x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ticu aplica modelul Basescu

Ticu aplica modelul Basescu

de Dan Constantin    |    02 Apr 2006   •   00:00
Ticu aplica modelul Basescu

La fel a procedat in iunie 1993 deputatul PD Traian Basescu, in plin scandal Petromin, transformat mai apoi in dosarul "Flota", care il urmareste de un deceniu. Conferinta de presa a ministrului Transporturilor de atunci, dl Teodoru, a fost perturbata de intrarea in sala a dlui Traian Basescu, neinvitat, dar insistent.

Nebunia de la CNSAS a ajuns la cota de la care se iau masuri de internare. Batalia pentru microfonul oficial al institutiei ramane antologica. Priviti la rece doi batranei ce au, fiecare in parte, pretentie de intelepti, au oferit un spectacol penibil. Nici macar nu mai are importanta cine a convocat conferinta de presa - dl Turianu sau dl Ticu. Este ca raspunsul la intrebarea cine a fost intai - oul sau gaina. Venirea in sala a dlui Ticu in timp ce dl Turianu citea o scrisoare deschisa adresata premierului si lupta lor pentru captarea interesului presei ne-a intors in timpurile pe care le credeam depasite. Pe la inceputul anilor ’90 se dadeau batalii crancene pentru stampila partidului. Formatiuni politice sau organizatii care incapeau intr-un microbuz se perindau pe la televiziuni exhibandu-si luptele intestine. Unii aveau cheia de la sediu, echipa adversa, stampila. Ticu Dumitrescu a trecut prin asemenea incercari. A avut confruntari si la Asociatia Fostilor Detinuti Politici, a fost in vartejul desidentei si in PNTCD. Dl Turianu, un jurist eminent, coltos, didactic, s-a ferit de situatiile penibile, dar a cazut in capcana urat mirositoare, exact cand credea ca viata nu-i mai poate oferi surprize.
Regia scandalului de la CNSAS a prevazut, gradual, cresterea tensiunii.

Alegerile din interiorul Colegiului erau doar scanteia de la care urma sa fie aprinsa bomba ce detona sub ramasitele de credibilitate ale institutiei. Ce s-a intamplat apoi se stie. Mai putine stim despre persoanele din umbra care conduc de fapt destinele sandramalei. Cheia afacerii se plaseaza la Dan Lazea, ales vicepresedinte al CNSAS, dar demisionat imediat si, mai palpitant, disparut din peisaj. O tinta falsa si pe deasupra muta; in carca lui se pune dezlegarea misterului. Iar daca el nu va spune nimic, se pot pune in seama lui strategii de manipulare, presiuni psihice, santaj s.a.m.d. Totul care sa demonizeze alegerea lui Turianu ca presedinte. Dan Lazea a mai fost sub mandat in institutia considerata de multi inutila. El a reprezentat tot PD in CNAS in editia Onisoru. Nu a iesit in evidenta, nu a exacerbat divizarea fostului Colegiu. Dl Ticu il considera "un om de curaj". A avut doar "curajul" sa demisioneze, dar curajul de a explica a intrat momentan in pauza. Universitar doctor in Stiinte, dl Lazea asteapta, probabil, un semnal de la PD sau de la o alta institutie sa-si dezlege limba. O va face, poate, cand nici nu va mai fi nevoie de secretul pe care il detine.
Dl Ticu are si el probleme de logica in razboiul pe care il poarta cu Serviciile de Informatii. Nu spune, nu explica de ce nu poate deconspira Securitatea decat din pozitia de presedinte al CNSAS. Apoi, de ce contesta alegerile secrete in urma carora a fost invins de dl Turianu.

Colegiul este o institutie, vrem nu vrem, care reflecta un algoritm politic. Or politica are doza ei mare de prea curvie si dl Ticu joaca rolul naivului tradat intr-o piesa lacrimogena. O parte a societatii civile si-a asumat rolul corului antic plangand pe altarul dreptatii sfartecate. Care dreptate se imparte in proportia exacta: 6 la 5. Peste aceasta este doar minciuna si fum. Intorcandu-ne la conferinta de presa deturnata de dl Ticu. Modelul nu este nou. La fel a procedat in iunie 1993 deputatul PD Traian Basescu, in plin scandal Petromin, transformat mai apoi in dosarul "Flota", care il urmareste de un deceniu. Conferinta de presa a ministrului Transporturilor de atunci, dl Teodoru, a fost perturbata de intrarea in sala a dlui Traian Basescu neinvitat, dar insistent. Greu a fost convins sa se retraga. In urma cu 13 ani nimeni nu ar fi pariat pe marinar ca va ajunge presedinte. Un presedinte, care acum, trebuie sa rezolve si dorinta de inscaunare a dlui Ticu. Istoria are turnurile ei hazlii pe care le conduce o mana nevazuta, necitita si inca nedeconspirata.

×
Subiecte în articol: editorial ticu