x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Traiul în suc propriu

0
Autor: Ionuț Bălan 30 Sep 2010 - 00:00
Se numeşte autoconsum şi îi e dedicată principala activitate economică din satele româneşti: agricultura de subzistenţă. Potrivit ultimelor estimări, două treimi din exploataţiile agricole româneşti produc numai pentru propriul consum, în vreme ce în Ungaria procentajul scade sub jumătate, iar în Polonia şi Cehia ajunge la o treime. Asta le permite ungurilor, cehilor şi polonezilor să susţină că agricultura lor e conectată la economia de piaţă, pentru că produsele agroalimentare sunt destinate în principal comercializării, nu autoconsumului.

Mai importante decât consideraţiile despre alte ţări ex-comuniste membre UE sunt însă calculele privind nivelul autoconsumului. În prima parte a anilor 2000, acesta contribuia, alături de economia subterană, cam la o treime din creşterea PIB. Totuşi românii nu se hrănesc cu "felii" de PIB, ci cu pâine, carne, lapte, ouă. Cât din aceste produse sunt achiziţionate de pe piaţă şi cât provin din propria producţie? Deducând cumpărările de produse alimentare de bază din totalul consumului, rezultă că autoconsumul a reprezentat în trimestrul IV 2009 următoarele procentaje din totalul produselor consumate de gospodăriile rurale: pâine - 16,6%, mălai - 78,8%, făină - 22,3%, carne - 43,5%, lapte - 49,6%, brânzeturi - 53,7%, ouă - 73,6%, fructe - 35%, legume - 32,3%, băuturi alcoolice - 69,9%.

În urmă cu cinci luni, comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, contura profilul agricultorului român în 2020 ca fiind angrenat în diverse activităţi la oraş, în paralel cu desfăşurarea activităţii agricole, realizată cu ajutorul unor utilaje moderne în cadrul unei cooperative. Dar în situaţia în care jumătate din produsele de bază sunt realizate în gospodăriile ţărăneşti, şi nu cumpărate de pe piaţă, previziunea pare optimistă chiar şi peste un deceniu. De ce? Pentru că în prezent, paradoxal, autoconsumul e mare şi la oraş. Astfel, 6% din cantitatea de pâine, 41,8% din cea de mălai, o zecime din cea de carne, lapte, brânză, 14%-16% din cea de fructe şi legume, 20% din cea de ouă şi peste o treime din băuturile alcoolice consumate sunt produse în propria gospodărie urbană.

Ce să înţelegem din asta, că oamenii cresc găini în balcoane, porci în boxe, vaci în garaje, acolo unde au şi un alambic de ţuică? Nu, nicidecum. Aţi traversat vreodată cu maşina comune mai răsărite şi la un moment dat v-a surprins un indicator pe care scria că de fapt treceţi printr-un oraş? Ei bine, din 320 de oraşe câte are România, mai bine de 50 sunt comunele ridicate la rangul de urbe după anul 2000, într-un exerciţiu de mare curaj având în vedere scăderea populaţiei României, asociată cu migraţia externă şi cu migraţia internă dinspre aşezările mai mari spre cele mai mici.

Pentru ca o comună să aspire la rangul de oraş trebuie să aibă cel puţin 5.000 de locuitori, să îndeplinească o serie de condiţii privind infrastructura, şcolile şi alte spaţii edilitare, mergând până la obligativitatea ca minimum trei sferturi din populaţie să nu fie angrenată în agricultură. Din nefericire însă, multe dintre comunele ridicate la rangul de oraş nu întrunesc aceste condiţii. Astfel se ajunge ca 20% din produsele alimentare de bază consumate în mediul urban să nu provină din comerţ, ci să fie produse în gospodărie. În vreme ce în regiunea Bucureşti-Ilfov, unde nimeni nu-i poate contesta Capitalei statutul de oraş, doar 6% din mărfurile agroalimentare şi băuturile alcoolice sunt realizate în propria gospodărie.

Ca să rezumăm, perspectiva comisarului european Cioloş e deosebit de ambiţioasă chiar şi peste un deceniu, pentru că România este, de fapt, mult mai rurală decât dau statisticile oficiale. Practic, prin declararea acelor comune în oraşe s-a reuşit să se păstreze raportul oraş-sat la 55%-45% ca în prima parte a anilor '90, în ciuda sporului natural negativ şi a migraţiei inverse de la oraş la sat.

Dar nu acesta a fost principalul obiectiv urmărit, conservarea unui raport între urban şi rural, ci extensia personalului din primării cu oameni de încredere ai baronilor locali, ocazie cu care puterea acestora din urmă a crescut, în paralel cu dependenţa politicienilor de aceştia, în special în perioada alegerilor. Şi, în definitiv, nici chiar asta n-ar fi o problemă de nedepăşit dacă agricultura ar genera surplus de mărfuri, precum în Slovenia, ţară unde doar 51% din locuitori trăiesc în oraşe.

Din păcate însă, după un deceniu de migraţie inversă, alimentată de cohorte de şomeri, de pensionaţi prematur şi de sărăciţi-de-tranziţie, care s-au agăţat de agricultură ca ultimă resursă de subzistenţă, pământul n-a câştigat că s-au înmulţit cei care-l cultivă. Produce tot atât, dar pentru mai multe guri.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de