Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Opere, vol. IX, Publicistică(1941-1947) ● Editura Univers enciclopedic
Opere, vol. IX, Publicistică(1941-1947) ● Editura Univers enciclopedic
Ca o căinţă, când de vreo şaptezeci de ani s-a făcut aşa de puţin încât seamănă mai mult cu aproape nimic, din când în când venea vorba despre cultivarea intelectuală a maselor… Masele sunt poporul, ţăranii şi muncitorii, opuse fracţiunii care se cheamă o elită. Masa e grosul, gloata, prostimea în faţa intelectualităţii; o intelectualitate care rămâne, nu e vorba, cu destule reminiscenţe… În privinţa deşteptăciunii, e bănuială că o statistică obiectivă nu ar defavoriza masele prea mult. Ageră şi vioaie, ţărănimea este în stare să capete iute o maturitate.
Ceea ce se numea pe vremuri Camera Deputaţilor şi presă culturală se tălmăcea practic cu înfiinţarea de partide. Acum câţiva ani, n-aş putea să spui ce şcoli superioare mai funcţionau. Preşedintele unui guvern propunea desfiinţarea şi reducerea şi a celor câte se improvizau. În schimb, aveam nu mai puţin de treizeci şi două de partide... Intrase în elită nevoia de a despica firul în patru şi sfertul în subdiviziuni, ca o vocaţie maladivă, şi cine nu avea un grajd cu cai de curse trebuia să aibă măcar un partid.
"Cultivarea maselor" datează ca o problemă acceptată cam de o viaţă de om. Existau partide cu mari majorităţi, care nu ştiau să iscălească cererea de înscriere în elita de club.
La dezbaterea însă a problemei confruntată cu un program de acţiune, limbile s-au încurcat. Principiul dominant ales venea de la prepoziţia "pentru". Literatură pentru... cursuri pentru... Pentru era un submultiplu, permiţând iniţierea din tot la firimiţă. Cărţi pentru săteni, teatru pentru săteni, cărţi pentu muncitori, teatru pentu muncitori, cărţi pentru copii, teatru pentru copii. Artă pentru... Categoriile nu puteau să se adape din paharul plin, din pricină de indigestie; prudenţa implica să le dai să lingă deocamdată tava. Acelaşi "pentru", evoluat către substanţă, era şi părintele unei alte întregi literaturi, cu ambiţii de perspectivă dincolo de regulile care cârmuiesc regimul gramatical.
Asemenea nuanţe cereau adaptatori, o intelectualitate specializată în a distinge şi organiza, într-un Pentru general, despărţăminte de Pentru. Ea trebuia să ajusteze ideile, noţiunile, ştiinţa şi toate artele pe categorii de vulg, degradând valorile, ca în picura vopselelor cu apă.
Metoda n-a dat rezultate, afară de căscatul oftat, care se mai aude şi azi, al maselor aţipite. Sătenii înţelegeau limpede orice idee şi muncitorii industriali, veniţi din ţărănime, de aşijderi. Cei mai slabi păreau să fie muncitorii născuţi în mahala, acolo tipul caracteristic românesc se găsea dezmoştenit, înecat între două niveluri. Aceeaşi facultate de clară înţelegere o aveau şi copiii, pe care suntem aduşi să-i socotim prin superficialitatea sugestiei, ca şi pe săteni şi muncitori, mai proşti decât noi.
Cum nu sunt două matematici sau două anatomii, una pentru oamenii cultivaţi şi alta pentru ignoranţi, tot aşa nimic nu poate să fie împuţinat fără pagubă, la un diminutiv derizoriu, pe temeiul greşelii de judecată, că omului cu şapcă sau cu căciulă îi trebuie întâi un joben, ca să capete aptitudini şi să priceapă ceea ce noi pretindem că am priceput. Numitul Pentru nu e o chestiune de formă particulară, de stil potrivit la un calibru de minte: nu e măcar o traducere. E o stârpire a calităţii. Muncitorul ar trebui pus faţă-n faţă cu opera toată, nu numai cu fragmente sau cu fotografia ei "popularizată". În tehnicitate, problema cultivării se rezolvă just. Lucrătorul se urcă pe locomotivă şi locomotiva pleacă, purtată tot atât de bine de un fochist ca şi de un inginer.
Muncitorul să intre din atelier în bibliotecă de-a dreptul, neînsoţit de un cicerone de semicultură. El are nevoie numai de niţică toaletă, de un robinet de apă şi de o bucată de săpun, ca să nu mânjească, fără să vrea, cărţile cu degetele de unsoare...
