ca o seama de lucruri le fusesera inaccesibile, nu conta din ce cauza, s-au repezit sa recupereze prin copiii lor, acolo unde nu prea mai era nimic de recuperat.

Tot asa au gandit, probabil, in timpul razboiului, cand s-au trezit cu un tren plin cu munitie in cartierul lor, mahalagii insirati de-a stanga si de-a dreapta caii ferate. Daca nemtii abandonasera trenul, acesta nu putea fi plin decat cu mancare si bautura. Lumea s-a repezit la vagoane si, in isteria ce-i cuprinsese pe toti, au rascolit lazile cu ghiulele si sacii cu explozibili, pana ce s-a intamplat ceea ce era de asteptat sa se intample. Pe deasupra cartierului zburau capete, maini si picioare, dar cei care nu izbutisera sa se bage in fata se uitau visatori spre cer si spuneau, dand din cap cu parere de rau, nu pentru cei morti, ci pentru ca ratasera ocazia: "Ei, da, unii au patit-o, dar cine s-a nimerit primul, precis c-a plecat cu bratele pline de conserve si de aur".

Mamele liceenelor, care se fandoseau zicandu-le vecinilor ca fetele lor au ore de prezenta scenica si de dictie, gandeau la fel, ca primii se aleg intotdeauna cu un castig. In anul urmator, desi taxele s-au dublat, numarul pustilor inscrisi la regie si actorie s-a dublat si el. "Naiba stie ce fel de scoala o mai fi si asta - ziceau tatii, care preferau sa scoata banii din buzunar si sa lase intrebarile fara raspuns pentru mai tarziu - , dar o diploma, doua acolo conteaza."

Cel mai bine le-a mers cabotinilor de la Teatrul Municipal, fiindca si-au facut toti vile, si-au zis profesori si decani si nu-si mai vorbeau intre ei decat cu "Draga maestre" si "Iubite prieten". Nebunia asta cu actoria n-a durat la infinit. Dar nici nu s-a lasat cu procese. Multi parinti au continuat sa achite taxele si dupa ce in ziarul local s-a scris ca diplomele nu erau recunoscute de stat. "E plictiseala mare in provincie", ziceau cu obida mamele fetelor care continuau sa ia lectii de dictie si de prezenta scenica pana spre miezul noptii, cu baietii, in Gradina Publica. Iar tatii, care isi faceau socoteala ca putea fi si mai rau, se duceau la carciuma, unde recuperau din cheltuiala, imbatandu-se ceva mai ieftin decat in Capitala. "Macar si-au facut copiii damblaua - ziceau tatii, fara sa acuze sau sa ceara socoteala cuiva - , c-o fi, ca n-o fi, macar au aflat ca nu-i nici o afacere cu actoria asta."

Afacere sau nu, la Teatrul Municipal premierele se insirau ca margelele pe ata, actorii isi ziceau intre ei "Iubite rectore" si "Scumpe decanule", posta a tot impartit diplome cu stampila si semnaturi oficiale pana prin iarna lui 2000, dar ce putea sa insemne asta nu se mai intreba nimeni. Mai ales ca nimeni n-avea cum sa stie in cate din familiile nou-intemeiate femeile le reprosau sotilor ca-si sacrificasera de dragul lor cariera de artiste.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de