x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tii cu Israelul saucu arabii?

Tii cu Israelul saucu arabii?

de Mircea Cartarescu    |    18 Iul 2006   •   00:00
Tii cu Israelul saucu arabii?

Il rog pe cititor sa-mi ierte frivolitatea, dar in lumea noastra cu desavarsire mediatica, unde exista cu adevarat numai ce se vede la televizor, poate ca lucrurile au stat chiar asa: gruparea Hezbollah si ceilalti protagonisti din Orientul Apropiat au asteptat cuminti terminarea Campionatului Mondial de fotbal si si-au inceput si ei show-ul, avand grija sa-si asigure astfel audienta maxima. De parca faimosul cap al lui Zidane in pieptul lui Materazzi a produs o scanteie care-a cazut pe eternul butoi cu pulbere al lumii. Acuzat ca l-a numit pe Zidane "terorist nenorocit", italianul a facut pe prostul, zicand ceva de genul "eu sunt un om fara carte, nici macar nu stiu ce-nseamna terorismul islamic". Pai hai sa-i aratam noi, si-or fi spus alde Hamas si Hezbollah, pentru ca bietul baiat sa nu ramana si batut, si cu banii luati, si ignorant...

Glumesc, bineinteles, pentru ca, de fapt, ceea ce se-ntampla acum pe vesnic insangeratele meleaguri biblice e afurisit de grav, numai ca in lumea noastra postmoderna gravitatea se amesteca indiscernabil cu farsa, cu grotescul, cu fantasticul si cu gratuitul. Cat sunt ei de fundamentalisti, teroristii - sau "militantii" - arabi sunt ahtiati dupa publicitate. Motivul principal pentru care ucid un numar cat mai mare de oameni nu e cruzimea, nici razbunarea, ci impactul mediatic, accesul la CNN sau la BBC...

Deci, iarasi e razboi in Orientul Apropiat. Si iarasi nu se stie cine are dreptate. Si iarasi nu se stie daca e vorba despre petrol sau despre Allah. Si iarasi nu se stie daca evenimentele sunt spontane sau au fost indelung planificate. Iarasi intreaga lume sta pe margine si chibiteaza, si pana la urma esueaza in mereu aceeasi impartire primitiva in suporterii Israelului si suporterii arabilor, in filoamericani si antiamericani, in insi de dreapta si insi de stanga, pentu ca pana la urma despre asta e vorba.

Am auzit teoria ca totul este despre petrol. Ca Israelul a pornit la atac nu pentru un amarat de soldat rapit, ci ca sa neutralizeze Siria, asa incat americanii sa poata incepe nestanjeniti razboiul cu Iranul. Si asta nu pentru ca ii omoara grija fundamentalismului islamic de acolo, ci fiindca au nevoie sa-si asigure, ca si-n celelalte tari arabe ocupate, rezervele de petrol. Tot discursul oficial despre libertate si democratie e praf aruncat in ochii lumii. Aceasta e o teorie tipic de stanga, pentru care explicatia e intotdeauna economica. Ea condamna capitalismul american, sursa intregului rau pe planeta, si tinde sa acorde legitimitate lumii arabe, "sarace si demne", justificand, ca-ntotdeauna, crimele "militantilor" (dupa cum le-a justificat, de optzeci de ani incoace, pe cele staliniste, cele ale maoistilor, ale khmerilor rosii, ale "socialistilor" africani etc.).

Am auzit si teoria contrara, ca totul e un "conflict al civilizatiilor", ca e vorba de credinta, de fanatism, de intoleranta religioasa. De vina sunt arabii, care-au declansat Jihad-ul impotriva intregii lumi, urmarind musulmanizarea deplina a acesteia. Israelul e o insula de civilizatie in mijlocul unei mari de primitivism si incultura care vrea s-o distruga. In joc e civilizatia iudeo-elena a Europei vestice si-a Americii de Nord, atacata de noii barbari: teroristii, imigrantii si toti ceilalti pentru care democratia ramane inca un deziderat. Fireste, aici avem o ideologie de dreapta, care la extrem poate duce la sovinism si rasism...

Intr-o lume facuta din pixeli, reala ramane doar suferinta umana, singura care nu se vede la televizor.
×
Subiecte în articol: editorial