x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tariceanu nu-i un derbedeu politic

0
Autor: Lucian Avramescu 12 Oct 2005 - 00:00

In timp ce Europa ii arata lui Traian Basescu arhitectura de lemn si fier, rece si austera, a usilor inchise, Tariceanu e ales vicepresedinte liberal pe continent, e primit cu caldura in Germania (caldura nu prea face parte din chimia personala a neamtului), iar la Paris se bucura de nesperate onoruri. Discret, in tara, pesedistii au priceput ca Tariceanu nu poate fi asasinat prin atacuri de doi lei, iar pericolul mortal, "pentru democratie", cum zic ei, e in alta parte.

Intr-o lume de derbedei politici, premierul Calin Popescu Tariceanu face surprinzator nota discordanta a unei prezente educate. Isi pastreaza cumpatul in momente zgrunturoase, nu injura de mama la televizor si afiseaza cel mai adesea eleganta si stapanirea de sine ale unui om care a absolvit academia celor sapte ani de acasa. Unii spun ca nici el n-ar fi chiar o fata mare politica. Isi mai iese din pepeni, manjeste cu bulion nasul adversarilor. Nu l-am vazut, recunosc, in atari ipostaze.
Il stiu din anii cand am impartit o latura a mesei Clubului Roman de Presa, apasand cu greutati corporale variabile scaune lipite unul de altul. Il mai stiu din relatarile pictoritei Anca Serbanescu, sotia regretatului Serfi si soacra sculptorului George Apostu. Pictorita traieste la Paris si are 82 de ani. Isi aminteste momente insorite din viata constanteana a familiei lui Calin. Erau vecini de strada si prieteni. Un aer grecesc, nerevendicat din Zorba, ci in atingere mai degraba cu statuile blande ale secolului lui Pericles, cand in arta greceasca nu aparuse inca rictusul.

Tragandu-ma dintr-o familie liberala, l-am urmarit pe Calin Popescu Tariceanu cu un anume interes. Atat, si nimic mai mult. Ajuns prim-ministru, i-am scrijelit cu pixul pe scafarlie, ca multi alti gazetari, nemultumiri. E soarta politicianului la putere. Inghite si suporta vrand-nevrand. E prima oara cand incerc sa-l tratez altcum. Sa-i inteleg secretul unei retete care ma nedumereste. Din prima zi de preluare a functiei de prim-ministru a fost atacat birjereste de Traian Basescu, cel care-l pupa zgomotos in campania electorala, jurandu-i credinta si numindu-l frate pe veci. Liberalii, unii dintre ei, l-au vandut pe blidul pedist. Pedistii au afisat o distanta si o superioritate radubercenista, inchinandu-se icoanei de la Cotroceni, singura facatoare de minuni pentru ei. Minunea ar insemna transformarea unui partid, in genere nedefinit si minuscul, intr-un colos prezidential.

Pesedistii l-au terfelit si ei pe Tariceanu, mai cu talent, mai fara, in functie de temperamentul politic si de interese. Cursa pe care i-a intins-o Basescu, aceea de a-l obliga la o demisie de forma, pentru a-l reconfirma premier dupa anticipate, a fost evitata in ultima secunda. Tariceanu a inteles ca se joaca, decontand fariseic plansul din campanie, cartea Stolojan. Acesta urma sa preia functia de premier, iar anticipatele, aproape sigur, deveneau inutile. Calm, cu eleganta, privindu-i in ochi pe cei care-l infierau, Tariceanu a trecut cu bine momentul.

In timp ce Europa ii arata lui Traian Basescu arhitectura de lemn si fier, rece si austera, a usilor inchise, Tariceanu e ales vicepresedinte liberal pe continent, e primit cu caldura in Germania (caldura nu prea face parte din chimia personala a neamtului), iar la Paris se bucura de nesperate onoruri. Discret, in tara, pesedistii au priceput ca Tariceanu nu poate fi asasinat prin atacuri de doi lei, iar pericolul mortal, "pentru democratie", cum zic ei, e in alta parte. L-au lasat in pace. Uneori l-au sprijinit, simtind in zona Cotrocenilor un pericol mult mai mare, un adversar crud si imprevizibil.

Incotro isi va duce Tariceanu partidul? Il va dizolva in PD, inmormantand seculara traditie liberala? Ma indoiesc. Oricum, Basescu pare a incepe sa-l ia cu adevarat in seama. Dincolo de stridentele unor declaratii amenintatoare, Basescu a lasat-o mai moale in privinta premierului liberal si l-a luat de toarta, ca-n vremurile bune, la ultimele iesiri spre podurile ruinate. Unii spun ca totul e un joc si ca l-ar pandi la colt cu mai multa incordare decat il urmareste pe Adrian Nastase. "Grecul" Tariceanu isi pastreaza insa calmul si statura. Parca nu s-ar petrece nimic. Ciudat personaj. Sa fie castigatorul pe care n-a pariat nimeni?
Citeşte mai multe despre:   tariceanu,   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de