Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Printre admiratorii/cititorii mei de la ziar se numără unul dintre portarii de la blocul meu; el decupează încă articolele mele din ziar; pare că și-a făcut deja o carte din ele . Mă vede adesea îmbrăcată cu blugi și ”așezată-n” pantofi fără toc, ca pe lângă casă: ”Trebuie să vă fac un compliment; arătați ca un copil! Am să vă fac un cadou de ziua copilului”, mi-a spus într-o zi, zâmbind. N-a fost o glumă. Aseară, când mă întorceam de la Târgul de Carte, domnul Ion a ieșit tacticos din căbănuța lui și mi-a dăruit un plic; ”Mâine nu sunt de serviciu, vă rog să-l deschideți mâine, de ziua copilului”! Plicul era lipit, iar semnătura expeditorului de-a dreptul interesantă: ”Un anonim cunoscut”! M-am ținut de cuvânt și mi-am deschis ”cadoul” dimineață, ”de ziua mea”! Din plicul alb au apărut două foi roz, inscripționate în partea stângă, sus:”Thanks”. În scrisoare domnul Ion a sintetizat înțelegerile pe care le-a avut de-a lungul timpului, citindu-mi articolelele sau înțelegerea esențială: ”existența liberului arbitru”, instanță interioară pe care o denumește ”bici”. A doua pagină conține ”darul meu pentru dv de ziua copilului”, cum singur spune ”anonimul cunoscut”; patru pene, care, lipite pe hârtie, arată ca o aripă. ”Câte firișioare conțin aceste pene cam atâtea articole trebuie să mai scrieți”! Vă imaginați că nu se pot număra firișoarele, iar eu nu mă gândisem până acum să număr firișoarele unei pene.
Ce cadou minunat, mulțumesc domnule Ion! Copilul din interiorul meu s-a bucurat din toată inima, poate și pentru că cineva îl poate vedea printre scrierile care încearcă să aibă un aer de înțelepciune.În noi, în fiecare dintre noi, se ascunde dibaci și fascinant, un copil, a cărui inocență (nu inafantilitate) nu se pierde prin înțelepciune, ci mai degrabă este recuperat, repus în dreptul lui la existență. Acest copil inocent, vizibil în ochii fiecărui adult, care trăiește clipa sa de bucurie, care iubește, mângîie un cățeluș, miroase cu drag o floare sau trăiește cu surprindere miracolul căderii picăturilor de ploaie, acest copil, atât de frumos în ochii strălucitori ai unui bătrân fericit, ar trebui să fie nemuritor în noi. Dacă ne permitem să pierdem în această viață lucruri, aspectul neted al pielii, firele de păr, dacă natura ne-a codificat pentru degradare fizică și pentru un sfârșit, cred că tot ea ne-a dăruit harul inocenței, această fantastică stare a ființei, pe care o experimentăm în copilărie de la sine. ”Până ce nu veți deveni precum acest copilaș nu veți intra în Împărăția Cerurilor”, ne spunea Mântuitorul. Să fii inocent, dar conștient de starea ta; iată care ar fi diferența esențială dintre un copil și un adult și/sau bătrân.
Mintea noastră se desprinde de inocența ce ne e scrisă în cartea sufletelor și aceasta ne face să îmbătrânim. Bătrânețea e o stare interioră, e o îndepărtare de copilul din noi, e un fel al minții de a se autohipnotiza, privind excesiv către trup, către ceea ce-i trecător. Trupul nostru e programat să îmbătrânească, dar sufletul nu poate fi împovărat cu fire de păr alb, nici cu oboseala trupului, nici cu nestăpânita neliniște a minții, care vede afară, în lume și caută în lume ceea ce...e mai aproape decât respirația și la fel de minunat ca îngerul; inocența. Acest înger lăuntric, pe care-l pierdem prin lumea plină de resentimente și frustrări, dorințe și tensiuni ale minții, ne cheamă tainic să abandonăm mintea noastră negativă, distructivă și prinsă în mrejele lucrurilor trecătoare. Îngerul inocenței așteaptă să ne bucurăm de fiecare strop de ploaie și să vedem cum picură, curge în șuvoaie și se înalță miraculos viața în jurul nostru. Lucrurile mici face marile fericiri în ochii copilului. Un gândăcel e o minune pentru copilul care-i studiază fascinat mersul. Copilul desculț simte energia magnifică a vieții în țărâna pe care calcă și trăiește bucuros, cu uimire, cu o dragoste desăvârșită și cu bucurie sinceră fiecare clipă prin care trece. Mintea copilui mic nu-i împresurată de griji, nici nu cunoaște răutatea și ura și asta se întâmplă doar pentru că acestea toate îi lipsesc din minte. Noi, adulții, avem nevoie să ne purificăm, să ne dezbrăcăm de obiceiurile minții căzute în suferință, avem nevoie să ne dezvățăm de tot ce-am învățat pentru a ne întoarce la frumusețea scrisă deja în noi, la bucuria de a trăi a copilului din noi. Suntem bătrâni doar atunci când ne pierdem inocența și de aceea putem fi bătrâni când suntem foarte tineri. Mintea urâtă ne îmbătrânește. Mintea frumoasă, mintea curată, mintea luminoasă e un pașaport al nostru către inocența conștientă, către bucuria de a trăi și a ne lăsa suprinși de fiecare mișcare a existenței, căci puterea noastră de a simți iubirea pentru viață e-n starea aceasta de copil, în însăși inocența noastră. Toate lucrurile să treacă dacă asta le e natura, dar copilul din noi să rămână nemuritor și așa să fie ziua noastră...de ziua copilului!
