Traian Băsescu, preşedintele cârdaş

Am căutat insistent alt cuvânt şi n-am găsit. Când analizezi felul în care actualul şef al statului a colaborat de-a lungul timpului cu alţi oameni în politică, doar termenul "cârdăşie" defineşte exact fenomenul. Dicţionarele dau o definiţie scurtă acestei vorbe: "întovărăşire în scopuri condamnabile". Şi ea se potriveşte.

Nu vreau să spun prin asta că toţi cei care au colaborat de-a lungul anilor cu Traian Băsescu au avut în vedere "scopuri condamnabile". În cazul dat, numai una din părţi a avut mereu în vedere un asemenea scop. Adica să-şi rezolve problemele de moment, să urce în ierarhie şi apoi să-şi sacrifice invariabil partenerul. E, dacă vreţi, o "cârdăşie" unilaterală.


Aş începe printr-un exemplu insolit. Relaţia dintre actualul preşedinte şi bucureşteni. Traian Băsescu le-a promis un parteneriat în două etape. În prima nu a făcut nimic, spunând că nu-l lasă PSD-ul. Aşa că a obţinut un al doilea mandat, fără PSD. În a doua etapă nu a făcut nimic pentru că a plecat mai sus, lăsând în urma lui un om care nu face nimic din principiu şi cu metodă. Băsescu a ajuns preşedinte pe baza încrederii bucureştenilor, care, de fapt, nu au primar de opt ani.


În vreme ce se petreceau cele descrise mai sus, acelaşi Băsescu îl sacrifică şi pe Petre Roman, omul care l-a adus în politică şi i-a sprijinit ascensiunea. Urmau să fie trecuţi pe linie moartă şi toţi cei alături de care avusese loc această ascensiune. Era o etapă depăşită. La fel de depăşită cum a devenit, după numai câteva luni, cooperarea cu CDR-ul, care l-a făcut din nou ministru în 1996. Victor Ciorbea îşi aduce aminte, probabil. Băsescu şi-a atacat atunci propriul guvern şi a determinat căderea lui. Având grijă, evident, că această cădere să nu-l afecteze şi pe el.


În 2005, preşedintele a încheiat scurt "cârdăşiile" cu numeroşi oameni care l-au sprijinit intens pe drumul către Cotroceni: Cosmin Guşă, Aurelian Pavelescu, Lavinia Şandru, Călin Popescu-Tăriceanu şi întregul Partid Naţional Liberal, ca atare. Tot atunci, Florin Anghelescu, unul din principalii sponsori ai campaniei lui electorale, rege al tutunului, a găsit de cuviinţă să încheie cârdăşia spânzurându-se.


Peste tot şi mereu, politica înseamnă şi alianţe de moment, "fraţii cu dracul" în faţa unor punţi. Dar astea sunt momente de excepţie, nu poti clădi pe nisip, nu poţi construi dărâmând. Traian Băsescu nu are prieteni politici, camarazi, aliaţi, oameni sau organizaţii cu care să colaboreze şi să ducă la bun sfârşit un proiect. El are numai "tovarăşi de drum" în sensul leninist al cuvântului. Iar drumurile sunt foarte scurte. La fiecare răspântie, din caleaşca băsesciană sunt aruncate biografiile demodate ale vechilor parteneri deveniţi dintr-o dată duşmani.


Privind lucrurile de aproape şi pe o scurtă perioadă de timp, tot ce am descris mai sus poate părea un model de succes. Traian Băsescu a reuşit să-şi atingă aproape toate scopurile. Dar el oferă, de la cel mai înalt nivel, un model otrăvit pentru toată viaţa politică de la noi. Pe un fundal generalizat de neîncredere şi instabilitate nu poate apărea o viaţă politică aptă să aducă rezultate. Ultimii trei ani de administraţie blocată mă scutesc să caut un alt argument în favoarea celor afirmate mai sus.