Tăriceanu, sfâşiat de neveste

Pentru Călin Popescu Tăriceanu noaptea de vineri spre sîmbătă a fost una cu peripeţii. A ajuns tîrziu acasă după o zi cumplită şi, de cum a pus capul pe perna lui cea roz, din pene de gîscă, a adormit ca un prunc. S-a foit aşezîndu-şi perna imensă ba pe muchie, ba deasupra capului şi şi-a strîns piciorul drept la piept. În vis săpa cu tîrnăcopul în grădină.

Pentru Călin Popescu Tăriceanu noaptea de vineri spre sîmbătă a fost una cu peripeţii. A ajuns tîrziu acasă după o zi cumplită şi, de cum a pus capul pe perna lui cea roz, din pene de gîscă, a adormit ca un prunc. S-a foit aşezîndu-şi perna imensă ba pe muchie, ba deasupra capului şi şi-a strîns piciorul drept la piept. În vis săpa cu tîrnăcopul în grădină. Se făcea că era enervat pe Dinu, tovarăşul lui de luptă politică de aproape douăzeci de ani, că prea îl cheamă la ordine, că prea se crede magnat, că prea le dă apă la moară puştilor cu caş la gură ai lui Antonescu şi Bogdan Olteanu. Drept urmare, strîngea tîrnăcopul cu ciudă şi trăsnea lovitură după lovitură. Ba ajunsese să nu mai vadă, din groapă, cu toate că pămîntul era tare, ca după o secetă ca astă-vară. În ciuda efortului, nimic. Nu dădea de petrol.

I s-a făcut sete şi, cu ochii abia mijiţi, s-a ridicat domol şi s-a pornit tărăgănat spre chiuvetă. Gustul apei de la robinet, puhhh, nu i-a plăcut şi a înşfăcat o sticlă de şampanie începută de nevastă. Gîll, gîllll. Nu, n-a băut din sticlă, ci, ca europenii, dintr-un pahar cu picior. Cine să prindă sticla, totuşi? Tot pe bîjbîite, Călin Popescu Tăriceanu a revenit în pat. A vrut să îi dea nevestei, încă o dată, dovada că e galant şi să o pupe pe frunte. Dar patul era gol. Ioana era ocupată profesional şi, parcă, îl rugase, în miezul zilei, să vorbească un pic cu Cristi David să-i trimită un poliţist la un bal de caritate, să-i refacă buletinul. A adormit iarăşi, instantaneu.

De data aceasta atmosfera din vis era una din trecut, din campania anului 2004. Vorbea de la o tribună, înconjurat de batiste portocalii şi flutura cu avînt mîinile, încît adulatorii săi intrau în transă: “PSD a devenit un paria politic, cu care nimeni nu doreşte să aibă nici un fel de legătură. În patru ani de guvernare, PSD a construit obstacole în calea aderării României la UE printr-o corupţie generalizată şi instituţionalizată, menţinerea unei sărăcii fără egal în Europa, frînarea liberei iniţiative, subminarea democraţiei în România. PSD s-a afundat în corupţie şi în minciună. Cultivînd personaje precum Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, Nicolae Mischie, Marian Oprişan, Corneliu Iacubov, Şerban Mihăilescu, PSD s-a transformat într-o organizaţie de tip mafiot, care nu are ce căuta într-o democraţie”. Ca reacţie la vorbele spurcate de atunci, că doar acum Năstase îi e aliat şi are un proiect de guvernare PNL-PSD, corpul a început să-i tremure şi a muşcat cu mîhnire din pumnul strîns.

După cîteva minute s-a întors violent pe partea stîngă şi a început să se tînguie. Gînguritul necăjit s-a transformat pe dată în ţipete

şi vorbe prin somn: “Cioroiene, taci din gură şi, mai bine, ieşi afară! Varujane, fi-ţi-ar tichetele, rămînem, vorba lui Ruşanu, fără votanţi! Ştiu, ştiu, ai făcut ce ţi-am zis eu cu taxa de primă înmatriculare, dar acum cum scăpăm? Orbane, nu mi-i pune pe unguri în cap şi nu mai pocni toate maşinile statutului. Norica, îţi promit eu, în guvernul următor vei fi şi tu ministru al Apărării, Justiţiei, Externelor, ca Meleşcanu. PSD-u’,

n-aveţi măcar un adjunct de şef pentru serviciu secret de la Interne? Mihnea, cum proceda Adrian într-o situaţie ca asta?”. Îi treceau prin faţa ochilor toate aceste personaje şi i se părea că toate îl iau de guler. Se aliaseră şi se transformaseră într-un nor

care-i tot tuna în urechi. Apoi s-a făcut linişte. S-a văzut pe-un ogor cu ciulini, iar în depărtare, un măgar ara agale, motorizînd un ţăran de 80 de ani care nu se calificase la proiectele cu fonduri structurale de la UE. Stătea singur, abandonat, avea pantofii din piele de şarpe crăpaţi, uitătura îi era pierdută, iar picioarele umflate abia îl mai ţineau.

Pe Călin Popescu Tăriceanu l-a trezit cocoşul electronic de la ceasul de mînă al soţiei lui. Ioana dormea dusă, iar capul îl durea puţin. Şi-a amintit problema zilei de ieri, după demisia lui Cioroianu îi trebuia un nou ministru. “Dar azi e sîmbătă şi e week-end!”, s-a ridicat voios şi, în pijama, s-a dus glonţ la garaj. “Bruuum”, s-a şi avîntat în cîteva ocoluri de casă, drept înviorare, călare pe motocicleta lui. Aşa a ţinut-o toată ziua. Şi a continuat duminică.

Luni dimineaţă, dar dimineaţă-dimineaţă, a bătut la o uşă. După ce a intrat, s-a aşezat sfios lîngă bărbatul în capot şi care citea Financial Times. “Pe cine să punem la Externe, coane?”, a întrebat premierul. Ca şi cum nu

l-a auzit, Dinu a dat pagina:

“Ce-ai încărunţit, Căline! Ţi-ar prinde bine o pauză!”.