x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Traian Băsescu a dat startul convulsiilor din PNL?

Traian Băsescu a dat startul convulsiilor din PNL?

de Ion Cristoiu    |    18 Dec 2009   •   00:00

Pe zi ce trece, tot mai multe postări la editorialul meu din Jurnalul Naţional mă înjură, cerând lui Marius Tucă, ba chiar şi lui Dan Voiculescu, să nu mă mai publice. N-am întâlnit în ultimul timp un comentariu care să-mi atragă atenţia prin ascuţimea sa. Numai şi numai înjurături, şi acelea simple mugete. Ce mai încolo şi-ncoace, n-am noroc la comentatori inteligenţi!

Alţii au însă mai mult noroc. Pe blogul lui Victor Ciutacu am citit un comentariu despre mult discutata întâlnire dintre Traian Băsescu şi delegaţia PNL condusă de Crin Antonescu. Semnând Alphas, autorul postării observă următoarele: "În ce mă priveşte, cred că mişcarea lui Băse de azi în raport cu PNL-ul şi, mai ales, cu Floricel, este de o luciditate şi o perversitate politică aproape perfecte... Căci iată ce-a făcut Băse: a dat dovadă de un spirit concesiv, împăciuitorist dincolo de orice puteam crede cei mai mulţi despre el.

Iar stilul taliban / fundamentalist al reacţiei lui Floricel a fost de un contrast scandalos. Nu-i aşa că-i paradoxală imaginea unui Băse ce solicită împăcarea, buna înţelegere, facerea de concesii etc.?... De ce face asta: pentru că echipa lui Floricel şi a celor din jurul său (Orbici, Nicolai etc.) îi este neconvenabilă lui Băsescu, iar azi a dat startul mişcărilor interne din PNL, de jos în sus. Căci primarii şi cei ce deţin posturi în administraţia locală (şi mai ales cei care vizau astfel de posturi!) asta au văzut la televizor: că Băse le dă o cale de acces la «tain», iar Floricel le stă în cale, punându-le piedică. Cine este aşadar duşmanul comun al şefilor locali ai PNL?... Floricel şi trupa lui, nu Băsescu! Pervers, nu-i aşa?..."

M-a surprins plăcut acest comentariu din mai multe motive:
1) Nu se înscrie în şirul opiniei promovate de ziare şi televiziuni potrivit căreia Crin Antonescu l-a învins din nou pe Traian Băsescu. S-au lăsat furaţi de aparenţe ditamai liderii de opinie. Un simplu cititor are puterea de a nu ţine cont de o părere aproape unanimă.

2) Autorul nu e un admirator al lui Traian Băsescu. Dimpotrivă, e un adversar. Dar un adversar inteligent. Victoria lui Traian Băsescu la recentul scrutin îşi are explicaţia în prostia incomensurabilă a adversarilor săi din presă şi din politică. Dacă aceşti adversari vor continua să fie la fel de proşti, Traian Băsescu va repurta victorii şi ca preşedinte. În campanie, una dintre manifestările proştilor a constat în luarea dorinţelor drept realitate.

Dorinţa lor a fost ca Traian Băsescu să aibă o prestaţie de nătâng politic. Traian Băsescu n-a avut-o. Drept dovadă, a învins având împotriva sa cea mai mare Coaliţie politico-mediatică din istoria modernă a României. În campanie, nici Mircea Geoană, nici Crin Antonescu, nici mogulii, nici jurnaliştii care nu-l suportă pe Traian Băsescu n-au ţinut cont de acest adevăr. Greşeala lor fundamentală o întâlnesc şi la cei care mă taxează drept băsescian pentru comentariile prin care încerc să desluşesc mişcările animalului politic Traian Băsescu. În patima lor de telenovelă, ei cred că a recunoaşte forţa unui politician înseamnă a fi chibiţul lui electoral.

Să revenim la comentariul de pe blogul lui Victor Ciutacu. Aşa e! Traian Băsescu i-a administrat o lovitură zdravănă lui Crin Antonescu. Desigur, Crin Antonescu s-a mai desfăşurat încă o dată ca o starletă. Nu s-a întrebat însă ce l-a apucat pe Traian Băsescu de a permis transmiterea în direct a consultărilor, o premieră în istoria noastră postdecembristă. Traian Băsescu avea nevoie ca structurile PNL din teritoriu să asiste în direct la o secvenţă incredibilă: în timp ce Traian Băsescu invita PNL la o guvernare de Dreapta, ba chiar îl ruga, preşedintele PNL îi cerea să lase PNL în Opoziţie.

Victoria lui Traian Băsescu la prezidenţiale şi-a avut temeiul într-o extraordinară capacitate de a exploata slăbiciunile adversarilor. În cazul lui Mircea Geoană, Traian Băsescu ştia că nu va rezista să nu ţopăie la aflarea victoriei sale iluzorii din exit-pool-uri. Clamarea victoriei a drogat maşinăria PSD. Aflată sub comanda sa aproape militărească, maşinăria sa a rămas trează. Şi a funcţionat perfect, în timp ce maşinăria PSD s-a pus pe petrecut.

În cazul consultărilor de la Cotroceni, Traian Băsescu ştia că preşedintele PNL, văzând televiziunile transmiţând în direct, nu va rezista să-i ardă un show. Ca şi la confruntarea de la Cluj sau la confruntarea dinaintea primului tur, a jucat cu brio comedia insului învins de strălucitorul Crin Antonescu. Şi, în timp ce victoriosul în talk-show-ul de la Cotroceni a făcut turul televiziunilor pentru a gusta dulceaţa de a fi cântat drept singurul politician care poate ţine piept Dictatorului Traian Băsescu, primarii şi şefii locali ai PNL se întreabă: Cum adică, Băsescu ne roagă să venim la Putere, iar preşedintele nostru îi răspunde că ne vrea în Opoziţie?

În decembrie 2008, Călin Popescu Tăriceanu a justificat rămânerea în Opoziţie prin faptul că Traian Băsescu n-a vrut PNL la guvernare. Nu ştiu dacă lucrurile au stat aşa. Sigur e că Traian Băsescu nu i-a invitat în public pe liberali să formeze un guvern cu PD-L. Acum însă, în direct, Traian Băsescu a făcut-o. Iar şeful PNL a refuzat!

×
Subiecte în articol: editorial