x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Trucul invocării Poporului (I)

0
Autor: Ion Cristoiu 06 Noi 2008 - 00:00

Invocarea Poporului e o simplă formulă pentru a-i speria pe adversari. În cei patru ani de mandat, Traian Băsescu nu şi-a asumat bătălia pentru nici o chestiune de interes naţional.



La interviul comandat la RRA, potrivit unui truc ştiut deja (cel al intervenirii a doua zi, de regulă într-un context de moderator slugarnic, pentru a-şi corecta declaraţiile făcute cu o seară înainte), Traian Băsescu a simţit nevoia să vorbească şi despre el însuşi:

"Băile de mulţime îmi plac, îmi fac plăcere, mă simt bine între oameni. Mersul la Carrefour, mersul la evenimente mă relaxează, îmi dau energie. După ce m-am expus ca om politic, îmi dă ocazia să percep mesaje de la oameni. Nu spun întotdeauna lucruri plăcute. Avantajul meu este că îmi place. Nu mă duc într-un restaurant pentru că e vin, ci pentru că e lume. Pot să mănânc foarte bine acasă sau la Cotroceni. Pe mine, dacă vrei să mă pedepseşti, trebuie să mă ţii izolat".

Altădată, poate, această aşa-zisă confesiune ar fi fost luată drept semnul unei crize de sinceritate. Între timp însă ne-am dat seama cu toţii că Traian Băsescu îşi joacă momentele de sinceritate ca orice om politic. Profitând de excesul de bunăvoinţă al unui jurnalist de casă, domnia sa a găsit de cuviinţă să-şi facă niţică publicitate electorală, înfăţişându-se ca un Conducător care moare să fie om între oameni. Păi, dacă ar fi aşa, de ce merge domnul preşedinte prin Bucureşti cu târla de maşini ale SPP-ului, blocând circulaţia mai ceva decât Ceauşescu? Dacă îi place să bea un şpriţ la bodegă, pentru că aici sunt oameni, de ce nu merge pe jos la Cotroceni? Ce, pe stradă nu sunt oameni?

Citită cu atenţie, declaraţia lui Traian Băsescu trădează ceva mai profund decât ambiţia de a se înfăţişa un om între oameni.

E vorba despre ambiţia de a trece în ochii românilor drept un Conducător care are în spate, ca o Armată napoleoni­a­nă, Poporul. De la invocarea propagandistică a unei legături paranormale între domnia sa şi Popor până la falsificarea sondajelor de opinie, Traian Băsescu a aruncat în joc întreaga sa personalitate pentru a dovedi că, la o adică, apelând la Popor, acesta îi va sări în sprijin şi-i va face praf pe adversari, de la Parlament până la Presă.

Traian Băsescu practică astfel, fără s-o ştie, deoarece habar n-are de Istorie, un bonapartism de tip dâmboviţean. Lansat de Napoleon Bonaparte, bonapartismul şi-a găsit punctul culminant în regimul lui Napoleon al III-lea. Temeliile sale teoretice sunt foarte simple. Poporul e suve­ran. Poporul îi deleagă însă unui om (nu unei instituţii democratice precum Parlamentul) puterile suverane în rezolvarea problemelor publice. Omul astfel înzestrat conduce şi ia decizii, invocând mandatul dat de Popor. Din când în când, acest mandat e confirmat şi întărit prin referendumuri. Bonapartismul lui Traian Băsescu îşi găseşte expresia în permanenta invocare a Poporului ca forţă în nu­mele căreia vorbeşte şi conduce. Ne aflăm însă în faţa unui bonapartism à la rou­maine. Tot felul de năzbâtii sunt argumentate în intervenţiile publice ale lui Traian Băsescu drept opinii ale Poporului. Ele sunt păreri ale domniei sale, ivite din contacte aleatorii cu realitatea şi din taifasuri de bodegă cu apropiaţii. Cât pri­veşte rezolvarea problemelor majore, acest lucru nu intră în preocupările lui Tra­ian Băsescu. Invocarea Poporului e o simplă formulă pentru a-i speria pe ad­ver­sari. În cei patru ani de mandat, Traian Băsescu nu şi-a asumat bătălia pentru nici o chestiune de interes naţional. E vorba, aşadar, despre un bonapartism de imagine sau, mai precis, de cult al personalităţii. Poporul invocat joacă rolul unei oglinzi în care Traian Băsescu se uită zilnic pentru a constata, de unul singur, că întruchipează Poporul.
Va urma
Citeşte mai multe despre:   basescu,   traian,   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de