Tovarăşul capitalist

L-aţi văzut pe vreunu' spilcuit, pedant, care vorbeşte cu şoferul personal prieteneşte, care încearcă să se simtă confortabil în mijlocul mulţimii pe care o dispreţuieşte (element ajutător, ceva gen Videanu), unu' care ştie extraordinar de multe şi are dreptate întotdeauna?

E, ăla e tovarăşul capitalist. Ăla care duce muncă de convingere de la om la om atunci când explică de ce îţi taie juma' de leafă, care te priveşte drept în ochi şi te ţine de umeri când îşi bate joc de tine, minţindu-te că "las' c-o să fie bine, o să vezi tu!" şi imediat după aia se duce şi-ţi taie numele de pe condică, înainte de a ieşi să se relaxeze la un restaurant ultraselect cu gagica. Tovarăşu' capitalist e ăla care se enervează omeneşte, căruia-i sare ţandăra în cel mai primitiv mod cu putinţă atunci când un gheolban i se plânge de facturi, şi-i răspunde pe limba lui, a ţăranului, adică ţărăneşte, înainte de a se urca în elicopter pentru a se reîntoarce la palatul din Capitală. Tovarăşu' capitalist nu e îngrijorat din cauza banilor. Nu-nu, nicidecum! Are cu ghiotura şi mai face în secunda doi încă două vagoane dacă are chef, da' n-are, pentru că îl deranjează discuţiile simandicoase şi nu-i place să vorbească atent cu un te-miri-ce prostovan cu fumuri în cap. Şi pe urmă e şi destul de riscant... Nu.

Tovarăşu' capitalist se mulţumeşte cu ‘jde milioanele pe care le are ca urmare a faptului că CNP-ul lui a fost număr câştigător, pe vremea când, cu toţii, românii, silabiseam împreună cuvântul "business". Care va să zică, Tovarăşul capitalist nu e îngrijorat din cauza banilor, da' e totuşi îngrijorat! Din cauza noastră, pentru că nu înţelege ce avem în cap, cum de nu pricepem că trebuie să spunem bogdaproste pentru că el există, fiindcă existenţa lui, adică fiinţa lui, ne produce banii ăia pe care îi avem, mulţi, puţini, câţi sunt, deci prezenţa lui fizică este motorul care alimentează nevoile noastre. Nu munca, nu inteligenţa, pe care o depunem, respectiv o posedăm pentru a o jertfi aidoma lui Cronos, ne asigură nouă traiul. De aceea, de pe înaltul fotoliu pe care se află, se apleacă spre noi pentru a ne striga în faţă să nu mai zbierăm atâta, fiindcă n-aude nimic şi oricum spunem numai tâmpenii, după care se reaşază confortabil în poziţia iniţială.
Ăsta e Tovarăşu' capitalist, în comparaţie cu simplul capitalist pe care-l doare-n bască, fiindcă el ştie una şi bună, ştie exact ce are de făcut.

Tovarăşu' capitalist respiră aerul rarefiat al ideilor înalte în timp ce stă cufundat pân' la gât în mlaştina problemelor de zi cu zi. El vorbeşte aşa: "Da, dragă, am înţeles de la bun început. Să ştii că eu mă gândesc la asta de o grămadă de vreme şi exact asta e concluzia la care am ajuns. Ia loc, te rog. Uite un trabuc, pune-ţi un whisky, relaxează-te. Crezi că eu vreau să fac rău, aşa, mi-a căşunat mie să nenorocesc oameni? Cum?! De ce o fac, atunci? Ce întrebare cretină, hai că mă enervezi, dă-te-n mă-ta de idiot, ieşi afară, marş d-aici, dobitocule. Hai sictir! ‘Tu-vă-n cur, iar mi-aţi stricat ziua".