Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Debutul echipelor româneşti în grupele Europa League a fost marcat de rezultate bune. Nu au jucat românaşii prea mult fotbal. Dar când tabela de marcaj arată cifre ale reuşitei, când te-ai plictisit să tot formulezi reproşuri, eşti tentat să culisezi către îngăduinţă şi să crezi în promisiunea întâmplării, chiar dacă ea este mincinoasă. Personal nu am acceptat dulcea amăgire. Scriam atunci despre "o rundă în care echipele româneşti au avut o recoltă bogată de puncte. Dar această bogăţie nu mă dă pe spate. Nu este capabilă să risipească suspiciunea unei perspective sumbre. Mi-e teamă ca nucile să nu fie seci. Aud parcă dinspre viitor un sunet gol". Aş fi vrut să nu am dreptate. Mi-aş fi dorit să nu se certifice în realitate suspiciunile despre care vorbeam. Din păcate însă, n-a fost să fie aşa. Cea de-a doua etapă a Europa League ne-a dat peste nas cu trei eşecuri şi un rezultat de egalitate. Jenant! Chiar mai mult decât jenant dacă avem în vedere faptul că în competiţia secundă pe care o frecventăm nu am întâlnit niscaiva premianţi de soi ai Europei. Am întâlnit echipe abordabile, echipe cărora noi le-am făcut scară dintr-un fotbal de-a buşilea.
Timişoara s-a făcut de râs în Balcania. Marian Iancu spunea, înaintea meciului de la Amsterdam, că se teme mai tare de Dinamo Zagreb decât de Ajax. În deplasare, cu Ajax, timişorenii au scos un rezultat alb. Acasă au încasat-o scurt, cu 0-3, de la croaţi. Am putea spune că temerile lui Marian Iancu au avut temei. Dar într-o competiţie, dacă eşti adevărat, nu te împaci cu soarta. Dimpotrivă! Avertismentul lui Marian Iancu trebuia să genereze măsuri de precauţie în consecinţă. Avertismentul lui Marian Iancu, pe de altă parte, exclude scuza adversarului surprinzător, lăsând timişorenilor doar varianta recunoaşterii cinstite că atâta pot în momentul de faţă.
Dinamo şi Panathinaikos au hohotit într-un fotbal rudimentar. Un fotbal care niciodată nu va fi capabil să-l desemneze pe cel mai bun, un fotbal în care meciurile nu se câştigă. Ele doar se pierd. De această dată au pierdut găzdarii dinamovişti. Dar fotbaliatorii mai mult derutaţi decât antrenaţi de Bonetti, oricât de desăvârşiţi ar fi fost în neputinţa lor, nu au reuşit să-şi adjudece trofeul troglodirii. Toboşarul Borcică şi ceilalţi peluzişti din dotarea oficialei le-au zburat fleica din fasole celor din teren. Spectacolul ansamblului de corecţie din înaltul tribunei dinamoviste a fost de un penibil înălţător. Comentariile şi medicamentele sunt de prisos.
Ratările celor de la PSV Eidhoven au pus un diagnostic încurajator ceferiştilor clujeni. Cei care nu au văzut meciul mai pot gândi că victoria la limită nu este totuşi o catastrofă.
Steaua, echipă despre care spuneam că a luat caimacul ruşinii în prima rundă, a jucat altceva la Twente. Alcătuirea formaţiei şi aşezarea pe metereze, altfel decât sub comanda lui Cristiano Begodi, mă îndeamnă să cred că nu este vorba de întâmplare. Mă îndeamnă să cred că Stoichiţă a citit bine potenţialul lotului pe care îl are la dispoziţie.
