x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tauromahia ieri şi azi – un proces de conştiinţă

0
Autor: Romulus Vulpescu 21 Iul 2008 - 00:00

Toate forurile internaţionale cu autoritate decizională, precum UNESCO şi Uniunea Europeană, între altele, lor alăturîndu-li-se organizaţiile ce apără drepturile animalelor la viaţă şi, mai ales, la o sacrificare fără suferinţă (cînd e cazul de eutanasiere), au pornit zilele astea o campanie fără precedent, menită să sensibilizeze opinia publică de pretutindeni.

Toate forurile internaţionale cu autoritate decizională, precum UNESCO şi Uniunea Europeană, între altele, lor alăturîndu-li-se organizaţiile ce apără drepturile animalelor la viaţă şi, mai ales, la o sacrificare fără suferinţă (cînd e cazul de eutanasiere), au pornit zilele astea o campanie fără precedent, menită să sensibilizeze opinia publică de pretutindeni. În ciuda unor sălbatice fără-de-legi înarmînd cu şbilţul fatal mîna hingherilor pîn-acum, România consimte, în fine, să-şi apere statutul de stat civilizat. Faptul se cuvine pus în lumina meritată.

Iată de ce, rog "Jurnalul Naţional" să retipărească nişte pagini uitate, pe care le-am publicat în "Secolul 20" (nr. 10, pp. 85-95), încă din 1966. Atunci m-am numărat printre primii şi puţinii din ţara noastră care-au dezvăluit neînchipuita cruzime a corridelor din lumea iberică (Spania, Portugalia) şi din cea latino-americană. Am scris Recviem pentru tauri ca o replică de protest la jelirea exclusivă a toreadorilor morţi în arenă (Federico García Lorca, Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías, între altele). Taurii n-au stîrnit nimănui compasiunea. ân 2006, am reluat fragmentar cîteva texte în "România Mare".

 

Recviem  pentru  tauri

Tauromahia – bătrînă instituţie de petrecere şi de moarte. E o competiţie pe muchia incertă a iscusinţei în gol: o întrecere cu moartea care nu pierde niciodată şi soldează litigiul dintre oameni şi tauri. Petrecerea cu leşuri e numai o repetiţie pentru viii care-şi aşteaptă apoteoza de sînge şi de zăbranic. Tenace  - nisipul obsesiv e ca o parcelă de eternitate în cerc. Amintirea Romei persistă în memoria cărturarilor şi-n arenele uitatelor sacrificii umane, care nu s-au golit niciodată de public. Oamenii ucid vitele pentru hrană. Trist obicei necesar, nescutit de sentimentul culpei: abatoarele sînt relegate la marginea aşezării şi casapii absolviţi de păcat pentru că jertfesc, în singurătatea breslei, cornute posace presimţindu-şi, cu frunţi resemnate atavic, destinul. Panem. Spania, pielea de taur a Europei, redă arenelor defuncte strălucirea deşartă şi mirosul de sînge al serbărilor imperiale. Costumul cu paiete şi coarnele aurite înnobilează sacrificiul cu martori ? Moartea e o discreţie, ca şi iubirea. Corrida se numeşte fiesta, o sărbătoare a omorului. Dar pitorescul n-o justifică, precum nici figurările şi nici simulacrele artistice. Să fie un succedaneu de fanatism ? O supapă de siguranţă a refulării mistice, a trudei fără compensaţii coaptă la soare ? Et circenses. Soare şi nisip. Arşiţă şi arenă. Capa prefigurează sîngele inevitabil. Trandafirul roşu la corsajul doamnelor din loji. Şi un orizont vegheat de sutane. Pan y toros. Paletă severă şi monotonă. Numai albul infirmeriei nu se armonizează. El este rochia de seară a morţii spaniole.

Războaiele oamenilor, marile evenimente, catastrofele intră în epopee, spre aducere-aminte. Sărbătorile sîngeroase şi-au născut literatura. Din folclorul tauromahic am selectat o suită de coplas, naive şi teribile, compuse de pasionaţii simpli ai fiestelor – ţărani şi orăşeni – aficionados. Pretutindeni unde vorbesc spaniola şi portugheza, oamenii cîntă sau recită, acompaniaţi de instrumente, legenda şi istoria tăurăriei. Cîntece şi dansuri fundamentale  relatează cu stîngăcie, cu aritmii şi cu asonanţe, evenimentele acestui univers închis, compus din două fiinţe: taur şi tăurar. Cancionero popular taurino, antologia lui Manuel Martínez Remis (Madrid, 1963), e o carte dedicată mai mult omului decît taurului. ân ipostaza fauve a condiţiei umane, cu mizeria şi cu gloria ei, taurul este considerat un figurant necesar în epilog. N-am putut decît cu greu reconstitui biografia nevinovatului compars, erou şi victimă în tragicul joc de-a vărsarea de sînge. Dar desenul coarnelor teribile poate fi descifrat în filigranul tuturor coplelor pe care le-am ales ca să-i compun acest recviem fără ghitară şi fără muget.

