x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Teme de reflecţie

0
Autor: Daniel Daianu 14 Dec 2010 - 19:31

Distingerea datoriei private de cea publică a devenit o pro­blemă copleşitoare în Uniunea Monetară în condiţiile crizei. Programele de salvare a Greciei şi Irlandei au fost motivate, nu în ultimul rând, de expunerea importantă pe care o au bănci franceze şi germane şi alte bănci europene la datoria publică grecească şi irlandeză. Datoriile din sectorul privat (bancar) se transformă în poveri suplimentare  pentru datoriile publice atunci când falimentele nu sunt tolerate. Aceasta este una dintre marile revelaţii ale crizei actuale. Incapacitatea de a descurca miriadele de datorii interconectate va avea un impact negativ asupra politicilor fiscale timp de ani de zile. Îngrijorător este faptul că o consolidare în domeniul bancar ar conserva relaţia de ostatic în care sunt menţinute bugetele guvernamentale. Trebuie găsite modalităţi pentru a fi siguri că operează o regulă de aur a economiei de piaţă, şi anume: investitorii îşi asumă riscurile că pierderile nu sunt preluate la nivel social.

Actuala criză a accentuat atenţia acordată bugetelor publice. Deficitele fiscale pot fi scăzute pentru o vreme, până când explodează atunci când dezechilibre ascunse ies la lumină. În Uniunea Monetară nu s-a acordat atenţie dezechilibrelor de cont curent între statele membre decât atunci când s-a declanşat criza. Unii folosesc o analogie cu SUA – despre care se poate spune că nu este relevantă ţinând cont de aranjamentele fiscale foarte diferite. Normele fiscale, supravegherea şi presiunea colegială ar putea să nu fie suficiente pentru consolidarea coe­ziunii UME, a UE în general. O caracteristică a UE este că plătitorii de taxe sunt până la urmă cetăţeni naţionali.

Pot fi protejate bunurile comune (inclusiv euro) dacă resursele comune (bugetul UE) nu devin substanţiale? Se pot elabora sisteme de gestionare a crizelor şi de restructurare a datoriilor publice astfel încât acestea să compenseze dimensiunea mică a bugetului UE şi complexitatea procesului decizional în UE? Pot utiliza factorii de decizie din UE instrumente suplimentare pentru sti­mularea convergenţei reale în UME şi în întreaga UE? Contează dimensiunea atunci când se evaluează riscul financiar? Se pare că da. Economiile mai mari sunt considerate ca având o mai bună capacitate de rezistenţă la şoc; sunt potenţial mai solide. Rezilienta (capacitatea de a suporta şocuri externe şi interne) va deveni într-o tot mai mare măsură un obiectiv de politică economică de prim rang în anii următori. Anii care vor veni vor fi însoţiţi, destul de probabil, de un mediu tot mai nesigur; complexitatea va spori şi ea.

Aceste circumstanţe pledează pentru un sistem de intermediere financiară mai simplu, de dragul propriei sale stabilităţi. Dacă acest lucru nu se întâmplă şi persistă dezechilibrele globale, este de aşteptat o creştere a fragmentării şi o întoarcere mai accentuată către sine a societăţilor. Aceasta va avea implicaţii profunde asupra sistemului mondial. S-ar putea, ţinând cont de lecţiile crizei financiare şi de necesitatea de a oferi economiilor o mai mare fiabilitate, să existe o dimensiune optimă a deschiderii (din punct de vedere comercial şi financiar). Aceasta înseamnă că întreprinderile trebuie să gândească la nivel global şi să opereze selectiv ca mijloc de mi­nimizare a riscurilor. De asemenea, s-ar putea să ajungem la un sistem financiar bazat pe trei blocuri, ca mijloc de menţinere a unui sistem mondial relativ deschis.

P.S. Din studiul „reforma guvernanţei economice în UE”.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de