"Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune"

O întreagă Românie priveşte şocată cum se instalează criza rapid şi tot mai dureros în economie şi în viaţa noastră de zi cu zi. România şi românii nu poartă nici o vină pentru declanşarea crizei globale în care ne găsim. Dimpotrivă. Cu mari şi excesive sacrificii România a trecut testul transformării capitaliste a economiei sale. FMI ar face bine să conştientizeze această realitate în momentul negocierii cu România.

Criza globală o ştim astăzi foarte clar, îşi are rădăcina - ca de atâtea ori în istorie - în abdicarea de la înţelepciune. Stăpânirea crizei cere tot înţelepciune. Exact ceea ce lipseşte acum în conducerea actuală a ţării. Preşedintele şi Guvernul său se străduiesc să-şi justifice neîncetat impotenţa în faţa crizei. Cum că asta ne-ar fi soarta, ne transmite Traian Băsescu. Nicolae Titulescu spunea însă: "Soarta este scuza celor slabi şi opera celor puternici". Astfel, Traian Băsescu nu e ceea ce pretinde: nici curajos, nici hotărât. Se văicăreşte că altele şi alţii sunt de vină, cum a făcut-o de atâtea ori. Nu putem să ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute să ieşim din criză şi, în acelaşi timp, să-l chemăm să ne apere de criză.

Nu putem avea totul. Trebuie să fim noi înşine capabili să ne batem pentru dorinţa noastră. Aşa cum ne îndeamnă Sf. Apostol Pavel în 1Corintieni 3,9: "Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu".

Pe umerii acelora care mai produc ceva şi susţin economia românească ce mai stă în picioare s-a aşezat o adevărată piramidă a poverilor, din care nu impozitele sunt cele mai apăsătoare, ci nenumăratele taxe administrative precum şi comisioane, şpăgi şi alte asemenea hoţii pe bani publici promovate pentru îmbogăţirea clientelei politice. Astfel, marea majoritate a clasei mijlocii trebuie să ducă o luptă inegală, riscantă şi frustrantă cu întreaga birocraţie a administraţiilor, cu nenumăratele taxe, aprobări, avize, permise şi altele asemenea pe care le-aş numi "mâna invizibilă" a statului român de astăzi. Pentru ca oamenii să nu o ducă tot mai rău nu există cale decât ca economia să facă bani mai mulţi. E puţin probabil ca din creşteri de impozite şi accize să crească veniturile la buget. E sigur însă că vor lovi economia. Împrumutul extern pentru a acoperi găuri făcute de societăţi private cu pierderi nu e mai puţin condamnabil decât împrumutul de altădată pentru mult hulitele societăţi de stat cu pierderi. Azi avem parte de nenumărate justificări sofisticate, atunci erau nenumărate condamnări agresive. Acum, ca şi atunci, situaţia la bază este aceeaşi: să salvăm locuri de muncă. Nu pledez deloc pentru revenirea la sectorul de stat în economie. Am avea în plus faţă de hoţia actuală pe bani publici şi hoţia pe întreprinderile statului cum mai există încă în sectorul energetic, de exemplu. Adam Smith, cel ce a pus bazele teoretice ale economiei de piaţă, în lucrarea sa fundamentală "Averea naţiunilor", publicată în 1776, condamna pe căutătorii de profit cu orice risc, evident în dauna societăţii: "O mare parte a capitalului ţării va fi astfel îndepărtată de la mâinile acelora care cel mai probabil l-ar utiliza avantajos şi profitabil şi va fi aruncat în acele (mâini) care îl vor risipi şi distruge". Acum, curajul în politică înseamnă să ne propunem şi să fim capabili să deposedăm birocraţia şi "frăţiile" corupţiei din politică de puterea de a domina şi subordona pieţele propriilor lor interese. Cu cât vor fi mai multe, larg majoritare, stările de autonomie ale agenţilor economici în raport cu ceea ce numeam "mâna invizibilă" a statului român, cu atât economia românească va fi mai competitivă şi performantă.

P.S. Participant la recentul Congres al PNL mă întrebam
cui ne adresăm noi? Cred că ar trebui să ne adresăm oamenilor ambiţioşi, fie ei întreprinzători sau lucrători, profesori sau studenţi şi chiar, de ce nu, cum zicea Crin Antonescu, şomeri. Oamenii ambiţioşi, îndeobşte oameni pentru care destinul nu-i o fatalitate, ci un început, sunt înclinaţi natural către liberali.