Teoria şi practica statului la coadă

n) Toate orânduirile sociale care au existat, în mare, de-a lungul istoriei sunt încă active, în mic, la nivelul familiei şi în unele obşti. Sclavagismul constituie baza relaţiilor patron-angajat în multe ţări înapoiate economic, dar şi în multe locuri din cele avansate. Legile ţării pot fi democratice, dar când omul n-are încotro îndură absolutismul unui patron cu starea de spirit a unui sclav din Antichitate. În câte familii, tatăl nu e un feudal, iar mama o sclavă? Pentru familie, comunismul rămâne, în opinia mea, soluţia cea mai funcţională. De altfel, e şi singurul loc unde e aplicabil, unde utopiile lui pot deveni fapt.

Într-o redacţie, treaba merge cel mai bine cu un tiran luminat. Oamenii foarte bogaţi îşi pot conduce clanul şi personalul întocmai unui suveran cu sânge nobil. Magnatul poate să-şi cumpere şi o armată, iar oameni dispuşi să se constituie în curtea sa regală, pentru bani, se găsesc oriunde. Mi s-a întâmplat ca în mai multe familii româneşti, stabilite de decenii în Statele Unite şi Canada, să mi se spună: Hopa, acuma gândeşti ca un comunist! Încercam să înţeleg ce voiau să zică, dar nu reuşeam întotdeauna.

De fapt, reuşeam doar din când în când. Şi nu pentru că aş fi fost contaminat definitiv cu comunism, ci dintr-un motiv de moment: o duceam greu şi bunăstarea americană mă complexa, mă făcea din nou comunist şi mă stârnea la revoltă.

n) O covrigărie dintr-o staţie de metrou foarte aglomerată îşi roagă clienţii "frumos" să formeze coada "paralel cu magazinul", iar aceştia se paralelizează, deoarece realizează inevitabilul cozii. O coadă perpendiculară ar fi bulversată de mulţimea care aleargă de la un tren la altul. Însă nu aici e esenţa îndemnului, scris cu litere mari pe un panou, ci în subtextul că orice coadă e o practică, dar şi o teorie.

Îmi amintesc cum se formau cozile la lapte, la carne, la ouă înainte de 1989 şi cum se găsea de fiecare dată un teoretician, care îşi promova convingerea că nu sărăcia era cauza cozilor, ci indisciplina şi dispreţul unora pentru cei care se aşezau cuminte şi de cu noapte la rând, caracterul deficitar al românului. Români, formaţi numai cozi paralele cu zidurile şi veţi trăi bine!

n) Celularele devin din ce în ce mai deştepte. Mai deştepte, în general, dar şi decât mine. Nu sunt programate să-mi spună de-a dreptul: "Ce prost poţi să fii, măi, domnule!", dar îmi dau de înţeles că vremea mea şi a minţii mele a trecut, că, şi să vreau, nu voi mai reuşi să ţin pasul cu prezentul. Cât despre viitor, pentru cei ca mine, care cred că totul trebuie să fie mai simplu, mai accesibil omului de rând, mai uşor de mânuit, orice discuţie despre ce va fi mai departe e pierdere de vreme.

E clar ce va fi: celularele vor avea tot mai multe funcţii, iar unul ca mine se va resemna cu cele două dintâi, de la inventarea telefonului: ridici telefonul şi vorbeşti, termini de vorbit şi pui telefonul în furcă. O resemnare însoţită de reproşuri, întrucât celularele viitorului vor avea şi o funcţie punitivă. Cum, măi, domnule - voi citi pe ecranul digital -, deranjezi o întreagă reţea planetară doar pentru o convorbire de jumătate de minut?! De ce nu socializezi şi tu măcar un ceas ca toată lumea?! De ce nu butonezi tot timpul aparatul, cum fac toţi maturii, dar şi toţi copiii trecuţi de 2 ani?