x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Totul e să rămâi în partid!

0
Autor: Ion Cristoiu 13 Feb 2009 - 00:00

NESFÂRŞITA DESTRĂMARE A PSD



Prin absenţa unor temeiuri de profunzime ale confruntării se explică o realitate a PSD de după scrutin: nu se conturează şi nici nu se va contura o alianţă a mai multor grupări în jurul unei idei. Confruntările din PSD se desfăşoară fie doar la nivelul fiecărei grupări, fie la nivelul unor alianţe ce se schimbă de la o zi la alta. Sintetizând, aşadar, vom spune că războiul din PSD se defineşte printr-o permanentă ciorovăială publică fără motiv, dar mai ales fără gesturi tranşante şi, prin asta, limpezitoare. Această trăsătură definitorie ne ajută să dibuim cauzele de profunzime ale destrămării fără sfârşit a PSD. Sau, mă rog, câteva dintre aceste cauze:

1) Într-un film american de o idioţenie absolută (eroul, un poliţist, se însănătoşeşte atât de tare după ce glonţul i-a străpuns creierul, încât se poate răzbuna pe mafioţi), am văzut o secvenţă, de altfel des întâlnită în peliculele hollywoodiene: într-un depozit, cinci inşi ţineau pistoalele îndreptate unul spre altul, cu degetul pe trăgaci, fără ca vreunul să tragă primul. În film, situaţia asta nu durează prea mult, dat fiind că regizorii s-au gândit că o lungire a tensiunii dăunează numărului de spectatori.

În PSD e o situaţie asemănătoare. Toţi liderii ţin pistolul îndreptat unul spre celălalt.
Spre deosebire însă de film, în PSD nimeni nu trage. În film, şovăiala de a apăsa pe trăgaci îşi avea explicaţia în gândul fiecăruia că s-ar putea să nu scape viu dacă s-ar declanşa împuşcăturile. În PSD, şovăiala de a trage, altfel spus, de a face un gest radical, îşi are cauza tot în gândul supravieţuirii. Nu al supravieţuirii fizice, desigur, ci al supravieţuirii în interiorul partidului. Ce i s-ar putea întâmpla unui lider PSD dacă ar declanşa o acţiune făţişă împotriva altor lideri sau chiar împotriva conducerii PSD? Nimic deosebit ca simplu cetăţean.

În cazul liderilor PSD, care au fost în stare să-şi calce principiile, să-şi tragă pe sfoară electoratul, să se facă de râs în faţa întregii ţări, aliindu-se cu cel pe care cu doi ani în urmă abia îl suspendaseră (nu-l criticaseră, nu-l acuzaseră, îl suspendaseră şi, dacă nu era referendumul, îl dădeau jos) pentru încălcarea Constituţiei, doar de dragul parvenirii la putere, a fi dat afară din partid sau măcar a fi marginalizat înseamnă moarte curată. Că a fi în partid şi, mai ales, a fi în fruntea bucatelor din partid e o chestiune de viaţă şi de moarte, se vede din tot ce fac azi liderii PSD.

Mai întâi din bătălia pe viaţă şi pe moarte pentru a-şi impune oamenii în diferite posturi guvernamentale. Desigur, ajuns la putere, un partid purcede la numirea în funcţii a oamenilor săi.

Chiar dacă de regulă acest proces e o formulă de a-i răsplăti pe cei care s-au bătut în Opoziţie şi în campania electorală, totuşi, imaginea la care ţin partidele în astfel de împrejurări e de mişcare pentru transpunerea în viaţă a programului. Ce vedem însă la PSD? O bătălie publică a diferitelor grupări de a-şi impune oamenii.

Pe vremea guvernării CDR-PD s-a vorbit despre blestematul algoritm de numire în posturile guvernamentale. Azi putem vorbi despre un blestemat algoritm al numirii în posturile care revin PSD.

Şi PD-L a purces şi purcede la numirea secretarilor de stat şi a şefilor de agenţii în posturile care-i revin. Dar în timp ce la PD-L abia dacă aflăm că au avut loc aceste mişcări, la PSD asistăm zilnic la numiri dezvăluite ca fiind făcute la presiunea uneia sau alteia dintre grupări. Apoi, din înghiţirea tuturor mizeriilor din partea PD-L numai şi numai pentru a nu ajunge în Opoziţie. Întâia oară după atâţia ani se vede că PSD nu e un partid alcătuit pe temeiul unei minime credinţe, ci pe cel al asocierii în vederea rezolvării unor interese.

2) În cartea sa dialog cu Alex Mihai Stoenescu, Virgil Măgureanu dezvăluie că în FSN-ul anilor 1990-1991, cele două grupări principale din partid, a lui Iliescu şi a lui Roman, se cotonogeau nu făţiş, ci pe ascuns, folosind presa.

Cotonogeala pe şest în timp ce în public se schimbă zâmbete e de lungă tradiţie în PSD. Puţini ştiu că scandalul publicităţii de stat din timpul guvernării Năstase a izbucnit în clipa când premierul şi şeful partidului şi-a dat seama că atacurile din presă împotriva sa erau comandate şi finanţate de unii dintre colegii săi de partid aflaţi în posturi de miniştri. Năravul confruntării pe şest prin lovituri date cu ajutorul presei e în plină înflorire şi în PSD-ul de azi.

Dincolo de ticăloşia sa morală, această practică are şi un mare coeficient de risc politic. Loviturile reciproce duc în chip automat şi la prăbuşirea partidului.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   partid,   psd

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de