Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Suntem împreună aici pentru că astăzi am ales speranţa în locul fricii!” Iată un mesaj memorabil din discursul inaugural al preşedintelui SUA, Barack Obama.
Găsim aici o idee fundamentală. Aceea că frica desparte, în timp ce speranţa adună. Noua unitate a americanilor se realizează pe temelia pozitivă a speranţei, după ce iraţionalitatea fricii, ce le-a fost indusă nu doar de adversari, ci şi de propriii lideri, îi dezbinase. Salvarea unei naţiuni în război şi a unei puteri în criză poate veni doar din solidaritatea şi curajul, din imaginaţia constructivă şi capacitatea de a îndura pe care speranţa le hrăneşte.
În contrast, ceea ce naţiunea română primeşte astăzi de la conducătorii săi este îndemnul la frică. O frică sădind confuzie şi scepticism, pasivitate şi dezordine, autoizolare şi excludere, răutate şi egoism, furie şi deprimare. În lipsa unei idei coagulante care să susţină şi să orienteze speranţa, spre a conduce, s-a optat pentru dezbinare. Tinerii, chipurile nerăbdători, sunt asmuţiţi împotriva bătrânilor, chipurile expiraţi; salariaţii, chipurile lacomi, împotriva pensionarilor, chipurile nesătui; proprietarii, chipurile bogaţi, împotriva chiriaşilor, chipurile profitori; agricultorii, chipurile retrograzi, împotriva intelectualilor, chipurile aroganţi; bancherii, chipurile speculanţi, împotriva industriaşilor, chipurile ineficienţi; medicii, chipurile indolenţi, împotriva pacienţilor, chipurile ipohondri; profesorii, chipurile incompetenţi, împotriva studenţilor, chipurile chiulangii; funcţionarii publici, chipurile toţi corupţi, împotriva petiţionarilor, chipurile milogi; judecătorii, chipurile iresponsabili şi îmbuibaţi, împotriva procurorilor, chipurile abuzivi şi a împricinaţilor, chipurile prea vicioşi sau iraţionali; majoritatea, chipurile intolerantă, împotriva minorităţilor de tot felul (naţionale, sexuale, lingvistice, sociale, politice etc.), chipurile dizolvante, depreciative şi subversive. Fiecăruia îi este frică de celălalt: pentru că a avut succesul pe care tu nu îl ai; pentru că invidiază succesul tău; pentru că te vede ca pe un concurent; pentru că te tratează cu indiferenţă; pentru că are mai mult decât tine, şi asta este prin definiţie nedrept; pentru că are mai puţin decât tine şi de aceea, desigur, pofteşte la avutul tău; pentru că este mai puternic decât tine, şi asta ţi se pare intolerabil; pentru că este mai slab decât tine, şi asta este împovărător; pentru că este pur şi simplu diferit.
Ce distanţă între discursul preşedintelui Obama şi cel al preşedintelui Băsescu! Câtă deosebire între sinceritatea directă a celui dintâi şi uitătura piezişă şi vicleană a celui din urmă! Câtă diferenţă între încrederea şi determinarea inspirate de unul şi contorsionarea sugerând crisparea conştiinţei celuilalt!
Evident, şeful Administraţiei americane nu este Mesia! Să nu-i facem chip cioplit! Cultul personalităţii sale îi va submina capacitatea de a transforma speranţa pe care o răspândeşte în realitate. Nimic nu transformă un erou potenţial într-un muritor mizerabil decât propria sa statuie.
Pe de altă parte, şeful statului român nu este un demon cu puteri supranaturale. El nu este un geniu al răului de neînvins, ci doar un marinar ajuns pe uscat care nu înţelege cum funcţionează statul şi este lipsit de cultură politică şi educaţie democratică. Fragmentarea socială şi dezarticularea politică a naţiunii române, patronată de el, sunt paşi făcuţi sub impulsul instinctului autoritar-populist către o formă de anarhie neo-feudală de natură a naşte disperarea românilor justificând şi legitimând un regim de mână forte. Atunci când în locul speranţei este aleasă frica, rezultatul îl constituie disperarea şi dezbinarea, iar produsul lor îl reprezintă dictatura şi conflictul.
Iată motive pentru mobilizarea forţelor sănătoase ale naţiunii spre a pune capăt actualei dezbinări prin frică şi a reface coeziunea socială şi naţională a românilor prin alegerea speranţei într-un nou proiect unificator. Traian Băsescu poate fi înfrânt. Românii nu au a se teme că nu vor găsi lideri care să îi adune din nou în jurul unui mare ideal. Spre a cita un alt preşedinte american, Franklin Delano Roosevelt, “singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăşi!”. Refuzul fricii este şi un pas către speranţă!