 

1. Taurul

Eu sînt taurul bătrîn,

creţ de păr, scund, cu piept larg,

sămînţă de sînge bun:

din taur corcit mă trag.                        

(Argentina)

 
Nani, dormi, Luceferel,

uite, vine-un taur:

are coarnele de-argint

şi coada de aur.                                  

(Puerto Rico)

 
Tăuraşul ăsta, taur

de durere-amară

e un tăuraş de zahăr,

iasomii şi scorţişoară.              

(Villas de álamos)


2. Toreadorul

Taurul să iasă

sînt toreador;

tăurind nu-mi pasă,

sînt netemător.

Vino, tăuraşule !

Vino-ncoa’, trufaşule !

Sînt toreador

şi-am să te omor !                   

(Soria)

 
Tăuritul e o casă

doar cu două uşi, se ştie:

la glorie duce una,

alta la infirmerie.                      

(ávila, Guisando)

 

3. Corrida

Cînd dă buzna taur negru,

nimeni nu mă părăsească:

am cu dînsul întîlnire

la cinci ceasuri după masă.                  

(malagueña)

 
Ce tăuraş sălbatec

de moarte-aducător...

Şi ce nebună moarte de-aplauze şi-ovaţii,

de voioşie moarte, şi de toreador.       

(siguidiya gitana)

 
Cu-o sutană nu faci sfîntul,

nici toreador cu-o armă,

nici taur cu-o fundă-n coamă:

pe toate le smulge vîntul.                     

(malagueña)

 
De cu ziuă pînă noaptea

trece viaţa şi ne lasă,

şi adesea trece moartea

între cinci şi şase.                                

(tanguillo)

 

4. Teama

Vreau să fac o cetăţuie

doldora de-argint şi aur,

ca s-o dărui maicii mele

dacă n-am să mor de taur.                  

(siguidiya)

 
Hai cu mine la plimbare

cînd corrida se termină,

hai cu  mine la plimbare...

Dacă scap cu viaţă, vină.                    

(Soría)

 
Cum vrei tu să te iubesc

cînd toreador sînt, fată ?

Totdeauna ştiu cînd plec

dar cînd mă-ntorc niciodată.               

(Murcia)

 
Toreadorul tînăr spune

posomorîtei sale maici:

"De nu-ţi aduc să-mbraci mătase,

zăbranic îţi aduc să-mbraci".               

(malagueña)

 

5. Gluma

ân arenă a căzut

astăzi, luna,

şi-n bănci uite că şi-a rupt

coarnele, nebuna.                               

(seguidilla)

Taurii din Villacañas

sînt blînzi de să-i pui la jug:

îi ucid toreadorii,

cu ac de cusut i-mpung.                      

(Toledo)

 
Fugi că taurul te prinde !

Fudulache, lasă-i capa !

Sări, băiete,-ngrăditura,

că te-mpunge de te-ajunge.                 

(Santander)

 
De mă vezi vorbind cu altul

nu mă bănui de-aceea:

că bărbatu-i pururi taur

şi toreador femeia.                              

(Valladolid)

 
De-un taur şi de-o femeie

urmărit am fost pe drum:

am putut scăpa de taur,

de femeie nicidecum.                          

(Secolul al XV-lea)

 

6. Amorul

Tot ce-ndur eu de la taur

socot că la fel îndur

– căci mi-a pus gînd rău şi dînsul –

cum mă faci să sufăr tu.                       

(malagueña)

 
Taurul priveşte iapa,

ea priveşte către el

şi o lume-ntreagă ştie:

noi doi ne privim la fel.                                    

(malagueña)

 
Fata tot ţesea în fir

haină-albastră-n fir de aur,

fata tot visa mereu

la un asfinţit cu tauri.                           

(malagueña)

 
Regii pleacă-n miazănoapte,

fetele la miazăzi;

eu, cînd vrei, toreadore,

plec unde-ai să-mi spui că vii.             

 (Zaragoza)

 

7. Moartea

Să omor cînd mă chemară

cu tambură şi cu corn,

şi gîza bîzîitoare

mi-a spus că mi-e dat să mor.             

