x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Triumful cinismului de consum public

Triumful cinismului de consum public

de Victor Ciutacu    |    15 Dec 2008   •   00:00

PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNE



Dacă negocierile politice vor decurge la fel ca până acum (iar optimismul declarat public al preşedintelui Băsescu mă face să cred că nimic serios nu pare a mai sta în calea oficializării cumetriei PD-L-PSD), România va fi condusă, prima oară după multă vreme, de o coaliţie cu o soliditate zdrobitoare. Cu sau fără UDMR înauntru, construcţia politică de stânga-dreapta, girată şi încurajată pe model german de şeful sta­tului, dacă va şi funcţiona decent, riscă să strivească orice urmă de opoziţie.

Traian Băsescu are tot interesul ca PSD şi PD-L să se su­porte măcar vreun an de zile. Pentru că vrea să câştige un nou mandat la Cotroceni (şi cine de la PSD s-ar arunca in­con­ştient în a-l concura cu şanse pe mentorul concordiei naţionale de dragul ţărişoarei?), pentru că vrea să reformeze Parlamentul întru triumful unicameralismului şi să schim­be Constituţia fix după gustul lui de preşedinte-jucător. Iar toate astea la un loc se pot obţine doar cu ajutorul şi complicitatea unei majorităţi parlamentare care să calce totul în picioare: electorat propriu, principii, doctrine, morală, bun-simţ. Cum doi ani am avut un guvern de 20%, se pare că va trebui să ne obişnuim ca, până la alegerile prezidenţiale, să căutăm cu lumânarea şi oglinda urme de viaţă ale opoziţiei. Mai ales că, dacă şi după ce guvernul de strânsură al lui Theodor Stolojan va trece prin Parlament, bag mâna-n foc că destule înalte conştiinţe liberale ale uninominalului vor migra către stabilitatea financiară ce le va fi oferită de împărţitorii oficiali ai resurselor bugetare ale ţării.

În ciuda tuturor asumărilor televizate de responsabilitate, decizia de acţiune comună a PD-L şi PSD e profund imorală. Pentru că oricărui om raţional i-ar fi greu să acceptat că două partide care s-au spurcat în piaţa publică de când s-au desprins din trupul vechiului FSN, s-au alergat pe rând cu procurorii şi şi-au delimitat cu vehemenţă teritoriile politice îşi pot da mâna reciproc fără nici un resentiment, doar de dragul interesului naţional. Sigur, ameninţarea obscură a crizei poate justifica multe, chiar şi amnezia faţă de coaliţia celor 322 care l-a suspendat şi a vrut să-l demită pe Jucător, aşa că zilele astea probabil că ne vor oferi o grămadă de surprize interesante. Eu, unul, spre exemplu, abia aştept de­zertarea publică şi laşă a intelectualilor bugetaro-preziden­ţiali de la clamarea anticomunismului şi antistângismului lor de paradă. Dat fiind că majoritatea deja l-au declarat vi­novat pe eternul Dinu Patriciu de lipsă de alternativă la ne­­gocieri a PD-L, iar simţul ridicolului pare a fi interzis prin an­­gajamentul politic pe care aceştia şi l-au asumat, voi fi pri­mul care va saluta triumful cinismului de consum public din România: cooptarea unora dintre fidelii lui Traian Bă­sescu – reformatorii dezinteresaţi, vocali şi extrem de vehemenţi ai clasei politice – în Executiv. Alături, evident, de ma­rionetele oligarhilor, de baronii locali sau de reprezentanţii legali ai intereselor acestora, ca să fie dreptate şi adevăr...

×
Subiecte în articol: editorial