x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tătucul României se ascunde

0
Autor: Dragos Moldovan 24 Iun 2010 - 00:00
Mărturisesc sincer faptul că simt nevoia unui tătuc. A unui personaj care să mă scutească de responsabilitatea deciziilor care presupun riscuri majore.  A unei autorităţi intelectuale care să-mi desluşească hăţişurile intrigilor petrecute undeva, departe, mult deasupra mea,  rupte de orice fel de legătură directă cu mine dar care au ca efect, paradoxal, execuţia mea publică prin legarea la stâlpul infamiei şi în final, ghilotinarea. Am nevoie de cineva care să-mi explice cum functionează mecanismul ăsta infernal care mă condamnă pe mine fără drept de apel şi fără a-mi lua în considerare opinia, mărturia, acţiunea şi - în ultimă instanţă!!! - buna intenţie.  Simt nevoia unui tătuc. A unui personaj concret, viu, care să mă mângâie pe creştetul capului, să mă bată atunci când e cazul, să-mi dea palme peste ceafă dacă e nevoie, dar care să reprezinte pentru mine o AUTORITATE morală şi intelectuală, o instanţă foarte înaltă la care să pot face apel la orice oră din zi şi din noapte.

Răspund anticipat la reacţii pe care consider  a fi foarte probabil să le fi provocat: nu mi-e dor de Nicolae Ceausescu. Deşi am crescut până la vârsta de douăzeci şi doi de ani sub auspiciile măreţelor sale directive de partid şi de stat.  Nu pot să spun că am suferit profund pe vremea lui. Traumele au fost mai degrabă consecinţele vârstei decât ale sistemului comunist. Desi nu-mi plăcea propaganda, ca să fiu sincer, asta nu însemna nicidecum vreun zbucium spiritual din partea mea. Slavă Domnului!, aveam la îndemână suficiente cărţi şi spectacole de teatru cu care să-mi fac subiect de conversatie. În liceu faceam mişto de Ceauşescu pe culoare.  Am spus toate chestiile astea pentru a afirma, asigurat din punctul de vedere al argumentatiei, că Nicolae Ceauşescu nu a reprezentat pentru mine un tătuc, nicidecum o autoritate.  Mă miram profund  de faptul că se sperie aşa groaznic de el oameni în toată firea.  Aşadar sunt un tip prost crescut din punct de vedere al disciplinei sociale. Dacă m-am comportat cu atâta inconştientă aroganţă faţă de însuşi Nicolae Ceausescu vă daţi seama ce a fost atunci când m-am trezit  cu Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. În privinţa lui Traian Băsescu e altceva. Pe el îl privesc aproape cu întelegere, aproape compatimitor, ca şi cum aş fi obosit şi i-aş înţelege eforturile crâncene pe care le face pentru  a ajunge la limanul politicii. Traian Basescu produce  foarte mult rău în jurul lui. E ca un copil lipsit de afecţiunea familială, devenit  sălbatic, neliniştit, care se manifestă când violent, când cu o atrocitate introvertită aproape inuman. Aş vrea să-l ajut pe Traian Băsescu şi pentru că nu o pot face mă enervez, îmi ies eu însumi de sub control, şi ba nu-i mai dau atentie, ba mă apucă furiile şi aş vrea să-l stâlcesc în bătaie. Carevasăzică nici Traian Băsescu nu este, nuuuuu!, nici pe departe!!!, vreun fel de autoritate pentru mine.

În consecinta se poate spune, fără teama de a greşi, că sunt cam bezmetic din punctul de vedere al reperelor morale în politică precum şi din acela al criteriilor de orientare socială.

Aşa că perioada asta mă năuceşte pur şi simplu, la propriu. Unii, Emil Boc şi gaşca destul de numeroasă din jurul său, ţipă că fără măsurile de austeritate propuse de el murim, alţii, gramadă şi ei, urlă că tocmai din cauza lor o să murim. (Eu afirm că toţi suntem datori cu o moarte, hi-hi-hi.) În fine, glumă-glumă, da' faza nasoală e că din cauza asta, strivit de războiul între două autorităţi străine mie,  nu mai pot să port o conversaţie inteligentă la o bere. N-am înţeles, Banca Natională îl critică pe ministrul Finanţelor sau invers? Ori nu e vorba despre niciun fel de contre?! Ceaţa e şi mai deasă când vine vorba despre responsabilităţile politice. Nu mă gândesc la actiuni comune cum sunt moţiunile sau votul in Parlament. Ci la ce spune unu' şi altu' pe la teve.

Dacă ar fi să amestec  tot ceea ce am trăit, cu tot ceea ce am gândit si cu tot ceea ce am înţeles în aceşti ultimi douăzeci de ani din viaţa mea,  aş trage concluzia că intelectualitatea  atent şi îndelung şlefuită din România  a biruit, candva, prin toamna-iarna lui 2004. Nu m-a întristat că asta a facut bucăţi-bucăţi un sistem social împreună cu personajele  identificabile cu acesta. Ba chiar m-am bucurat oarecum că s-a afirmat autoritatea negarii. Dar unde este acum vocea ACEEA?!, cea care a creat cel mai de succes model socio-politic al anilor nostri, cea care rostogolindu-se de pe Olimpul gândirii strategice a creat Alianţa D punct A(H!!!) punct, din care apoi s-a născut, într-o logică a firescului, PARTIDUL -DEMOCRAT-FĂRĂ-LINIUŢĂ-LIBERAL,  unde este Alina Mungiu???!!!, să ne spună, să ne înveţe, să ne bată dacă e nevoie, dar să ne aducă la liman! Recunosc: am nevoie de un tătuc, am nevoie de ea!!!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de