x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Traditia disidentei si viitorul Cubei

0
15 Mai 2004 - 00:00

Experienta miscarilor disidente din Europa de Est si Centrala este privita ca esentiala de catre luptatorii pentru drepturile omului din Cuba.

Solidaritatea exprimata de Vaclav Havel cu adversarii lui Fidel Castro reprezinta o dovada a consecventei optiunii sale democratice si un exemplu care ar trebui urmat de toti cei care stiu din proprie experienta ce inseamna tirania.

Am citit recent doua texte extrem de importante pentru definirea lumii de dupa sfarsitul Razboiului Rece. Sunt texte care se opun viziunilor cinice, dupa care nu se poate face mare lucru atunci cand individul se confrunta cu o dictatura ideologica bazata pe teroare politieneasca. Aparute in numarul din aprilie 2004 al revistei Journal of Democracy, aceste texte reprezinta repere de o mare actualitate pentru cei care vor sa inteleaga filozofia morala a disidentei, asa cum s-a configurat ea in anii ‘70 si ‘80 si cum continua sa se dezvolte in conditiile "stalinismului tropical" al castrismului.

Este vorba despre schimbul de scrisori dintre doua personalitati de prim rang - nu celebritati mediatice, ci ganditori autentici, oameni care au fost si sunt gata sa-si riste existenta confortabila in numele idealurilor rezistentei antitotalitare. Cubanezul Oswaldo Paya este fondatorul Proiectului Varela, o miscare prodemocratica din Cuba, persecutata si calomniata de aparatul de represiune si propaganda al lui Castro. Avem de-a face cu echivalentul cubanez al Cartei ‘77, miscarea disidenta care a jucat un rol-cheie in destramarea mitului infailibilitatii regimului comunist din Cehoslovacia si in coagularea insulelor de rezistenta ale societatii civile. In anul 2002, aflat la Praga (ca intr-un salt intr-un viitor democratic, gratie unei miraculoase "masini a timpului"), Paya a primit Premiul Andrei Saharov pentru libertatea de gandire acordat de Parlamentul European. S-a intors in Cuba, unde a continuat sa lupte pentru idealurile sale democratice. In scrisoarea sa catre Havel (cu care s-a intalnit la Praga si care l-a propus pentru Premiul Nobel pentru Pace), Paya isi exprima tristetea ca est-europenii, care au trecut prin experiente similare cu cea pe care inca o cunoaste Cuba, nu au dezvoltat miscari de solidaritate cu cei prigoniti de regimul lui Castro. Sigur, se poate spune, exista un milion de probleme in lumea postcomunista. Pe de alta parte insa, cum au dovedit-o Havel (ca presedinte al Republicii Cehe), Lech Walesa si Arpad Goncz in protestul comun semnat in 2002 impotriva arestarii disidentilor numiti "prizonierii primaverii cubane", simtul solidaritatii fraterne continua sa genereze asemenea actiuni. Paya vorbeste si despre tentativele propagandei oficiale de a denigra tranzitiile din Europa de Est, inclusiv accentul pus pe aparitia noii clase de imbogatiti. Lasand de-o parte detaliile, ramane faptul ca nici un regim leninist nu a fost egalitar in sensul real al termenului, iar spectrul capitalismului "salbatic " este folosit pentru a nega importanta democratiei. In Cuba, votul nu poate fi decat pentru un candidat si doar favorabil (voturile negative nu sunt luate in calcul). La ora actuala, scribii oficiali ignora catastrofa umana si economica a socialismului neostalinist, preferand sa prezinte dilemele (reale si uneori greu suportabile) ale tranzitiei drept efecte ale democratiei liberale. Disidenta din Cuba, asemeni celei din Europa Centrala, pretuieste in cel mai inalt grad nonviolenta, arata Paya, care accentueaza ca niciodata cubanezii nu au ales sa traiasca sub acest regim. Detinutii politici sunt tinuti in conditii sordide, in celule minuscule, cu sobolani si insecte, sunt hraniti cu portii de lagar de concentrare si nu pot fi vizitati mai des de o data la trei luni. Si totusi, in pofida acestui regim inuman, ei rezista, depunand marturie pentru ceea ce Havel a numit intr-un nemuritor eseu "puterea celor fara de putere".

In raspunsul sau, trimis la data de 17 noiembrie 2003, Vaclav Havel propune o serie de teme importante la care ar trebui sa mediteze toti cei interesati de viitorul valorilor libertatii si demnitatii umane. Intre altele, cel care a dat masura a ce inseamna a fi un intelectual critic in secolul despotismelor totalitare ii scrie prietenului din Cuba ca aceste regimuri pot fi si trebuie sfidate in numele legii. Un regim dictatorial se simte intr-adevar vulnerabil atunci cand este confruntat cu propriile sale pretentii legale (a se vedea impactul acordurilor de la Helsinki asupra dezvoltarii miscarilor antitotalitare). O alta lectie pe care Havel o deduce din experienta postcomunista din Europa Centrala este legata de necesitatea anticiparii prabusirii sistemului. Pe scurt, scrie el, este nevoie "ca fiecare democrat care se opune unui regim totalitar sa se comporte astazi ca si cum puterea ar fi cedata maine". Deciziile luate la inceputul tranzitiei, viteza sau lentoarea schimbarilor, existenta unor persoane competente care sa-i inlocuiasca pe exponentii vechiului regim sunt tot atatea elemente care garanteaza succesul democratiei. Nu mai putin important, este necesar sa se identifice parteneri de negocieri in randurile actualelor structuri. Transferul puterii, asadar, ar putea fi nonviolent daca opozitia isi pregateste o agenda strategica si imagineaza din timp cadre legislative pentru o Cuba posttotalitara. In concluzie, afirma Havel, in pofida propagandei lui Castro, este probabil ca majoritatea cubanezilor inteleg ca drumul pe care a pornit Europa Centrala in 1989 este cel corect si ca merita urmat acest exemplu.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   Cuba,   havel

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de