x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Trupe avem. Dotare ne mai trebuie

0
Autor: Radu Tudor 04 Feb 2010 - 00:00
Trupe avem. Dotare ne mai trebuie


"Prin nu ştiu ce mecanism decizional şi de găndire, Ministerul Apărării a blocat în ultimii trei ani toate programele majore de înzestrare. Primul, poate cel mai important pentru militarii din Afganistan, cel privind transportoarele blindate Piranha. S-au găsit tot felul de scuze, chichiţe şi tertipuri pentru ca primul lot de 30 de vehicule să nu fie livrat integral în teatru"



Anul de criză economică 2010 surprinde România cu cea mai consistentă participare militară în teatrele de operaţiuni externe. Cheltuiala, nu mică, făcută cu acest gen de contribuţie, are o relevanţă strategică indiscutabilă. Şi o contribuţie foarte serioasă la profesionalizarea militarilor români. Dacă efortul financiar într-un an dificil se justifică pentru profilul de stat puternic în interiorul Alianţei Nord Atlantice, o altă componentă afectează serios misiunile militarilor: înzestrarea.

Cei peste 2.300 de militari aflaţi în misiune voluntară în Afganistan, Irak, Balcanii de Veste şi alte zone fierbinţi sunt dotaţi cu tehnică învechită. Ea nu corespunde normelor de protecţie care se impun în zone atât de periculoase. Dispozitivele explozive improvizate, atacurile cu maşini capcană şi alte ameninţări de acest gen s-au înteţit dramatic în ultima perioadă. Acţionând în zona foarte expusă, din sud-estul Afganistanului, românii fac faţă cu dificultate unor misiuni complexe. Dacă angajamentul noastru a fost să mărim contingentul din această ţară pentru că NATO cere imperativ acest lucru pe fondul degradării grave a situaţiei de securitate, responsabilitatea privind protecţia militarilor români n-a fost încă asumată şi îndeplinită.

Prin nu ştiu ce mecanism decizional şi de gândire, Ministerul Apărării a blocat în ultimii trei ani toate programele majore de înzestrare. Primul, poate cel mai important pentru militarii din Afganistan, cel privind transportoarele blindate Piranha. S-au găsit tot felul de scuze, chichiţe şi tertipuri pentru ca primul lot de 30 de vehicule să nu fie livrat integral în teatru. Ba că mitraliera de pe turelă a avut nişte mici probleme la testarea din poligon, ba că sistemul de management al luptei (BMS) nu e performant şi tot aşa.

Cei care decid în zona de înzestrare militară ignoră cu bună ştiinţă un singur lucru: ca prin amânarea livrării de transportoare noi şi moderne în teatru, viaţa militarilor români este mereu în pericol cu TAB-urile vechi şi vulnerabile.

Acest program bate pasul pe loc, iar secretarii de stat pentru înzestrare din ultimii ani au găsit mereu câte un argument nefericit care să pună beţe în roate.

Dacă ar fi existat vreo excepţie la altă categorie de forţe, mai că aş fi dispus să cred că e vorba despre o simplă sincopă. Dar dacă ne uităm cu atenţie, nici acolo lucrurile nu stau mai bine. Forţele Aeriene Române au rămas o elită graţie oamenilor care lucrează acolo. De trei ani, ar fi trebuit să primească un nou avion de transport, C27 J Spartan. Aceleaşi poveşti triste de la Romtehnica şi Departamentul Armamente împiedică plata şi livrarea primelor două avioane, care sunt gata. Cu steagul României pe coadă, ele aşteaptă respectarea angajamentelor de plată din partea noastră. Între timp, ai noştri zboară cu vechile An-24 şi An-26, care au interdicţie pe o sumedenie de aeroporturi civilizate, din cauza depăşirii nivelului de zgomot admis. Trupele şi tehnica pentru Afganistan se cară tot cu C130 Hercules, aeronave bune, dar foarte vechi, ce suportă cheltuieli uriaşe de întreţinere.  

La blocajul acestui contract se adaugă veşnica pasăre a subiectului cu noul avion multirol. Deşi sunt mai multe companii ofertante, totul se joacă în jurul răspunsului guvernului SUA, care stă să vină. Dacă cerinţa noastră pentru 28 de avioane F16 second-hand (24 de luptă, 4 de antrenament) nu va depăşi suma de un miliard de dolari (circa 800 de milioane de euro), foarte posibil ca argumentul financiar să vină în favoarea celui strategic existent deja. Acela de a bate palma cu americanii. Şi aici suntem însă în al 12-lea ceas, cu etapele de implementare a noului avion de luptă mult depăşite.

Forţele Navale? Numai dacă vorbim despre contractul pentru mentenanţa fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand... Cred că sunt cinci ani bătuţi pe muchie de când se tot plimbă hârtiile cu o soluţie tehnică şi financiară. Decizie ioc, iar navele sunt cârpite la nevoie, în bunul stil românesc.

Actuala echipă de la conducerea Ministerului Apărării e obligată de realităţile amintite să ia decizii rapide. Chiar dacă va pleca pe funcţia de consilier de stat la Palatul Cotroceni sau dacă i se va prelungi mandatul, şeful Statului Major General se confruntă la bilanţ cu o aşteptare uriaşă din partea subordonaţilor săi la capitolul înzestrare.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de