Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Opere, vol. IX, Publicistică (1941-1947) Editura Univers enciclopedic
Opere, vol. IX, Publicistică (1941-1947) Editura Univers enciclopedic
Toate regimurile de cârmuire acceptă şi recunosc pretutindei şi întotdeauna existenţa cel puţin a unei probleme sociale şi de cele mai dese ori mişcările politice şi programele de partid, sincer sau de paradă, s-au inspirat de la probleme, oferind şi câte o serie de noi patru operaţii pentru dezlegarea lor.
Problema socială s-a născut obişnuit din deosebirea de avere, o minoritate bogată şi o majoritate săracă, oricare va fi fost evoluţia standardului de viaţă, cum i se zice. Nu se poate tăgădui (în paranteză) că azi e mult mai multă lume bine îmbrăcată şi încălţată decât acum patruzeci de ani, vorbind pe documentul trăit.
Permanenţa problemelor sociale dovedeşte că acţiunea politică nu a putut niciodată să le satisfacă şi că vor rămâne nesatisfăcute. Atât în urma revoluţiilor, cât şi după guvernările însufleţite de câte un ideal sau două, proporţia dintre bunuri a rămas aceeaşi, numai că, trecând prin alte mâini, şi-a schimbat fizionomia şi portretul.
E ceva şubred în concepţia cu problemele sociale…
Înainte de toate, atât avuţia, cât şi sărăcia sunt noţiuni cu înţeles comparativ. Într-un sat cu două vaci, din judeţul Olt, un sătean era foarte bogat pentru că satul îl ştia că avea în cufăr o sută de mii de lei. Pe lângă puţinii consăteni care-l respectau cu admiraţie, ceilalţi îl pizmuiau şi i-ar fi împărţit avutul între ei, luând fiecare pentru sine câte un pol.
Ofiţerul bănăţean, căruia îi calcula, aşa, preotul satului oltenesc avuţia enoriaşilor lui, a râs cu poftă, ca de o glumă, căci în satele din Timiş-Torontal, fiecare sat cu acelaşi număr de locuitori având cel puţin câte trei sute de vaci, orice sătean are şi câte două, trei milioane de lei depuse la banca din Timişoara, fără să fie socotiţi bogaţi. Pe de altă parte, casa cea mai bine ţinută din câte a văzut subsemnatul în ţară, ca o imagine rămasă pe măgură de dincolo de Satulung, aparţinea unei femei, văduva unui cizmar, mamă de şase copii, spălătoreasă cu ziua la Braşov.
Unde încep averea şi sărăcia nu poate spune nici economistul, nici sociologul şi mai puţin demagogul. O familie e bogată cu şase pogoane cultivate, o vacă, zece oi şi căruţă şi alta trăieşte mizerabil cu o sută de mii de lei pe lună. Din zece muncitori cu palmele şi cu săptămâna, la salariile egale şi deopotrivă de împovăraţi, doi sunt bogaţi, trei trăiesc în mediocritate şi cinci în mare sărăcie. Ar însemna că aceştia cinci ar avea o concepţie practică a problemelor sociale şi că sunt chemaţi să facă lege şi rânduială peste ceilalţi, adăogându-se cu cei trei mediocri.
În problemele sociale trebuie căutată şi dezlegată altă problemă, problema individuală, singura ce se poate manipula, împotriva oricărei probleme sociale, totdeauna vagă şi nelimitată, ca haosul. Consecinţele zguduitoare provocate de aglomeraţiile agitate se lichidează cu o mizerie mai grea decât mizeria precedentă.
Sunt prezente continuu în viaţa socială, prin urmare, două metode, una de parvenire, prin dezastru colectiv şi însuşire, şi alta de valoare personală. Cea dintâi aşteaptă sute de ani, mii de ani, o bunăstare universală prin conjunctură. Cealaltă înstăreşte neîntrerupt oamenii de iniţiativă personală, sufletească sau materială, oamenii voinţei şi ai îndelungei răbdări. Aceştia îşi impun acea măsură, care constituie calitatea nu numai a omului social, dar şi a operei de artă. Ai putut să te stăpâneşti: eşti victorios, victorios întâi asupra slăbiciunilor şi întârzierilor tale, cauza fundamentală a tristelor noastre decăderi. Omul, fără deosebire, e înecat de patmi şi păcate: într-astă privinţă credinţa religioasă şi concluziile experienţei sunt de acord. Nu ne putem lăuda prea tare cu virtuţile înnăscute, dar ne putem stăpâni, şi stăpânirea de sine e geniul cotidian al omului mijlociu.
Dacă te stăpâneşti, poţi cârmui şi împrejurările vieţii, le poţi încovoia şi urzi într-un scop, care-i bunăstarea râvnită de către fiecare. Asta se capătă cu dragoste de lucrul tău şi cu încredere în aşezământul hotărât, cu optimismul pe care ţi-l dă sentimentul secret că, şi dacă te-ai îndoit, nu te-ai lăsat învins. Fericirea adevărată, atâta fericire câtă poate să suporte şi să merite animalul omenesc, nu vine de la o transformare socială, dacă starea sufletească a rămas îndărăt. A visa o fericire de avuţii şi de salarii e o eroare de ordinul problemelor sociale. E de ajuns activităţii individuale o atmosferă de omenie.
Nu trebuie câtuşi de puţin scăpată din vedere nici încântătoarea pedagogie a femeii. Pentru izbânda morală şi materială a omului, influenţa unei mame chibzuite şi a unei soţii tefere e decisivă.
Vasăzică, prietene, i-aţi sarcina limitată, dar mai grea decât reveria frumoasă şi sterilă a fericirii universale, să te întocmeşti pe tine însuţi şi să izbuteşti în strictele tale margini. Cifra ta, care se cheamă unu, să fie singura ta problemă. Înmulţit cu mulţi este ca şi cum ţi-ai multiplica unitatea cu o serie de zero. Din rezultatul silinţei de perfecţionare şi biruinţă a fiecăruia se vor dezlega şi problemele sociale, uitate ca o nomenclatură fără obiect.
Cunoaştem în Europa o republică de o palmă, numai de patru ori cât Bucovina. Acolo, ori de câte ori rarii amatori de senzaţional, trăit cu sufletul mai des peste graniţi decât acasă, au adus în dezbaterea tribunei problemele soacile, publicul s-a întrebat ce ar putea să fie. Acolo, muncitorul cu mâinile, cu condeiul, cu tamponul, factorul poştal şi profesorul fiind plătiţi aproape la fel şi cu salarii mici şi bunastare fiind omogenă, articolul problemelor sociale nu a găsit clientelă facilă. Când au înţeles că era vorba despre confort, sănătate, învăţătură şi educaţie bună, cetăţenii s-au dumirit: Ei le aveau pe toate şi ceva peste toate astea, prin efectul străduinţei personale.