(Copla din secolul al XIX-lea)

 
Pămîntul cum e pămînt

tristeţea-mi va bea cu sete

fiindcă mort e Manolete,

taurul l-a omorît.                                             

(soleá)

 
Taurul Pendón e mort

şi ce jale grea, Isuse,

să-i vezi sîngele-nchegat

care pe pămînt se scurse.                    

(Villar de álamos)

 
Dacă negrul mă răpune

nu-n pămînt sfinţit vreau groapa:

îngropaţi-mă-n păşune,

să-mi umble pe piept cireada.             

(Argentina)

 

8. canción Şi chansonnette

Jacques Brel, Taurii

Cad taurii, duminica, pe gînduri:

Sînt plictisiţi s-apară pentru noi.

Puţin nisip şi soare, nişte scînduri

Şi sînge – tot puţin – pentru puţin noroi.

E ceasul cînd se cred băcanii Don Juan,

Cînd orice englezoaică se simte Montherlant.

 
Ay !

Cum să aflăm ce-şi spune-n gînd

Un toro,-ntr-un vîrtej dansînd,

Cînd brusc observă că e gol doar el ?

Ay !

Şi ce revede, ca-ntr-un vis,

Un toro-al cărui ochi deschis

Zăreşte-ncornoraţii cu coarne de alt fel ?

 
Cad taurii, duminica, pe gînduri:

Sînt plictisiţi să-i doară pentru noi,

Vin picadori, pe public răzbunîndu-l,

Vin matadori, de public sînt proclamaţi eroi.

E ceasul cînd se cred băcanii Lorca,-n stal,

Cînd orice englezoaică e-o Carmen fără şal.

 
Cad taurii, duminica, pe gînduri:

Sînt plictisiţi să moară pentru noi.

Dar spada va lovi, e-o pîndă-a morţii-n rînduri,

Dar spada a lovit, delirul e în toi.

E clipa de triumf: băcanii sînt toţi Nero,

E clipa de triumf: cînd orice englezoaică e-un Wellington-torero.

 
Ay !

Cad taurii visînd un iad

Cu matadori defuncţi ce ard

ân clipa ultimei imagini ?

Ay !

Sau, poate,-n ceasul morţii blînd,

Pot să ne ierte, evocînd,

Verdun-uri, Waterloo-uri şi Cartagini ?

Ay !

 

Charles Aznavour, Toreadorul

Cu ochii ţintă-n vid

Şi trupul gol de nacru

Zaci jalnic şi livid

Şi ţeapăn sub cearşaf;

Costumul de paiete

E-un tragic simulacru

Mînjit de roşii pete

Şi tăvălit prin praf.

Corrida nu s-a-nchis:

N-ai, ca învins, scăpare,

Tu mori cum ţi-a fost scris

Şi-un public fără scrupul

Aclamă alt erou:

Dar rana nu te doare

Ca numele cel nou

Ce-ţi săgetează trupul.

 
Nu, n-ai să mai revezi toridele corride,

Sub soarele de plumb arzînd la apogeu;

Nu, n-ai să mai revezi nici fetele splendide

Ce te-aclamau din loji precum aclami un zeu;

Nu, n-ai să mai încerci senzaţia unícă –

Amestecul de frică

Şi de orgoliu – nu,

Cînd în arenă, grav, treceai cu gesturi sobre,

ân timp ce-un paso doble

Vestea că intri tu.

 
Un taur ţi-a învins

Superba siguranţă;

Renumele ţi-e stins

Şi anii ţi-s răpuşi.

Ţinuta statuară,

Nebuna cutezanţă

Nisipu-nsîngerară

Şi zac în rumeguş.

Din targa ta de lemn

Prind unghiile să rupă

Cînd moartea-ţi face semn,

Căci tîrfa-i fără scrupul

Şi, ultimul minut,

Cînd gura ţi-o astupă,

Ţi-l fură-ntr-un sărut

Ca să-ţi cuprindă trupul.

 
Nu, n-ai să mai revezi Andaluzía-n soare

Cînd singur ai să zaci subt bulgării atroci;

Nu, n-ai să mai revezi nebune dansatoare

Dansînd flamenco-n tact de pasionate voci:

Un idol a murit, alt idol îi ia locul;

Te-a părăsit norocul

Lăsîndu-ţi doar un dric.

Ay, faima-i fum: cînd speri că e a ta, în joacă,

Ea cu un altul pleacă

Nemailăsînd nimic.

Nimic,

Nimic,

Nimic.
 

Citeşte mai multe despre:   editorial,   taurii,   sînt,   taurul,   taur

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de