Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu intru într-o analiză a problemelor bugetului în anii ce vin. Fac însă referire la aspecte care, în opinia mea, merită să facă parte din dialogul cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.
Deşi sectorul public nu mai este dominant în economie, privatizarea poate fi calea de a curma ineficienţa şi căpuşarea unor întreprinderi de stat. A fost notorie starea financiară precară de la Petrom şi Sidex. Odată privatizate, ele au încetat să mai dreneze banul public. Dar cum se face privatizarea contează enorm; interesele cetăţeanului trebuie să fie protejate prin condiţiile de privatizare (de pildă, dintotdeauna am avut rezerve faţă de termenii privatizării Petrom). Ministrul Anca Boagiu a vorbit despre „jaful” din unele întreprinderi de stat. Este oare privatizarea singura cale pentru a stopa hoţia constatată? În acelaşi timp, a gândi că prin vinderea de participaţii acoperim găuri la buget este o judecată simplistă, ce nu rezolvă problema consolidării fiscale în mod durabil.
Consider că este neînţelept să se piardă controlul asupra unor întreprinderi cu rol strategic – precum Romgaz, Transgaz etc. România a privatizat în domeniul utilităţilor distribuţiile (care sunt foarte profitabile) şi ne mirăm acum că întreprinderi din sectorul public nu aduc la buget bani ca în alte ţări sau că se abuzează copios de poziţii dominante pe piaţă de către operatori privaţi. Când şeful Oficiului Concurenţei ajunge să afirme că „hoţul neprins este negustor cinstit” trebuie că nu sunt multe în regulă în economie.
FMI şi Comisia se cuvine să sfătuiască autorităţile noastre în materie de legislaţie antitrust (monopol). Şi preţurile de transfer practicate de grupuri internaţionale, ca optimizare fiscală, merită atenţie întrucât pot reprezenta transfer ilegal de venit impozabil. Acesta este cadrul în care trebuie să plasăm şi solicitarea (se pare că a FMI) de „liberalizare” a preţurilor la gaz. Alocarea eficientă a resurselor depinde de preţuri relative care trebuie să exprime costuri de oportunitate. Şi în România preţul intern la gaz este diferit de cotaţii internaţionale. Dar chestiunea este dacă dereglementarea preţurilor este bine să se facă imediat, în condiţiile tensiunilor de pe pieţele internaţionale la produsele de bază, la alimente şi carburanţi (având în vedere consecinţele, în lanţ, inclusiv asupra inflaţiei) şi, nu mai puţin important, dacă avem de-a face cu o piaţă a energiei concurenţială (care nu este, în opinia mea). Încă ceva: o dereglementare imediată ar putea avea un efect similar creşterii TVA în 2010; prin efectul de depreciere (prin inflaţie) a valorii unor active, care ar micşora consumul şi ar anula creşterea economică în acest an, fie ea cât de mică.
Privind înfiinţarea celor două companii în domeniul energiei, argumentul că ele ar eroda concurenţa este firav. Piaţa este acum dominată de grupuri internaţionale. Şi mai trebuie spus că această piaţă nu este una a bomboanelor. Nici nu este firesc ca cel ce administrează un fond de investiţii (Fondul Proprietatea) să dicteze politica economică a statului. Spunând aceasta nu ignor împletirea obiectivelor de interes naţional cu nevoia de coordonare la nivelul UE, cu ce înseamnă reguli de funcţionare a Uniunii; şi nici cu protecţia intereselor acţionarilor minoritari.
