x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Timbre rosii cu portretul lui Lenin

0
Autor: Vladimir Tismaneanu 17 Sep 2005 - 00:00
Timbre rosii cu portretul lui Lenin


Din momentul infiintarii sale, PC din Romania a fost un servil instrument al scopurilor Internationalei Comuniste.

Relatiile dintre diversele partide comuniste si Internationala a III-a Comunista (Comintern) merita analizate cu atentie. In unele cazuri, a fost vorba de un complicat si niciodata terminat proces de bolsevizare (PC Italian). Veteranii miscarii socialiste internationale, chiar convertiti la bolsevism, au fost suspectati de Stalin de intentii malefice si au fost eliminati ca elemente subversive. Orice opozitie, reala ori imaginara, era privita drept criminala. Asa aveau sa piara in final liderii comunisti polonezi exilati in URSS (Kosrtzewa, Warski, Lenski), iar partidul comunist polonez avea sa fie suprimat sub acuzatia absurda ca a devenit o agentura a politiei secrete a regimului coloneilor si a Gestapoului.

Parintii fondatori ai PC din Romania au venerat Internationala Comunista, insa au indraznit, in anumite clipe, sa exprime indoieli privind omniscienta lui Stalin si a delegatilor acestuia la carma Cominternului (Bela Kun, Bohumil Smeral, Dmitri Manuilski). Ajunsi in URSS, unii dintre acesti vechi revolutionari (Eugen Rozvan, David Fabian, Timotei Marin, Marcel Pauker, Elena Filipovici) au indraznit ca, in discutii private, sa manifeste minime rezerve in raport cu linia stalinista. Legaturile de prietenie cu Christian Rakovsky, prietenul lui Trotki, nu le puteau fi iertate. Aveau sa piara, in negura concentrationara, uitati si ponegriti. Personaje similare cu acel Boris Davidovici imortalizat de regretatul scriitor iugoslv Danilo Kis, militantii cominternisti de prima ora au reprezentat un moment diferit de cel ce avea sa urmeze o data cu dobandirea puterii in partid de catre personaje devotate neconditionat dictatului stalinist. Sunt de acord in acest sens cu Adrian Cioroianu, care distingea recent intre Vechea garda, distrusa la Moscova, si grupul din inchisori din tara, dominat de Dej. Nu se pune problema idealizarii, ci doar a contextualizarii istorico-psihologice. Danilo Kis a scris candva o povestire al carei titlu spune mult despre aceasta drama: "Timbre rosii cu portretul lui Lenin".

Dupa infrangerea republicanilor in Spania, aveau sa ajunga la Moscova numerosi militanti ai Brigazilor Internationale. Intre acestia sa-l amintim pe Petre Borila, intr-adevar un campion al bolsevizarii radicale a partidelor comuniste din Balcani. Fost activist al Internationalei Comuniste a Tineretului (KIM), Borila a fost unul dintre comisarii politici cei mai activi in Spania, implicat in epurarea asa-zisilor trotkisti. La fel de activ pe post de comisar a fost Gheorghe Stoica, revenit dupa 1944 in tara, unde a detinut inalte functii. Sa-l pomenesc si pe Manole H. Manole, divortat de Ofelia Manole, recasatorit cu Dori Munte (Berg), cel care in Spania suferise o depresie psihica (reprosata de colegii de partid). Tot din Spania veneau la Moscova Constantin Doncea, Valter Roman, Mihai Burca, Minea Stan, Janos Rab, Gheorghe Paraschiv, Aurel Stancu, Mihail Boico — toti deveniti ulterior generali in Ministerul Fortelor Armate ori in Ministerul de Interne. Intre cominternistii de frunte sa-i pomenesc pe Ana Pauker, Vasile Luca, Leonte Rautu, Basil Spiru si pe cel despre care se vorbeste prea putin, fostul satrap al Comisiei Controlului de Partid in anii 1950-1960, Dumitru Coliu. Amintesc aceste nume pentu a corecta anumite insistente recente pe rolul tatalui meu. Ajuns la Moscova in 1939, dupa ce-si pierduse bratul drept in Spania, la 24 de ani, Leonid Tisminetki s-a inscris ca student la Institutul de Limbi Straine din Moscova, Sectia franceza. Mama mea, care fusese sora de caritate in Spania, a intrat studenta la Medicina (incepuse studiile la Bucuresti in 1934). Au lucrat amandoi la Radio Moscova, Redactia Balcani, Sectia romana: mama ca speaker, tata, intai ca speaker, apoi ca redactor. Redactor-sef al intregii Sectii Europa de Est si Centrala era Rudolf Slansky, ulterior secretar general al PC din Cehoslovacia, spanzurat ca agent sionist si american in octombrie 1952. Seful redactiei maghiare era Imre Nagy. Parintii mei nu au facut parte din nici una din structurile influente ale Cominternului, nu au locuit la Hotelul "Lux" si nu au socializat in anturajul vreunui grangur cominternist. Nu au lucrat niciodata la postul de radio "Romania Libera" (unde sef era Valter Roman). Este drept, in 1942, Ana Pauker le-a asigurat lapte pentru supravietuirea sorei mele, Vichi, nascuta in noiembrie 1941. Atat si nimic mai mult. Au fost soldati ai partidului, fascinati de ideea comunista. Nu au fost insa in anii moscoviti, ori chiar mai tarziu, in pozitii comparabile cu Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Borila, Rautu, Roller, Ana Pauker, Valter Roman, Coliu, Aurel Stancu, Vanda Nikolski, Zina Brancu ori Mihai Burca. Cine va consulta recentul dictionar al membrilor CC al PCR publicat de CNSAS va putea vedea care au fost personajele-cheie ale acestei istorii si cine a contat in "Centrul de la Moscova". Cominternul a fost dizolvat oficial in 1943. Mitologia sa a continuat insa sa bantuie miscarea comunista mondiala, iar devotamentul pentru URSS a ramas, cel putin pana in 1953, anul mortii lui Stalin, o dimensiune cruciala a religiei politice comuniste.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   Moscova

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de