x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Taxe drese cu ciocanul: Boc! Boc!

Taxe drese cu ciocanul: Boc! Boc!

de Ionuț Bălan    |    29 Iun 2011   •   21:00

Impozitarea suplimentara a celor care detin mai multe case va fi me­n­tinuta atat in 2012, cat si in urmatorii ani, a declarat premierul Emil Boc, vadit nemultumit de "indrazneala" Parlamentului de a limita la anul 2011 aplicarea impozitelor majorate.

Amintim ca Guvernul a decis prin or­donanta de urgenta, la mijlocul exercitiului fiscal anterior, ca impozi­tul pentru autovehicule cu o capaci­ta­te cilindrica de peste 2.000 de centi­metri cubi sa fie dublat, iar persoanele care detin in proprietate mai multe imobile sa achite impozite majorate cu 65% pentru prima cladire in afara ce­lei de domiciliu, cu 150% pentru cea de a doua cladire si cu 300% pentru cea de a treia. Dar in prima parte a lunii iunie 2011, cand a venit randul Parlamentului sa aprobe ordonanta prin lege, acesta a introdus un articol ca­re prevede ca impozitele vor fi men­tinute doar pana la sfarsitul acestui an.

De fapt, seful Executivului n-ar trebui sa se arate contrariat, ci sa-i mul­tumeasca Legislativului ca in­cear­ca sa scurteze perioada in care Gu­vernul se umple de penibil. Potri­vit formei actuale a actului normativ e greu de definit ce e aceea o ma­si­na puternica. Un Aro 244 de 3.200 de centimetri cubi, care are o putere a motorului de 90 cai-putere? Sau un Porsche Cayenne care cu aceeasi cilindree dezvolta o putere de trei ori mai mare? Cel de-al doilea e intr-adevar un automobil puternic, dar pentru care se plateste un impo­zit similar cu cel pentru un Aro cu care se cara varza si cartofi.
Iar aberatia taxarii continua: cine merge cu Aro, Hyundai ori Kia pla­teste un impozit mai mare decat o per­soana care detine o vila de 300.000 de euro. Adica in cazul unei ma­sini, care reprezinta o zecime din valoarea unei case, scoti din buzunar mai multi bani decat pentru un imobil cu etaj!

Desigur ca aceasta nu e singura trasnaie a Cabinetului Boc. Guvernul a hotarat ca pensiile care depasesc 1.000 de lei sa fie impozitate. Cu alte cu­vinte, daca ai o pensie de 1.500 de lei, ti se taxeaza cu 16% "plusul" de 500 de lei. In schimb, cand vine vorba des­pre contributiile de asigurari so­ciale de sanatate, aplicabile pensiilor de peste 740 de lei, "principiul" se mo­difica. In loc sa se taxeze diferenta dintre 1.500 si 740 de lei, dupa "mo­de­lul" de la impozitul pe venit, cota in­dividuala de 5,5% se aplica la in­trea­ga suma de 15 milioane de lei vechi.

Si bineinteles ca elanul "creativ" al Guvernului Boc nu se opreste aici, aratand ca Romania are un avans impresionant in domeniul idioteniilor fata de celelalte tari europene. Incepand cu acest an, somerilor care refuza locurile de munca puse le dispozitie li se poate sista indemnizatia, chiar daca joburile oferite se situeaza la sute de kilometri de localitatea de domiciliu. Ceea ce-i permite premierului sa explice "filosofia" guvernamentala: "Deci iti ofer un loc de munca, il refuzi o data, daca si a doua oara l-ai refuzat, atunci din ziua urmatoare nu mai primesti ajutor de somaj, inseamna ca nu te intereseaza munca in Romania".

Ce omite din discutie Emil Boc este ca somerii au platit asigurari, deci indemnizarea lor nu e un soi de po­mana. Mergand pe acest drum ur­meaza, mai departe, sa-i "pe­dep­seasca" – cum s-au gandit britanicii – cu ore de munca in folosul comuni­tatii pentru a incasa de doua ori asigu­rarea de somaj.

Dar haideti s-o dam si noi in filosofie precum premierul specializat in drept constitutional. In definitiv ce e statul cand plateste pensii, asigura sanatatea sau ii indemnizeaza pe someri? Doar un prestator de servicii. Ceea ce ar trebui sa-i determine pe clienti sa refuze sa mai cumpere produsele oferite daca nu mai corespund din punct de vedere calitativ.

Ce se intampla insa? La aceste servicii nu se poate renunta? Daca nu se poate, atragem atentia ca sunt romani care doresc sa munceasca, dar considera nerentabile serviciile prestate de stat. Si daca ei nu accepta conditiile impuse – refuza sa mai plateasca – le este imposibil sa mai lucreze legal. Asta cu riscul de a le fi incalcat un drept constitutional. Legea fundamentala stipuleaza ca "dreptul la munca nu poate fi ingradit". Nu scrie nicaieri explicit ca libertatea de a munci se livreaza numai la pachet cu plata cotelor de asigurari sociale.

×