Te pup pe suflet, Românie

A merge la Alba Iulia de 1 Decembrie este o împărtăşanie. O împărtăşanie dătătoare de iubire pentru Ţară, aducătoare de gând curat. O perfuzie de curaj pentru vremurile apăsătoare prin care înoată anevoie poporul. Curaj că va ieşi România la liman, ca de atâtea ori, şi că nu se va anemia niciodată sângele românesc. Fiindcă clocotul de sânge al eroilor neamului au luptat până la sacrificiul suprem pentru miracolul Unirii. O Unire care în anii 1600 era o premieră în Europa. Încă de cu zori, pe bulevardele sfântului oraş Alba sute de liceeni, de studenţi, de tineri urcau spre Catedrala Reîntregirii Neamului scandând “Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”. Lângă statuia voievodului Unirii parcă auzi pasul armăsarului purtându-l semeţ pe Mihai care rostea tunător “Pohta ce-am pohtit, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”. Le trecerea şuvoiului de tineri, înfăşuraţi în această strigare simbol ca năzuinţă de veacuri a neamului, oamenii de pe străzi, bătrâni cu paşi îngreunaţi de ani, mame cu copilaşi de mână, veterani de război în baston, dar cu insigna tricoloră la rever, toţi întâmpinau cu urale marşul tinereţii patriotice. “De-ar fi şi din morţi să ne scoale un marş,/ Noi tot am întinde spre Alba o mână,/ De vechea lumină a sângelui arşi,/ Am merge spre Mecca română.” Ard versurile lui Adrian Păunescu. “Veniţi, fraţi români, unde vechii martiri/ Au dat României eterne contururi,/ În Sfânta Cetate a Marii Uniri,/ Spre Alba, spre Alba de-a pururi.” În tine se trezeşte duhul Unirii când străbaţi cu pasul Alba. Simţi că bătaia inimii tale de român al anilor 2013 îşi armonizează bătaia cu dangătul măreţ al clopotelor Catedralei Unirii. “Acolo ne-aşteaptă Mihai cel Viteaz,/ Cu duhul în Clopotul Reîntregirii/ Şi totuşi se întâmplă din nou parcă azi,/ N-au frică de moarte martirii/ Acolo sunt Horea şi Iancu Avram/ Şi oasele noastre sunt  frânte pe roată,/ Acolo e inima-ntregului neam,/ La Alba în veci luminată./ Venind din pământ şi venind dinspre cer,/ Să-şi moaie în roua legendelor talpa,/ Eroii există, eroii nu pier,/ Să mergem acasă, la Alba.” Într-o emisiune de a mea l-am întrebat pe Adrian Păunescu în ce altă epocă de istorie ar dori să trăiască, simţindu-se mai potrivit cu acele vremuri. Mi-a răspuns fără nici o ezitare: “Aş vrea să fiu pământul care s-a prins de bocancii ţăranilor care mergeau spre Câmpia Unirii”. Mii de oameni străbăteau şi azi de mai multe ori acelaşi drum pe dealul Cetăţii din Alba, făcându-şi cruce în faţa Catedralei Reîntregirii, în faţa Sălii Unirii. Pe treptele Sălii Unirii a avut loc în acest an un impresionant recital de poezie şi de mesaje patriotice. Au rostit mesaje din Cetatea Sucevei, din Cetatea Târgoviştei solii teritoriilor ţării. Interpretarea majestuoasă a unor mari actori, Carmen Tănase şi alţii au ridicat uralele mulţimii. Au rostit năzuinţele de Unire studenţii basarabeni şi s-a semnat actul de înfrăţire între judeţul Alba şi unul din importantele raioane din Republica Moldova. Tineri îndrăgostiţi, cu cocarda tricoloră în piept veneau de mână şi îi rugau pe alţi români să-i fotografieze: “Vă rugăm să se vadă în fotografie şi Mihai”. Mihai Întregitorul, semeţ pe armăsarul lui, părea a da binecuvântarea de iubire nu numai tinerilor, ci şi întregii ţări. Strigau miile de români dorinţa să nu se risipească ţara, să nu fie vândute bogăţiile rămase în lada de zestre a neamului, împuţinată de trădări şi găinării greţoase. Se scanda pentru o Roşie Montană românească, pentru rămânerea în proprietatea României a gazelor, a hidrocentralelor, a cuprului, titaniului şi wolframului. Un grup de dascăli, albiţi la păr după zeci de ani la catedră, acolo unde cu suflet mare şi leafă mică au crescut întru respect de neam şi de istorie generaţii şi generaţii, scandau: “Să nu ne vindem pământul, să nu-l dăm pe bani derizorii străinilor”. Căci şi pământul roditor a fost unul dintre cadourile lui Dumnezeu pentru neamul ăsta. Şi pământul ţării a fost declarat de academiile mari ale Europei ca cel mai roditor pământ de pe continent. Şi de 20 de ani el este lăsat la voia buruienilor, deşi poate hrăni 80 de milioane de oameni.
“Venind din pământ şi venind dinspre cer,/ Să-şi moaie în roua legendelor talpa,/ Eroii există, eroii nu pier,/ Să mergem acasă, la Alba/ Şi nu e aici numai dragul Ardeal,/ Când Clopotul Reîntregirii mai bate./ Aici, ca-ntr-un sacru conclav ideal,/ Sunt Ţările Patriei, toate.” “Veniţi, fraţi români,/ Unde vechii martiri/ Au dat României eterne contururi,/ În Sfânta Cetate a Marii Uniri/ Spre Alba, spre Alba de-a pururi.”