x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tendinţe îngrijorătoare în Uniunea Europeană

0
Autor: Adrian Severin 16 Iun 2009 - 00:00

Alegerile europene au pus în evidenţă evoluţii îngrijorătoare. Prima dintre ele este euroapatia. Europenii sunt tot mai puţin prezenţi la vot. De ce? Din multele explicaţii posibile, principala este criza de încredere în democraţie. Cum contractul social, ca orice contract, se bazează pe încredere, criza încrederii este egală cu criza democraţiei.



Democraţia presupune participarea în cunoştinţă de cauză. Apatia vine, deci, şi din necunoaştere. Or, cum să înţeleagă omul de rând instituţiile, procedurile şi politicile europene când elitele nu ştiu decât limbajul naţional? Ideea unităţii europene s-a născut din frica de foame şi frica de război. S-a dovedit că statele-naţiune nu ne pot scăpa nici de una, nici de alta. Cetăţenii o simt.

Liderii lor nu vor, însă, să o admită şi fac totul pentru a nu se afla că UE este, deja, o federaţie de naţiuni de mersul căreia viaţa oamenilor depinde mai mult decât de statele naţionale. Delimitarea competenţelor şi cooperarea între statele membre şi Uniune ar fi trebuit să fie în centrul dezbaterii electorale. Candidaţii ar fi trebuit să explice, printre altele, cum beneficiile muncii instituţiilor europene nu ajung să se reflecte în farfuria cetăţenilor europeni din cauza guvernelor naţionale.

Cum oare să ţii, însă, un aseme-nea discurs câtă vreme actorii politici - partidele competitoare - sunt doar partide formând Guvernul şi opoziţia la nivel naţional? Până când în alegerile europene nu se vor confrunta direct partide europene, ci partide naţionale, alegerile respective nu vor fi percepute ca având sens, întrucât candidaţii nu vor putea da decât mesaje confuze sau incomplete.

O a doua tendinţă priveşte creşterea încrederii populare în partidele de extremă dreaptă şi naţional-populiste, precum şi în cele dezideologizate (verzii, piraţii, berarii). Acesta este un alt aspect al crizei democraţiei. Deşi a clamat victoria, dreapta europeană nu a câştigat. Ea a cunoscut chiar un mic recul. Victoria aparţine populismului şi tehnicismului. Populismul a găsit ecou la cei la care marginalizarea şi vulnerabilitatea au generat frica de străin, de celălalt.

Spre a scăpa de această ameninţare imaginară - căci proasta guvernare este responsabilă pentru lipsa de resurse, iar nu împărţirea resurselor cu alţii -, omul acceptă să renunţe la libertate. Tehnicismul - adică guvernarea fără ideologie - a trezit entuziasmul celor care sunt suficient de mulţumiţi de starea lor spre a se teme de schimbare.

Aceştia caută administratori, iar nu lideri, tehnocraţi (inclusiv europeni), iar nu politicieni. Unii sunt suficient de bogaţi spre a se interesa doar de soluţiile care le fac bogăţia durabilă. Alţii sunt nevoiaşi, dar nu într-atât încât să rişte schimbarea status-quo-ului. Nu fermitatea ideologică i-a propulsat pe verzi, ci deficitul ideologic.

Cvasiideologia verzilor şi pseudoideologia naţional - populiştilor sunt două feţe ale aceleiaşi rătăciri. Ele nu vor putea fi combătute decât prin refacerea clarităţii şi consecvenţei ideologice a principalelor curente politice democrate. în fine, a treia tendinţă se înfăţişează ca un paradox: în timp ce - pe fondul crizei economice globale - ideile stângii înving, partidele stângii pierd. Căci stânga este marea învinsă a alegerilor europene.

Ea a ajuns atât de puţin credibilă, încât nu a putut profita nici de erodarea la guvernare a unora dintre partidele dreptei. Singura explicaţie a paradoxului poate fi găsită în comunicare sau mai exact în vectorii comunicării - liderii politici. Viaţa şi limbajul lor - al cuvintelor şi trupului - nu coincid cu valorile pe care le clamează.

Sunt prea oportunişti, prea egoişti, prea ipocriţi şi prea aroganţi spre a mai putea inspira autenticitate şi solidaritate. Nu stânga democrată a pierdut, ci "stânga caviar"! Acolo unde stânga a fost autentică prin candidaţii săi, a câştigat. Întoarcerea la valorile adevărate ale stângii şi la viaţa conformă cu ele este, deci, condiţia pentru resuscitarea electorală a partidelor de stânga.

De aceasta este nevoie, întrucât criza prin care trece ordinea mondială - atât sub aspect economico-social, cât şi cultural-politic - cere o schimbare esenţială, fundamentată de valori apte a-i inspira pe oameni şi a-i mobiliza pe meterezele cetăţii europene.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   europene

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de