x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tristeţea comediantului

0
Autor: Florin Condurateanu 06 Oct 2015 - 07:30
Fără teama de a greşi, putem să-i numim pe Nae Lăzărescu şi pe Vasile Muraru „gemenii râsului”. Pe stradă, uneori, când era văzut Nae, unii trecători greşeau: „uite-l pe Muraru”, iar când Vasile se intersecta cu vreo pereche, aceştia făceau şi ei confuzia, „uite-l pe Lăzărescu”. Dar campioană la zicere a fost o pensionară, l-a zărit pe Vasile Muraru singur şi a exclamat: „uite-i pe ăia doi”. Mult trudea Lăzărescu să scrie cupletele; talentul lui scotea perle de umor. Acum, după ce Nae distrează îngerii, textele le face Muraru, cu inspiraţie. L-am întrebat pe Nae Lăzărescu, în emisiune, dacă e un om vesel. Mi-a răspuns: „Nu prea mă vezi pe mine râzând aşa uşor. Şi mai e ceva: m-am născut sub zodia stelei de pe Kremlin, tata asculta Europa Liberă cu perna pusă pe radio, cu multă subtilitate strecuram în cupletele de la revistă pişcături la adresa regimului comunist”. Când vorbea de spectacolul de revistă, Nae devenea foarte serios: „Revista românească este o specie artistică absolut originală, nu se aseamănă cu nimic în lume”. Nae n-a întârziat niciodată la spectacole sau repetiţii. Suferise o intervenţie chirurgicală şi a cerut să i se croiască o cămaşă largă, ca să nu se observe perfuzia şi punga cu soluţia de medicamente de la brâu, aşa urca pe scenă. Se vedea de la o poştă cât iubea Nae revista. Şi asta în condiţiile în care Lăzărescu era campion în studenţie la absenţe. Era mai mult în programele artistice de la Casa Studenţilor decât la cursurile ASE-ului pe care l-a absolvit în vreo opt ani. Într-un an când Nae fusese exmatriculat de la Facultatea de Contabilitate pentru absenţe, s-a anunţat vizita ministrului Burtică, invitat de rectorul Lupu la serbarea ASE-ului. L-au chemat pe Nae Lăzărescu să fie vedeta programului brigăzii studenţeşti. Şi Nae, pe scenă, a spus o parodie la Scufiţa Roşie, povestind cum vânătorul i-a tăiat... burtica lui lupu. În sală, ministrul Burtică şi rectorul Lupu s-au amuzat copios, iar Nae Lăzărescu a fost rechemat la cursuri, cu toate absenţele lui.
 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de