x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Televizorul mamii lor!

0
Autor: Valentin Zaschievici 10 Sep 2007 - 00:00
Televizorul mamii lor!


CU DUHUL BLĂNDEŢII
N-aş vrea să fiu in pielea editorilor de ştiri de la televiziuni. Nu ştiu să fie oameni mai stresaţi ca ei: cum să-i ţină in priză pe telespectatori atunci cănd n-au cu ce? Şi stau la păndă, bieţii oameni, ca vulturii, adulmecănd un strop de sănge să toarne in el adrenalină, lacrimi, umori şi alte fluide, să-l dilueze, să-i dea proporţii de cascadă măcar, dacă nu de fluviu.



CU DUHUL BLĂNDEŢII
Romănia e o ţară ca lumea. E bine să trăieşti in Romănia, ţară cu o climă temperată, ocolită de uragane şi de taifunuri, cu activitate seismică moderată, locuită de oameni in genere cumsecade. Nu suntem in război cu nimeni, nu avem nici terorism, criminalitatea e modestă, bandele nu se impuşcă pe străzi, ci se ciomăgesc, nu erupe nici un vulcan. Chiar dacă nu ne dăm seama, viaţa de zi cu zi in Romănia nu e cine ştie ce scofală, nu ne ameninţă prădători naturali sau artificiali, iar catastrofe se produc foarte rar. De aceea e cam greu să faci televiziune de ştiri in Romănia. Iţi cam lipseşte materia primă: săngele, eroismul, drama. Intr-un cuvănt, lipseşte emoţia.


N-aş vrea să fiu in pielea editorilor de ştiri de la televiziuni. Nu ştiu să fie oameni mai stresaţi ca ei: cum să-i ţină in priză pe telespectatori atunci cănd n-au cu ce? Şi stau la păndă, bieţii oameni, ca vulturii, adulmecănd un strop de sănge să toarne in el adrenalină, lacrimi, umori şi alte fluide, să-l dilueze, să-i dea proporţii de cascadă măcar, dacă nu de fluviu.


Ştiind că in Romănia nu se intămplă in genere nimic, nici nu m-aş uita la ştirile unde mi-e clar că n-am ce vedea, dacă nu m-ar sili meseria să stau in faţa televizorului de dimineaţă pănă seara. Nesuferită obligaţie, pe onoarea mea. Dezgustătoare, aş spune, pentru că astfel am putut vedea intr-o singură zi, de 40 de ori, cum ardea de viu nefericitul care şi-a dat foc in Spania. Fericiţi că au pus măna pe aşa o comoară, vulturii şi cucuvelele de la Ştiri au reluat imaginile, iar şi iar şi iar, căt să le incapă toate epitetele din arsenalul greu al succesului: şocant, terifiant, ingrozitor, oribil, groaznic, infiorător, iar blonduţele de timpuriu imbătrănite şi imbufniţite au croşetat indelung şi cu savoare in jurul festinului ştiristic, aţi văzut şi voi la micul dejun, prănz şi cină, poftă bună, stimaţi telespectatori! Unde eşti, Ralule, măcar tu le mai dădeai o smetie după ceafă…


Deunăzi merse la Ceruri, din TAB-ul dinamitat, sergentul din Afganistan. In fine, un erou, să vănăm aşadar lacrimile din ochii rudelor indoliate, să urmărim pas cu pas sicriul, din burta avionului Hercules pănă la groapă, să profităm de ştirea salvatoare a zilei-in-care-nu-s-a-intămplat nimic, ce bine că s-au inventat gros-planurile şi avem coloană sonoră satisfăcător de infiorătoare, bocete naturale, bocete de mamă, gata, le-am dat romănilor destulă emoţie? Hai s-o punem de un duplex, triplex, multiplex, că avem oamenii pe poziţie, guşa preşedintelui in direct, pănă şi copiii de ţăţă au invăţat azi cine e tiroida şi ce vrea ea, a inceput a treia zi de dezbatere pe marginea celei dintăi glande a naţiunii, vrea cineva să-şi dea cu părerea, poftim in studio… Urmează imagini cu poarta spitalului, un poliţist care fumează, o maşină care intră, un căine care cască, vai, ce bună ar fi o imagine cu glanda cea rebelă, păcat că tiroida nu dă interviu azi, e in silenzio stampa… In fine, au mai rămas nişte intrebări nepuse, oare acum prezidentul, cu nişte noduli lipsă la inventar, o mai putea să bea un pahar, o mai putea să…


Oricum, a ieşit bine, 30 de invitaţi s-au perindat prin studio şi au vorbit despre glande, despre politică sau pur şi simplu despre lume şi viaţă, ar fi bun acum un accident rutier, de la trei victime in sus dacă se poate, hai, să nu ni se răcească motoarele, am ajuns la un punct jumate de rating, ceilalţi bat spre două, să fim serioşi, se mai aude ceva cu popii? Cum, care popi, ierarhii, preafericibilii, a mai dat vreunu’ cu subsemnatu’? Lasă-i pe popi, că sunt rezervaţi pentru diseară, la talk-show, am inchiriat pentru emisiune un mason, doi atei şi-un papistaş, iese spectacol, marfă de marfă, Dumnezeu pe pămănt…


Vine noaptea. Noaptea ştiriştilor e populată de vise colorate. Editorii se viseză la CNN şi Euronews, ai dracu’ ăia nu duc lipsă niciodată de subiecte, cănd ai o nevoie, pac! o dai pă Orientul Mijlociu, că acolo nu e plictiseală niciodată, ai sănge din belşug, Bush produce gafe la minut, nu trebuie să te scremi să le inventezi, mai pică un avion in Pakistan, mai o inundaţie in Columbia, una sănătoasă, nu o spărcăială ca la Tecuci, da’ lasă c-am făcut-o noi şi pe aia suficient de catastrofală… Reporterii visează că transmit in direct de pe Vulcanul Krakatau ori din naveta Columbia… Analiştii visează că profeţiile lor devin lege universală, se viseză Mahommed sau cel puţin Nostradamus, iar preşedinţii şi regii se inscriu la ei in audienţă…


Tu, stimate telespectator, mai ai de tras: in creierii nopţii, savurezi emoţia fetiţei de 12 ani pe care realizatorul emisiunii de largă audienţă o intreabă candid, cu rănjet lugubru, miorlăitor, de şacal pocăit: "Şi tu, cănd ai vrut să te sinucizi, vorbeai serios sau glumeai?". Aştepţi răspunsul micuţei, priveşti in ochii ei adănci, moţăi şi suspini: "Cine a spus că in Romănia nu se intămplă nimic?".
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de