Ţinte false

Preşedintele Băsescu spunea la jumătatea lunii ianuarie că "ultimul lucru pe care îl va face România va fi să se împrumute la FMI". Acum a ajuns la concluzia că un acord cu Fondul Monetar Internaţional este inevitabil.

Iată cea mai bună dovadă că relaţia cu FMI a fost administrată defectuos. În loc să chemi Fondul în ianuarie şi să-l rogi să te ajute să-ţi faci proiectul de buget, noi i-am spus prin aleşii care ne reprezintă că n-avem nevoie de el. Ulterior am schimbat macazul, numai că timpul pierdut nu se mai întoarce. Săptămânile sau lunile care vor trece în aşteptarea banilor de la FMI înseamnă riscuri asumate de Banca Naţională pentru a feri bugetul de incapacitate de plată. În definitiv, totul se reducea la a vorbi frumos în ianuarie...

Şi acelaşi om politic declara în prima lună a anului că România are nevoie de un împrumut de 6-7 miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Între timp, "necesarul" s-a mărit la 19 miliarde de euro. Oare incapacitatea Guvernului de a administra economia a umflat nota de plată cu 12 miliarde în două luni? Sau noi de fapt tot şapte miliarde de euro vrem, dar ne-am gândit că, dacă negociem oriental şi mai aducem în discuţie că pentru Ungaria s-au găsit bani, n-avem cum să fim refuzaţi?!

Apropo de unguri, vecinii de la vest au fost finanţaţi de FMI, UE şi Banca Mondială pentru consolidarea rezervelor valutare şi echilibrarea balanţei de plăţi externe, în condiţiile în care forintul se deprecia rapid în raport cu euro. Dar la noi nu cursul este adevărata problemă, ci imposibilitatea de a finanţa campaniile electorale din acest an. De asta se izolează termic blocuri, se emit tichete de vacanţă şi se continuă Programul Rabla. Şi cum banii nu intră de nicăieri la buget, fiindcă măsurile luate de Guvern nu au ca obiectiv deblocarea mediului de afaceri, ci doar obţinerea unui al doilea mandat de preşedinte pentru Traian Băsescu, se vede că ar fi bun şi FMI la ceva, în măsura în care ar finanţa împreună cu Uniunea Europeană, Banca Mondială şi alte instituţii financiare internaţionale cheltuieli electorale mascate în măsuri social-protecţioniste.

Ca să conchidem, vestea bună ar fi aceea că România va primi în cele din urmă bani de la FMI şi UE. Numai că guvernanţii actuali s-ar putea să aibă surpriza ca împrumutul să vină când nu-i mai interesează... adică după alegeri! Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană par dispuse să ajute economia românească, nu şi clasa politică. Cu alte cuvinte, organismele financiare internaţionale şi europene se vor asigura mai întâi că România nu va face praf - din cauza nepriceperii sau a corupţiei - banii daţi cu împrumut şi abia apoi ne vor acorda finanţarea solicitată.

Cu o săptămână înainte de alegerile de la 30 noiembrie 2008, mă întrebam în paginile acestui ziar pentru ce se bat partidele, dacă oricine ar veni la putere va constata că bătălia electorală a fost atât de costisitoare încât nu prea mai e nimic de furat. Se vede însă că oamenii noştri politici suferă de un optimism incurabil. Deşi era evident încă de anul trecut că traficul de bunăstare nu ne poate îndrepta decât spre faliment - cum s-a văzut de altfel şi în Ungaria -, a trebuit să ne uităm mai întâi chiorâş la FMI în ianuarie, să treacă două luni de căutări asidue prin cămară, poate-poate s-o mai găsi vreun borcan cu miere uitat de vechea guvernare, pentru a constata abia în martie că n-au mai rămas nici măcar banii din privatizarea BCR. Păi de ce credeţi că a renunţat Tăriceanu în 2005 la acordul cu FMI, pentru că România intrase într-o altă etapă de dezvoltare? Hai să fim serioşi...