Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De un farmec de neegalat era zicerea cântecului de către Colea Răutu. “Hei, coşar, coşar, prin oraş hoinar...” devenise un şlagăr fredonat de români şi în staţia de tramvai, şi la locul de muncă, şi dimineaţa când te aflai în baie săpunit. Era şi superstiţia că, intersectându-te cu omul plin de funingine, cu bilă şi sârmă de oţel, ai, pasămite, întâlnire cu norocul. Cânta actoriceşte Colea Răutu, cânta sfătos, încât sala cerea bisuri şi iar bisuri, coşarul purtător de noroace devenise şi mărţişor, şi broşe, şi costumaţie de succes la balurile mascate. O vreme, s-a pierdut în uitare şi şlagărul, dar şi meseria de coşar. Dar iată că, acum câteva zile, s-a desfăşurat la Târgu Mureş un congres internaţional al coşarilor. S-au prezentat referate despre importanţa curăţării coşurilor în vederea reducerii riscurilor de incendii, mai să se intoneze: “Coşari din toate ţările, uniţi-vă!”. Muriseră o serie de meserii practicate de meşteşugari fără ifose, croitorul de la capul străzii care mai peticea un pantalon, mai strâmta o bluză, se răriseră cizmarii care puneau flecuri şi înlocuiau un fermoar la ghete. Mai e nevoie de aceşti meseriaşi care să-i ajute pe oamenii cu buzunarul slăbănog, că nu toţi au bani să-şi cumpere încălţări şi haine noi. Românul cel de toate zilele, omul de pe zebră, cum îi zic eu, nu găseşte uşor un frizer să-i îndrepte mustaţa, să-i scurteze părul, că frizerii par a fi devenit toţi hair stylişti cu fandoseli, vorbind din vârful buzelor. În piesa “Titanic vals”, modestul slujbaş Spirache Necşulescu, cicălit şi de familia hrăpăreaţă, şi de cei ce voiau să-l împingă în politică, îşi cumpărase la preţ mic o pălărie de la pălărierul orăşelului de munte. Prăvălia de pălării din piesă chiar exista în realitate, în Câmpulung Muscel, unde localizase comedia Muşatescu. Cu figura lui de han tătar ascunzând tainele stepelor, Colea Răutu era distribuit în multe filme, ba comandant de arnăuţi, ba meşter sever de fabrică. Juca cu talent, era îndrăgit de spectatori, oprit pe bulevard pe unde mergea spre casă la Piaţa Romană, avea mare succes la femei. A pornit în teatru sărac, era abonat în Giuleşti, dormea în vestiarul neîncălzit. “Mă culcam pe plasa de volei, mă înveleam cu plasa de tenis!”, spunea el. Se aşeza în tribună şi pe ploaie, şi pe ninsoare la meciurile Rapidului şi, când jucau în dorul lelii răsfăţaţii Giuleştiului, maestrul Colea dădea a lehamite din mână: “Nişte zarzavagii!”.
