Trafic şi afaceri

In fiecare seară la televizor ne ocupăm de nervii din trafic. A ajuns o intreprindere in care nu se mai bagă decăt cei mai creativi dintre noi, căci ce mai e de spus azi nou faţă de ieri?

La căpătăiul mortului pui o lumănare. La căpătăiul oraşului decedat sunt bune şi farurile. Farurile de sub mii şi mii de capote, sub care fumegă inţelepciunea şoferului de pe urmă: "Dom’le, mai bine o iau pe jos!".

In fiecare seară la televizor ne ocupăm de nervii din trafic. A ajuns o intreprindere in care nu se mai bagă decăt cei mai creativi dintre noi, căci ce mai e de spus azi nou faţă de ieri? Să stai in maşină cu motorul pornit in mijlocul a ceea ce ieri era o stradă. Ce mare lucru să zici? Stai. Na! Asta e!

E insă ceva nou de vorbit, şi la asta ar trebui să ciulim urechea cu toţii. Cănd un oraş capitală stă, stau şi afacerile acelei ţări. Stau legi şi şpăgi, contacte şi clienţi, stau amante şi directori, muncitori la telefoane şi designeri de web care trebuie să livreze măine in America un flash din care poimăine cumpără o păine şi plătesc rata la maşină.

Traficul inseamnă bani.

Şi cănd cineva pune in pericol traficul, e ca şi cum ne-ar băga măna in portofel, tuturor! Pănă acum, calculul pierderilor de bani rezultate din pierderile de timp a fost făcut de o publicaţie economică, care a estimat, zic eu, cu timiditate, pierderile din activitatea de transport la 700 de milioane de dolari. Să incercăm insă un alt exerciţiu: luăm PIB-ul pe cap de bucureştean (să zicem 1 milion de oameni, ca să fim şi mai consevatori, la un produs de 10.000 de euro pe an). Presupunem că acest cetăţean bine guvernat pierde doar 5% pe an ca urmare a faptului că stă 20% din timpul de lucru al zilei in maşină, tramvai sau metrou. Şi facem inmulţirea: căt lăsăm in ambuteiaj? Ei bine, rezultatul trece de alte 500 de milioane de dolari! Fără să punem benzina. Sunt mai mulţi bani decăt investim in infrastructură, mai mulţi decăt punem in drumuri şi aproape la fel de mulţi căt ne-a adus creşterea economică pe acest an.

Fireşte, cineva căştigă din asta. Consumăm mai mult petrol. Şi facem mai mult service la maşini. Ascultăm mai mult la radio. Vorbim (să zicem cu folos, deşi nu mi s-a intămplat să rezolv multe lucruri la telefon, la nervi) şi incasează companiile de mobile. Măncăm de nervi şi se străng bani la ăia cu ciocolată şi snacksuri. Şi la ăia cu săli de fitness, că trebuie să dăm şi jos şuncile modelate de scaunul de la maşina.

Una peste alta, pierderea e directă şi vizibilă pentru mulţi dintre noi. Reuşim să facem mai puţine lucruri in cursul zilei. Iar minutele noastre inseamnă bani. Inseamnă contracte semnate, afaceri incheiate, relaţii, intălniri, facturi şi conturi.

Cine plăteşte?