x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

„Teatrul este gol, fir-ar mama ei de viaţă!”

0
Autor: Florin Condurateanu 06 Ian 2020 - 07:50
„Teatrul este gol, fir-ar mama ei de viaţă!”


Sergiu Nicolaescu, cel care a lucrat cu renumite vedete ale ecranului, mi se destăinuia într-o emisiune: „Cei mai mari actori, care mă uimeau cu harul pentru film, se numeau  Amza Pellea, Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin!”. Orice apariţie a lui Jean Constantin atrăgea iubirea spectatorilor precum se înghesuie fluturii la abajurul luminat al unei lămpi. „Toamna a venit, piesa s-a sfârşit, ieşi din scenă acum, paiaţă, teatrul este gol, viaţa e un rol, fir-ar mama ei de viaţă!”. Era inimitabil Jean, avea un preaplin de naturaleţe, de omenesc, de vorbe ca omul de pe zebră, o inventivitate teribilă în a găsi replici în afara scenariilor, a textelor.

În filmul „Nemuritorii”, se adunau vitejii lui Mihai Întregitorul de prin colţurile Europei şi, după uciderea Voievodului, au purces spre Ţară, păzind şi o ladă, pasămite cu aur lăsat de Domnitor pentru realuarea luptei. Nicolaescu pregătise surpriza: în ladă se aflau pietre, dar ideea cu micul tezaur era ticluită ca să-i coaguleze iarăşi pe căpitani şi să revină acasă pentru continuarea bătăliilor. Drum cu peripeţii, pândeau pericolele peste tot. Pe bravii români ai lui Mihai i-au prins turcii şi, ca să-i tortureze pentru a spune planurile, i-au îngropat în nisipul ţărmului până la gât. Afară le-au rămas doar capetele. Printre capetele oştenilor lui Mihai Viteazul galopau nebuneşte caii, gata să-i lovească cu copitele. Scenă periculoasă şi se temeau  actorii, înţepeniţi în nisip, doar cu capetele afară, căci galopau armăsarii la doar câţiva centimetri de ei. Se îngropase în nisip şi Sergiu Nicolaescu, care gândise ca oştenii să cânte demn: „Lasă, lasă, lasă, că ajungem noi acasă!”. A domolit spaima actorilor Jean Constantin cu o glumă născută pe loc: „Mie nu îmi e frică de copitele cailor, ci de eventuala balegă pe care ne-o pot lipi pe frunte!”. Jean a fost magistral în roluri şi cuplete de ţigan, deşi el, de fapt, era grec după mamă, născut la Techirghiol. Când era în restaurant cu prietenii şi, printre mese, vindea flori vreo ţigancă başoldie, Jean îi dădea o sută de lei: „Nu vă miraţi, asta cu garoafele, tuciuria, e maică-mea!”. Haz nebun! Jean Constantin a lăsat moştenire nestemate actoriceşti, dar şi o barcă iubită de el. A lăsat-o prietenului lui, Ionuţ Galiani, cântăreţ de muzică grecească, care i-a păstrat numele „Caliopi”, dat de Jean, pentru că era prenumele mamei lui, dar la renovare a vopsit pe barcă şi numele lui Jean Constantin.

 

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de