x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Transformarea într-o colonie este inevitabilă!

0
Autor: Ilie Serbanescu 15 Sep 2009 - 00:00
Acordul de împrumut încheiat cu o serie de instituţii internaţionale sub monitorizarea FMI aduce în mod acut în discuţie disfuncţia din cauza căreia România nu merge de fapt înainte şi n-o va face nici de-acum încolo. Şi din cauza căreia nu va fi făcut-o oricum, indiferent dacă ar fi existat sau nu criza economică şi financiară mondială.

Este vorba despre o disfuncţie organică.

Statul român are probabil toate hibele din lume. Este clientelar, este asaltat din toate părţile de hoţi. De hoţi cu gulere murdare sau cu gulere albe. Nici nu ştii care dintre aceştia îl devalizează mai tare. Acestea sunt eflorescenţele capitalismului de cumetrie de după aşa-zisa revoluţie din 1989. Statul român are însă şi moşteniri grele din perioada comunistă. Vrea să fie asistenţial, deşi este sărac. Furturile şi asistenţialismul barează investiţiile publice serioase. Acestea, câte au mai ajuns să fie, au o rată de efect rizibilă, ceea ce explică starea execrabilă a infrastructurii publice de orice tip: rutieră, feroviară, socială, sanitară, educaţională etc.

Soluţia la această problemă reală - aceea ca statul român să se retragă din economie în favoarea capitalului străin (soluţie impusă din afară, nu se ştie precis dacă de la Uniunea Europeană sau, prin intermediari, de la finanţa mondială, după cum nu se ştie dacă pentru a se rezolva realmente problema sau pur şi simplu din raţiuni de profitabilitate pentru străini) - este una care adânceşte problema şi nicidecum nu o rezolvă. Statul român şi-a cedat rapid, doar în câţiva ani (perioadă de o clipă la scară istorică), aproape toate poziţiile din economie, astfel încât, deja de ceva timp, întreaga axă majoră a acesteia (de la exploatarea resurselor şi valorificarea industrială a acestora până la sistemul bancar şi de asigurări) se află în mâna capitalului străin. Dar nimic practic faţă de trecut nu s-a schimbat în funcţionarea ţării. Dimpotrivă. Comparativ, statul a putut face şi mai puţine investiţii publice decât anterior. Rata de furt a crescut, căci - s-o spunem deschis - la friptura ilegalităţilor şi aranjamentelor clientelare s-au asociat şi străini. Grosul investiţiilor a fost realizat de capitalul străin, care s-a năpustit însă nu în sectoarele de care avea nevoie România, ci în cele în care era rost de profit lejer şi rapid, dacă se poate fără investiţii sau cu investiţii minime.

Producţia în economia reală a intrat în derivă. Consumul a luat-o razna. Dezarticularea economică este la paroxism. Deficitul extern a explodat. Şi, cu o asemenea economie dezarticulată şi având precaritatea unui castel de nisip, România a intrat să înfrunte criza economică şi financiară mondială care a făcut-o harcea-parcea!

Dincolo de aceste aspecte - să le zicem colaterale - rămâne problema de fond. Capitalul străin este noul stăpân al economiei din România. Or, din manualele şcolare se ştie că, în capitalism, aceluia care deţine proprietatea îi aparţine şi decizia. Aşa este la nivelul microeconomic al fiecărei entităţi economice, aşa este firesc să fie şi la nivelul macroeconomic al întregii economii. Orice stăpân are şi decizia, dar are şi responsabilităţi. Noul stăpân al economiei din România are doar decizia, uzează de aceasta, dar nu vrea să aibă nici o responsabilitate. Toate responsabilităţile le pasează în cârca fostului stăpân. Oamenii de afaceri, sindicatele, oamenii de rând, toţi se adresează fostului stăpân, deşi acesta nu mai e stăpân. Bun sau rău, furat sau nu, statul nu mai poate face decât tot mai puţin, în mod obiectiv, pentru că nu mai are decizia şi pârghiile de ducere la îndeplinire!

În mod evident, este la mintea cocoşului că treaba nu poate merge în asemenea condiţii! Acordul cu FMI pune capac acestui sistem în mod organic nefuncţional. Capitalul străin din România a avut probleme de finanţare. Şi a luat decizia ca fostul stăpân să se împrumute pentru a-i finanţa afacerile din România, fără să-şi asume vreo responsabilitate şi fără să piardă vreun sfanţ. Totul pe cheltuiala contribuabilului român. Aşa ceva nu poate funcţiona! Indifent că vrea stăpânul! Şi indiferent dacă acesta dă dispoziţie! Este împotriva firii! Nu mai spunem că este împotriva regulilor capitaliste! Reguli despre care exegeţii proclamă tocmai că sunt în firea umană!

Din această poveste - sordidă - nu există decât o ieşire: pentru că înapoi nu se mai poate merge (spre a reîmputernici statul român), trebuie afirmat clar, cu toată părerea de rău faţă de România, că singura soluţie este ca noul stăpân, după ce a acaparat proprietatea şi deci decizia, să preia şi responsabilităţile statului român: responsabilităţi economice, sociale, poate şi politice! Cu alte cuvinte, să transforme România într-o colonie, unde stăpânul are nu doar decizia, dar şi administrarea, cu responsabilităţile acesteia. Cu fundul în două luntre în această chestiune nu se poate! Chiar dacă eşti stăpân!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de