Tot nu plec din România!

In ciuda rezultatelor de anul asta de la bacalaureat. Nu ca m-ar fi incurajat discursul ministrului Funeriu. Care e vai-de-steaua-lui. (... si dis­cursul.) Prototipul rebutului intelectual. Produsul iesit de sub matrita unui/unor sisteme de invatamant strambe. Ma refer aici la bancile pe care le-a frecat Funeriu, la culoarele pe care a stat, la hartiile pe care le-a con­sumat, nu la angrejanul edu­ca­ti­o­nal in care a fost prins, ci la ceea ce a prins el din acesta, la particica de me­canism in care a functionat el, ca o rotita, mica, mica, mica-de-tot, mi­nus­cula si pusa nelalocul ei. Care face ca dispozitivul, la un studiu ama­nun­tit, sa dea o eroare, nesesizabila cu ochiul liber.

Daniel Funeriu este pa­tro­nul unei industrii falimentare. Pentru ca asta s-a intamplat de fapt: Da­niel Funeriu a transformat un domeniu de activitate, o zona de interes pur intelectual, o preocupare in ul­ti­ma instanta, intr-o industrie po­pulata cu indivizi care vin cu scarba la mun­ca, pentru ca satisfactiile sunt inexistente. L-am ascultat vorbind la televizor luni, dupa afisarea rezultatelor. M-a busit rasu’. Nu rasu-plansu’ sta­nes­­­­­cian, ci pur si simplu rasu’. Ca­re­va­­sa­zica e bine. Ie da bine, ca sa in­te­­lea­ga si bacalaureatii cu nota 5 la lim­­ba romana. Daniel Funeriu e optimist. Are veselia-n sange. Si-a injectat o doza de seninatate-n vena care acum il face sa vada totu-n roz. Mi­nis­trul zombi a avut luni, 4 iulie, exact dis­cursul primului-ministru in le­ga­tu­ra cu taierile salariale, concedieri­le, cresterea TVA-ului, pe scurt,

Pa­ra­­­­su­tatu’ de la Invatamant a vorbit pre­­cum conu’ Boc fata cu nenoro­ci­r­ea din tara: e-n grafic, la marele fix, exact asa trebuia sa se intample, sun­tem salvati, deci e super OK! Ai­doma si mister substantiv neutru: astea-s re­zultatele pe care le asteptam la ba­calaureat! Nimic despre faptul ca ge­ne­ratia asta, plina de rebuturi in­te­lec­tuale, este produsul unui sistem de invatamant in fruntea caruia se afla el, pozitie de pe care l-a ratacit prin hatisurile unei nesfarsite incerti­tu­­­dini, pe care l-a impins in prapastia crizei economice. Nimic despre fap­­tul ca elevii de astazi nu mai in­te­leg ce reprezinta scoala si ce rost are ea. In fine, nimic despre faptul ca me­dia indivizilor instruiti pe vremea co­mu­­­nismului este, indiscutabil, mai bine pregatita intelectual decat cei care sunt contemporani cu bacalaureatele lui Funeriu.

M-am luat cu vorba si nu despre martianul romanesc voiam 'ca sa' vorbesc. Ci despre faptul ca, sic!, tot nu plec din Romania. In ciuda de­zo­larii care se intinde, ca un desert, in fa­ta planurilor mele. In ciuda ingrijo­ra­rii cu care imi privesc prietenii si pe cei apropiati. Cu toate ca tara asta s-a transformat intr-un teritoriu ostil, po­pulat in majoritate de oameni fie in­sin­gurati, fie suspiciosi, fie badarani, fie prosti si inculti, eu tot nu-mi fac ba­ga­jele. Stau cu ele desfacute in mij­lo­cul sufrageriei si ma uit pe geam, cu ochii pierduti in gol. Ma deprima contemplarea gene­ra­tiilor pe mainile ca­ro­ra o sa incapa gestionarea anilor mei rablagiti si de care o sa depinda cur­toazia unei so­ci­e­tati fata de ne­pu­tintele mele. Ma sa­caie lipsa de ima­ginatie cu care se in­cearca sa fiu ma­nipulat. Ma ener­vea­za incultura si agresivitatea de care sunt inconjurat. Raman dezolat in fata obtuzitatii de care ma izbesc la fiecare neatentie.

Cu toate astea, ra­man in Romania. Si ma gandesc la cum ar trebui sa fie omul providential pentru ea, pentru mi­ne de fapt – ma re­fer la presedinte­le tarii – care sa ma faca sa uit de pe­ri­oa­da asta. Si ia­ca asa, ma pierd in vi­sa­re. Si uit de mine. (...'si uiti si tu de tine/ si-n in­tu­ne­ricul odaii se aprind, se sting, se aprind, se sting/ ochii prelungi ai tai, murind, reinviind.')