Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
După ce termin primul articol din an, cu memoria sentimentului încercat atunci, în pustiul Câmpiei Române, îl cercetez, îl privesc ca pe un dar, şi meritat, şi nemeritat, şi în sinea mea strig cea mai potrivită lozincă a debutului într-un an nou: Trăiască 1 Ianuarie, ziua internaţională a celor superstiţioşi, dar mulţi!
După ce termin primul articol din an, cu memoria sentimentului încercat atunci, în pustiul Câmpiei Române, îl cercetez, îl privesc ca pe un dar, şi meritat, şi nemeritat, şi în sinea mea strig cea mai potrivită lozincă a debutului într-un an nou: Trăiască 1 Ianuarie, ziua internaţională a celor superstiţioşi, dar mulţi!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Pentru mine, 1 Ianuarie înseamnă, în fiecare an, articolul cu care deschid încă un contract cu soarta. Toţi oamenii sunt superstiţioşi, dar cei mai mulţi nu-şi dau seama că sunt. De 1 Ianuarie plec iarăşi la drum cu superstiţia că, procedând în prima zi la fel ca în prima zi din anii trecuţi, îmi va fi cel puţin tot atât de bine. Sau, în unele privinţe, tot atât de rău. Genul de rău însă prin care am trecut de câteva ori, dar am scos-o la capăt, mă sperie mai puţin decât unul necunoscut ce ar putea să mi se întâmple. Răul cel mai mare ar fi să mi se termine mintea. Brusc sau în câteva luni, e acelaşi lucru. De 1 Ianuarie îmi scriu primul articol din an cu sentimentul provocator şi totodată înfricoşător pe care l-am trăit preţ de jumătate de ceas pe vremea când aveam maşină. Eram în plină câmpie, acul benzinometrului bătea spre zero, până-n comuna şi până la casa unde urma să ajung mai erau vreo zece kilometri şi, cu fiecare kilometru parcurs, pariul pe care mi-l stârnea relaţia benzină-distanţă se dubla. Dacă reuşesc să mă târâi până în sat, îmi spuneam, o să trăiesc optzeci de ani. Dacă mă ţine rezervorul, îmi spuneam după încă un kilometru, voi deveni celebru. Mai trecea un kilometru şi-mi ziceam: Dacă nu mă opresc acum, înseamnă că voi avea noroc la femei. În ultimii doi kilometri, deşi îmi dădeam seama că era o prostie ce făceam, deşi nu era prudent să sfidez un raport cu divinitatea, care până atunci îmi fusese prietenos, am avut unele tresăriri de învingător. De parcă fusese un merit al meu, nu al fundului de rezervor, că nu rămăsesem în câmp.
Perfect ar fi fost să mi se oprească motorul chiar în faţa casei unde eram aşteptat, numai că s-a oprit ceva mai devreme, de îndată ce am intrat pe uliţa principală a localităţii. Destul ca să revin la nişte gânduri mai puţin încordate. Probabil că aşa e şi cu meseria asta de fabricant profesionist de articole. E foarte probabil că e la fel la toată lumea. De 1 Ianuarie orice om, cu un dram de judecată anticipativă, trage cu un ochi spre Dumnezeu şi-şi spune: Ia să vedem dacă mai merge o dată! Ia să sperăm că mai avem benzină pentru încă un an. Nimeni nu ştie câţi kilometri mai sunt înainte şi pe câtă benzină mai poate conta, dar ziua de 1 Ianuarie e cea mai potrivită pentru a lega o speranţă veche de una nouă.
După ce termin primul articol din an, cu memoria sentimentului încercat atunci, în pustiul Câmpiei Române, îl cercetez, îl privesc ca pe un dar, şi meritat, şi nemeritat, şi în sinea mea strig cea mai potrivită lozincă a debutului într-un an nou: Trăiască 1 Ianuarie, ziua internaţională a celor superstiţioşi, dar mulţi!
Pentru mine, 1 Ianuarie înseamnă, în fiecare an, articolul cu care deschid încă un contract cu soarta. Toţi oamenii sunt superstiţioşi, dar cei mai mulţi nu-şi dau seama că sunt. De 1 Ianuarie plec iarăşi la drum cu superstiţia că, procedând în prima zi la fel ca în prima zi din anii trecuţi, îmi va fi cel puţin tot atât de bine. Sau, în unele privinţe, tot atât de rău. Genul de rău însă prin care am trecut de câteva ori, dar am scos-o la capăt, mă sperie mai puţin decât unul necunoscut ce ar putea să mi se întâmple. Răul cel mai mare ar fi să mi se termine mintea. Brusc sau în câteva luni, e acelaşi lucru. De 1 Ianuarie îmi scriu primul articol din an cu sentimentul provocator şi totodată înfricoşător pe care l-am trăit preţ de jumătate de ceas pe vremea când aveam maşină. Eram în plină câmpie, acul benzinometrului bătea spre zero, până-n comuna şi până la casa unde urma să ajung mai erau vreo zece kilometri şi, cu fiecare kilometru parcurs, pariul pe care mi-l stârnea relaţia benzină-distanţă se dubla. Dacă reuşesc să mă târâi până în sat, îmi spuneam, o să trăiesc optzeci de ani. Dacă mă ţine rezervorul, îmi spuneam după încă un kilometru, voi deveni celebru. Mai trecea un kilometru şi-mi ziceam: Dacă nu mă opresc acum, înseamnă că voi avea noroc la femei. În ultimii doi kilometri, deşi îmi dădeam seama că era o prostie ce făceam, deşi nu era prudent să sfidez un raport cu divinitatea, care până atunci îmi fusese prietenos, am avut unele tresăriri de învingător. De parcă fusese un merit al meu, nu al fundului de rezervor, că nu rămăsesem în câmp.
Perfect ar fi fost să mi se oprească motorul chiar în faţa casei unde eram aşteptat, numai că s-a oprit ceva mai devreme, de îndată ce am intrat pe uliţa principală a localităţii. Destul ca să revin la nişte gânduri mai puţin încordate. Probabil că aşa e şi cu meseria asta de fabricant profesionist de articole. E foarte probabil că e la fel la toată lumea. De 1 Ianuarie orice om, cu un dram de judecată anticipativă, trage cu un ochi spre Dumnezeu şi-şi spune: Ia să vedem dacă mai merge o dată! Ia să sperăm că mai avem benzină pentru încă un an. Nimeni nu ştie câţi kilometri mai sunt înainte şi pe câtă benzină mai poate conta, dar ziua de 1 Ianuarie e cea mai potrivită pentru a lega o speranţă veche de una nouă.
După ce termin primul articol din an, cu memoria sentimentului încercat atunci, în pustiul Câmpiei Române, îl cercetez, îl privesc ca pe un dar, şi meritat, şi nemeritat, şi în sinea mea strig cea mai potrivită lozincă a debutului într-un an nou: Trăiască 1 Ianuarie, ziua internaţională a celor superstiţioşi, dar mulţi!
