x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tragedia postdecembristă a domeniului public

0
Autor: Ilie Serbanescu 18 Mar 2008 - 00:00

Domeniul public nu este un simplu perdant al perioadei postdecembriste. Este o victimă. N-a înregistrat de­cât pierderi nete peste pierderi prin degradare, sluţire şi ciopârţire.

Domeniul public nu este un simplu perdant al perioadei postdecembriste. Este o victimă. N-a înregistrat de­cât pierderi nete peste pierderi prin degradare, sluţire şi ciopârţire. Pier­deri în urma unei agresiuni sistema­tice din partea celor care l-au admi­nistrat. Şi, spre deosebire de perdanţi – cum este cazul, de pildă, al industriei, unde căderea sectorului a fost însoţită de pierderi de poziţie din partea segmentului social care o re­prezenta –, cu cât s-a subţiat şi de­te­riorat domeniul public, cu atât au de­venit mai prosperi cei ce l-au ad­mi­nis­trat. Ceea ce s-a întâmplat (şi se întâmplă) în domeniul public, este, într-un fel, o emblemă a capitalismului clientelar care se constru­ieşte în România postdecembristă.

 

Ca un caz particular al capitalis­mu­lui clientelar – în care se “privati­zează” profiturile (adică sunt pre­lua­te de grupuri de interse private) şi se “socializează” pierderile (adică sunt puse în cârca celor mulţi), folo­sirea în interese private şi nu în inte­res ge­neral-social, a domeniului public dă expresie jalnicei confuzii, deliberate desigur, a capitalismului cu jaful.

 

O vastă degradare a multor componente ale domeniului public a re­zultat din însăşi trecerea timpului, neînsoţită de vreo împrospătare sau înlocuire în cadrul acestor componente. Dacă a fost ceva de demolat, de distrus sau de sustras din domeniul public, s-a făcut într-o veselie, dar de adăugat ceva, nicidecum! Cu ex­cep­ţia unor mici reparaţii, infrastructura rutieră este aceeaşi de di­nainte de ’89. În 18 ani s-au construit doar 150 de km noi de auto­stadă. Rea­bilitările de şosele importante sunt derizorii. Iar de la rangul doi în jos drumurile au ajuns în paragină. Jaful din pădurile ţării a adus practic în stare de nefolosinţă drumurile fo­restiere. De aproape două decenii nu s-a mai reparat această categorie de drumuri. Infrastructura feroviară o con­curează la capitolul degradare pe cea rutieră. Toată infrastructura cu funcţie socială directă (spitale, şcoli) este în aceeaşi stare. Rata de în­noi­re a acesteia este marginală. Gospo­dăria comunală este în conti­nuare precară. Canalizări şi ali­men­tări cu apă se fac doar pentru zo­ne rezidenţiale de lux. Nu s-a con­stru­it în 18 ani vreun nou stadion sau vreo nouă sală de spectacole. Tot ceea ce există în domeniu este de pe vremea lui Ceauşescu. În schimb, peste tot ce datează din acea vreme s-au mai aşternut două decenii. Nu întâmplător, funcţia so­cială a domeniului public, în cel mai larg sens al cuvântului, este mereu într-o mai mare suferinţă. Pe ansamblu, deci, mai mult regrese decât progrese!

 

Iar dacă ambientul public din marile oraşe arată mai vesel decât în urmă cu două decenii, faptul se datorează invaziei agresive a reclamelor stradale, şi nu unor înnoiri de fond, de conţinut. La o analiză atentă, urbanistica marilor capitale de judeţ sau a Bucureştiului însuşi este jalnică, în urma construcţiilor fără planuri urbanistice şi chiar fără autorizaţii, construcţii ghidate de interese materiale oculte, şi nu de concepţii arhitectonice adecvate ambientului. Construcţiile în plom­be se potrivesc ca nuca-n pe­rete, noile cartiere rezidenţiale (altfel de lux) excelează în mod ridicol prin absenţa străzilor adecvate şi a spa­ţiilor de parcare. Parcurile şi spaţiile verzi – elemente definitorii ale domeniului public, piese de bază ale unei urbanizări sănătoase şi necesităţi de primă importanţă din punct de ve­dere ecologic – au dispărut cu o viteză ameţitoare pe altarul unor aranjamente imobiliare oneroase. Acest fapt, împreună cu nepotrivirile cu ambientul şi lipsa concepţiilor urbanistice de ghidare a noilor construcţii au produs o sluţire mai degrabă decât o înnoire a oraşelor, în ciuda apariţiei unor rezidenţe de lux şi unor cvartaluri de birouri noi.

 

Cea mai gravă agresiune asupra domeniului public o constituie însă ciopârţirea sistematică a acestuia, ca formă supremă de utilizare a sa în scopuri şi interese private, şi nu ge­neral-sociale. Ciopârţirea dome­niului public a ajuns cea mai profi­tabilă îndeletnicire a celor ce îl adminis­trează, căci afacere nu poate fi numită, fiind de fapt un jaf.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   public,   domeniului

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de