x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

“Ţi se face frigul frig în oase/ Şi de ţară ţi se face dor”

3
Autor: Florin Condurateanu 23 Ian 2014 - 20:15
“Am pornit de undeva de jos, dintr-o familie modestă de oameni care au trudit toată viaţa. Ca orice copil de la ţară am visat să ajung cât mai sus, să mă realizez într-o meserie importantă. Am iubit mereu oamenii şi i-am îndrăgit în mod deosebit pe copii. Când auzeam de micuţii bolnavi nu-mi dispăreau din cap suferinţele lor. Magiştrii mei m-au învăţat că trebuie să te sacrifici pentru performanţele în meseria de medic. N-am să uit niciodată dăruirea profesorului Pesamosca ducându-şi viaţa în spital şi dormind într-o cămăruţă la câţiva metri de sala de chirurgie. Învăţ şi acum, medicina face paşi spectaculoşi înainte şi nu poţi pierde ritmul.” Marele profesor de chirurgie Gheorghe Burnei de la Spitalul de pediatrie “Marie Curie”, uriaşul chirurg care a făcut minuni cu bisturiul în mână, întorcând mii şi mii de copii de pe hotarul ceţos dintre viaţă şi moarte. A inventat tehnici chirurgicale şi a crescut pe lângă el medici tineri de valoare. Deşi profesorul Burnei e atât de tânăr, a împlinit doar 51 de ani. A atras atenţia cu performanţele sale şi a primit oferte multe din străinătate, inclusiv din Marea Britanie. I se propunea să conducă clinici de înalt nivel fiind remunerat cu 65.000-80.000 de lire sterline pe lună. Şi totuşi profesorul de chirurgie român Gheorghe Burnei a refuzat politicos o leafă de circa 80.000 de euro pe lună şi condiţii excepţionale de aparatură şi cercetare. A rămas acasă să aline suferinţa unor copii bolnavi din ţară, unde primeşte 700-800 de euro pe lună, de circa 100 de ori mai puţin decât în ofertele din Anglia.
Discutăm cu tristeţe despre lacrimile de pe obrazul poporului. Mă întâlnesc cu profesorul Burnei şi în starea de insomnie când vedem cât de anevoios este drumul pe care merge România şi cât se clatină neavând un ţel bine conturat. Îi văd în ochi bob de lacrimă când găsesc o metaforă pentru destinul neclar şi greu al ţării. Fiindcă tot s-a născut în Dâmboviţa, îi amintesc de impresionantul cântec al Ilenei Sărăroiu “O bătrână într-o gară”. Ca acea bătrână dezorientată pe peronul unei gări neştiind pe unde să o apuce în oraşul care îi stârneşte nelinişti, tot aşa şi România pare bătrânica de la ţară bâjbâind în gări necunoscute şi pe drumuri străine, negăsind direcţia.
Vin solii ţărilor occidentale în veritabile târguri în România ca să achiziţioneze medici şi asistente din sistemul românesc, cel cu atâtea nevoi şi bani puţini. E pe undeva şi semnul de apreciere la adresa şcolii româneşti şi a priceperii medicilor şi a personalului sanitar. Sunt momiţi cu lefuri de câte zece ori mai mari şi condiţii greu de refuzat. Dar în meseria sfântă de medic trebuie să rămână şi o fărâmă de apostolat. Să nu se piardă acea dăruire pentru suferinţele românilor tăi, pe care ai datoria să-i ajuţi. Şi apoi oricât de plin ar fi portofelul, când eşti departe de ţară te chinuie dorul de acasă. Pentru că zice tulburător Adrian Păunescu în “Colindul celui fără ţară”. “Unde-ai fi şi unde te-ai tot duce/ Cât ai fi de rău sau cât de bun,/ Că mai crezi sau nu mai crezi în cruce/ Cel mai greu îţi este de Crăciun./ Când se strâng străinii pe la case/ Şi aprind lumini în pomii lor,/ Ţi se face frigul frig în oase/ Şi de ţară ţi se face dor./ Din puţinul lor, ai tăi vor face/ Tot ce pot, să fie fericiţi,/ Să petreacă-n linişte şi pace/ Să mai râdă şi să bea un şpriţ./ Unde-ai fi şi orice-ai fi, bătrâne,/ Parcă dorul şalele ţi-a frânt,/ Şi atât din tot îţi mai rămâne/ Să te-aşezi cu faţa la pământ./ Şi să plângi când toţi în sărbătoare/ Hohotesc de parcă te-ar sfida,/ Şi să plângi durerea ta cea mare/ Şi să plângi de dor de ţara ta.”


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de