Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un model de analiză mai realist ne arată că alegerile din România ultimilor ani au adus în centrul politicii conflictul şi lupta între lideri politici iar nu lupta de idei. Materialul de bază este emoţia umană căci publicitatea şi marketingul joacă şi speculează dorinţele şi temerile publicului, exploatând vanităţile şi temerile cetăţenilor.
Conflictul în politică nu e o metaforă. În orice luptă, publicul este atras şi devine partizan. Aceasta pare a fi esenţa politicii în prezent. Raţiunea politicii ar trebui să fie alta: aceea de a realiza ceea ce oamenii aşteaptă de la societate, de a gestiona pozitiv aceste aşteptări. Dar cei ce cred că într-o campanie votanţii sunt sătui de atacuri negative şi partizane şi că sunt favorabili mesajelor pozitive de fapt au părăsit câmpul de luptă. Cei care cu adevărat nu doresc luptă conflictuală sunt cei care... nu merg la vot.
Democraţia - nu doar din România - este ameninţată de nesiguranţă şi teamă colectivă. Iar faptele omeneşti sunt în esenţă nepredictibile. În timpuri instabile, de criză există un mare risc, ca cei care conduc ţara, dacă sunt lipsiţi de educaţie, necitiţi şi mânaţi doar de pofta de putere, să ducă lucrurile din rău în mai rău. Suferim în recesiune mai rău decât era inevitabil pentru că nu există nici un fel de model economic de gestiune a crizei. Nici o experienţă de guvernare oricât de falimentară, nici un eşec al politicilor lor nu-i atinge. Ei zic mai departe că sunt excelenţi.
N-ar trebui să fie o surpriză ceea ce gândesc mulţi tineri studenţi de azi, reflectat într-o cercetare sociologică din care spicuiesc: "...înainte de 1989 era un trai mai bun pentru că fiecare primea atât cât merita; existau abuzuri, e clar, dar cu siguranţă nu atâtea câte sunt azi" sau "termin o facultate şi dacă găsesc ceva de lucru nu va avea vreo legătură cu ce am învăţat".
Societatea muncii este aceea care determină nu doar raporturile de viaţă ci şi respectul de sine al oamenilor. Este societatea în care cei săraci muncesc cu credinţa că vor ieşi din sărăcie. Guvernul s-a dovedit absolut incompetent şi neştiutor în faţa datoriei de a menţine economia şi societatea pe un liman de încredere. Habar n-aveau şi nici că le păsa de o redistribuire a muncii, de stimularea unor noi condiţii de investiţie şi muncă, a unor forme mai libere şi descătuşate de birocraţie.
Am ajuns astfel dominaţi de o triplă nerăbdare, cum spunea Claude Lévi-Strauss, "...nerăbdarea unui mai târziu pe care trebuie să-l aştepţi, a unui acum care fuge şi a unui altădată care destramă şi-ţi prăbuşeşte viitorul în ruinele unui prezent confundat cu trecutul". Democraţia nu descoperă ordinea, nici nu o inventează. O face acceptabilă şi, prin aceasta, necesară.
P.S. Ultimele patru articole din acest spaţiu sunt parte a unui proiect politic liberal aflat pe blogul care vă aşteaptă comentariile: petreromanpnl.wordpress.com
