Totul de vănzare

Cu ani in urmă, un fost senator ţărănist m-a abordat la o sindrofie diplomatică să mă intrebe spre ce partid ar trebui să se orienteze, după ce ai lui nu vor mai intra in Parlament. Omul nu-mi vorbea ca de la un oportunist la alt oportunist, ci ca de la un oportunist la un străin, care n-avea cum să nu fie şi el tot oportunist. Senatorul era atăt de convins de ideea că toată lumea e oportunistă, cu găndul la ciolan, şi că un gazetar n-are cum să considere chestiunea migraţiei in alt partid diferit de un politician, incăt, deşi nu ştia cum mă cheamă, imi vorbea ca unuia de-al lui. Mi s-a mărturisit, de asemenea, că a pierdut bătaia, fiindcă mulţi confraţi s-au decis devreme la care partid să se lipească, pregătind terenul inainte de alegeri. A fost prima şi ultima oară cănd am purtat o astfel de discuţie cu un om politic cunoscut, dar momentul mă urmăreşte, deoarece insul a ajuns intr-o instituţie unde se umblă cu dosare şi se scormoneşte in biografii. Un individ definit prin absenţa elementului loialitate, printr-o conduită civică de samsar, ii judecă azi pe colegii parlamentari şi decide, din cercetarea trecutului, asupra viitorului acestora. Discuţia cu el imi e vie in memorie şi din cauza firescului cu care o purta. Era vădit că, in lumea lor, senatorii şi deputaţii se intrebau, la incheierea unui mandat de perdanţi, incotro s-o apuce, fără nici unul din complexele omului de rănd ajuns la o răscruce. In limbajul senatorului, cuvintele tain şi mălai reveneau cu inţelesuri cu care nu eram familiarizat. Ce părere ai, m-a intrebat ţărănistul, de parcă exista un mercurial al migraţiei, să cer direct şi mălaiul sau să aştept să prind niţel cheag?

Dacă ar fi fost numai dialogul intămplător, legat la un pahar de bere protocolar, probabil că nu mi-aş fi făcut probleme cu lucrătura electorală de care luam cunoştinţă. Insă senatorul m-a luat la plecare in maşina lui, ca să aibă cu cine vorbi, mai bine zis, cine să-l asculte. Practic, delira singur, intrucăt nu ziceam nici da, nici nu. Nu cred să-şi fi făcut ulterior griji din cauza mea. Nu-i eram sfetnic, nu-i eram prieten, eram doar ocazia.
Am văzut cu ani in urmă un film polonez - "Totul de vănzare" - , căruia nu-i ţin minte subiectul, dar ii reţin titlul şi inţelesul. Cei mai mulţi oameni politici pupă azi ce-au scuipat ieri, cu credinţa că tot ce-i valabil in morala omului de rănd nu contează in politică. Nu numai că totul e de vănzare, dar comerţul se practică la vedere. Oamenii politici sunt convinşi că toată lumea găndeşte ca ei, că alegătorii consideră pupatul şi scuipatul cu aceeaşi detaşare ca şi ei, ca pe nişte mijloace ţinănd de esenţa profesiunii de politician. Nu dau doi bani pe morala noastră. De fapt, pentru senatorii, deputaţii şi activiştii de partid noi nici nu contăm ca indivizi. Suntem nişte procente. Iar procentele au ceva viaţă in ele numai din patru in patru ani.