x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Teoria si practica dedicatiei

Teoria si practica dedicatiei

de Tudor Octavian    |    24 Oct 2006   •   00:00
Teoria si practica dedicatiei

In bibliotecile catorva stabi, cenzori si trepadusi de partid se gaseau, inainte de 1990, si se mai gasesc probabil si azi carti de ale mele cu autograf.

Nu libidinos omagiale, dar suficient de amabile ca sa poata fi socotite probe de oportunism ori chiar abdicari de la caracter. Nu exista autor - decat prin sublima exceptie - care sa nu fi trebuit sa scrie si niste dedicatii de conjunctura. Daca ar fi sa regret - dar nu regret - dedicarile cele mai nedemne le-am compus pentru macelari, responsabili de magazine alimentare, gestionari, directori de abatoare, presedinti de CAP-uri si sefi de Avicole. N-am dat autografe pentru butelci cu vin, fiindca nu beau, insa scriitorii, care trageau la masea, isi imprastiau versurile si romanele prin toate podgoriile si comitetele judetene de partid si de cultura, de unde se intorceau acasa cu damigenele pline.

Un autograf nu e decat arareori un fapt de mare sinceritate. Daca ar putea sa-si retraga cartile cu autograf date la un "n-am avut incotro", scrii-torii, si nu numai cei romani, si-ar recupera o buna parte din tiraje. Cele mai cinstite autografe raman acelea pentru familie - si nici macar pentru toata familia - pentru cativa prieteni si pentru cititorii devotati, care ni se recomanda astfel la targurile de carte. Targurile sunt ocazia de a fi tot timpul corect cu tine insuti. N-ai motive sa fii ipocrit, n-ai de ce sa te ascunzi dupa cuvinte. Ziarele care ii demasca inflamat pe autorii care au semnat autografe circumstantiale si la stramtoare sunt in eroare. Pentru orice scriitor, cartile sale sunt si un soi de bancnote functionand paralel cu bancnotele oficiale si cu valuta. Nu-i un secret si nici un fapt reprobabil ca scritorii le multumesc medicilor intocmind dedicatii profund respectuoase. Functiile unei dedicatii sunt multe si nuantate pe individ. O carte de analiza a dedicatiilor sub semnatura clasicilor nostri ne-ar da un plus de informatii asupra firilor si intereselor acestora si ar lamuri, mai bine decat istoriile literare, modul in care ei s-au raportat la contemporanii cu stare si putere. Cu detasarea pe care ne-o da trecerea timpului, intelegem ca toate pe lumea asta au un pret. Platesti pretul si mergi mai departe. Numai cei care nu-si propun nimic in viata ajung ingeri. Toate cartile bune sunt mai bune ca autorii lor. Ce-i mai nedemn? Autograful exaltat, dar ipocrit, pentru bancherul care plateste aparitia unui roman, la care scriitorul a trudit zece ani, sau cererea de subventie pe care acesta i-a scris-o umil bancherului?

Ce-ar trebui sa le raspund celor care m-au presat sa le dau carti gratis? Ca autografele pe care le-am mazgalit pe ele au fost sincere?

Autograful e o conventie. Mai important decat ce spune e ce ascunde. Si nu conteaza atat ce da autorul, cat ce-ar dori sa primeasca nemeritat cititorul. Stiti ce face orice scriitor de seama, dupa ce semneaza cateva autografe, pe care, daca s-ar putea, nu le-ar scrie? Se duce acasa si sta doua ceasuri sub dus.

×
Subiecte în articol: editorial