Trăim în minciună

Trăim în minciună câtă vreme ne facem că nu vedem că şpaga e mai sigură pentru obţinerea contractelor pe bani publici, iar nu competenţa şi promptitudinea executării lucrărilor.

Trăim în minciună câtă vreme ne mulţumim cu politica făcută din vorbe şi poză, ca într-un teatru virtual, departe de realitate şi de nevoile reale ale oamenilor. Trăim în minciună câtă vreme cei care l-au adulat pe Ceauşescu şi au fost profitorii regimului său organizează procesul comunismului şi sunt declaraţi campioni ai anticomunismului. Trăim în minciună când viaţa românilor care muncesc în străinătate e privită la Bucureşti ca o poveste despre bani, iar nu despre imensa trudă, tenacitate şi capacitate de a îndura. Trăim în minciună când se găsesc procurori care îşi asumă suspiciunea şi acuzaţia lansate politic şi le transformă în ordine de urmărire penală. Aici, minciuna are scopul bine definit politic de a controla opinia publică prin manipularea mediatică. Am trăit vremea suspiciunii ca metodă politică de represiune şi ne amintim bine că instrumentul “legalităţii” era în procuratură.

Combaterea corupţiei încetează să fie credibilă când e amestecată cu comandă politică, fie pentru a demola imaginea unui adversar politic, fie pentru a fi ocolit un slujitor politic, pe cât de credincios pe atât de corupt. Democraţia trebuie să dărâme din temelii corupţia, însă o poate face numai respectând legalitatea bazată pe legi juste şi echitabile în centrul cărora se află libertatea. Aplicarea incorectă şi strâmbă a legilor în loc să dărâme corupţia, dărâmă democraţia.

Trăim în minciună câtă vreme acceptăm aroganţa acelora care strigă să “respectăm piaţa” adică, în viziunea lor, să deturneze în folosul lor profituri necuvenite şi să preia liniştiţi enorme comisioane nemuncite în timp ce în economia reală standardul mediu de viaţă şi cel al câştigurilor din afaceri normale se târăsc în continuare în coada Europei. Taxele şi impozitele îi “cocoşează” până la disperare pe salariaţi şi pe angajatori, însă nu şi pe cei care urlă “piaţaaaa!” şi o destramă în fapt. În contextul gravei

crize financiare în care se află lumea capitalistă (deci lumea noastră) e clar că trebuie să respectăm piaţa ca sistem de existenţă şi prosperitate în cadrul contractului social, iar nu împotriva lui.

Contractul social înseamnă – în domeniul economic – că o întreprindere produce avuţie, asigură muncă şi servicii, precum şi beneficii în ansamblul social. Schimbarea arbitrară de direcţie operată de capitaliştii câştigurilor zis nelimitate

a deraiat locomotiva capitalistă. Învăţătura Apostolului Pavel – “nu putem reuşi împotriva adevărului, ci numai împreună cu el” – ar fi fost o călăuză salvatoare atunci când cercurile bancare ale lumii dezvoltate au declanşat aventura frenetică şi iresponsabilă de tip joc piramidal. Un fel de FNI la nivel global.

Transparenţa şi libera circulaţie a informaţiei, adică esenţa pieţei, au fost “trimise la plimbare” şi în locul lor s-a instalat ficţiunea despre nişte machiavelice reţete de profit fără limite. Când preşedintele şi proprietarul celei mai importante bănci spaniole – “Banco de Santander” a fost întrebat de ce nu a utilizat celebrele de-acum derivative “superrentabile” a răspuns: “Nu am înţeles ce sunt, deci nu m-au interesat”. Altfel spus, omul nu s-a lăsat păcălit. Şi încă ceva: nu trebuie să renunţăm la experienţa pe care o avem căci ea ne luminează drumul înspre viitor. Când experienţa, realitatea şi adevărul sunt date la o parte operează arbitrariul şi bunul plac.

Înaintea declanşării războiului din Irak strategii politici ai administraţiei SUA au lansat conceptul “ceea ce urmează să se întâmple trebuie inventat”. Sau cum spune un mare “mogul” al manipulării mediatice: “Nu contează ce s-a petrecut în realitate, contează ceea ce li se povesteşte oamenilor că s-a petrecut”. Suntem confruntaţi cu o paracreaţie, periculoasă precum paramilitarii cartelurilor de droguri.

Ce şanse avem să nu mai trăim în minciună?

Să ne întoarcem la calea normală: cum facem ceea ce avem de făcut, cum ne ţinem promisiunile făcute, cum se iau deciziile bazate pe judecăţi clare, experienţă şi prudenţă, cum facem pentru a genera încredere, cum comunicăm pentru a colabora şi avansa în proiectele importante ale societăţii.

Să ne gândim cum trăim dacă vrem minciuna să nu ne amărască zilele vieţilor noastre.