x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tudor Arghezi: Şcoala lui "pentru"

0
16 Oct 2008 - 00:00

Opere, vol. IX, Publicistică(1941-1947) ● Editura Univers enciclopedic



Opere, vol. IX, Publicistică(1941-1947) ● Editura Univers enciclopedic

Ca o căinţă, când de vreo şaptezeci de ani s-a făcut aşa de puţin încât seamănă mai mult cu aproape nimic, din când în când venea vorba despre cultivarea intelectuală a maselor… Masele sunt poporul, ţăranii şi muncitorii, opuse fracţiunii care se cheamă o elită. Masa e grosul, gloata, prostimea în faţa intelectualităţii; o intelectualitate care rămâne, nu e vorba, cu destule reminiscenţe… În pri­vinţa deşteptăciunii, e bănuială că o statistică obiectivă nu ar defavoriza masele prea mult. Ageră şi vioaie, ţărănimea este în stare să capete iute o maturitate.

Ceea ce se numea pe vremuri Camera Deputaţilor şi presă culturală se tălmăcea practic cu înfiinţarea de partide. Acum câţiva ani, n-aş putea să spui ce şcoli superioare mai funcţionau. Preşedintele unui guvern propunea desfiinţarea şi reducerea şi a celor câte se improvizau. În schimb, aveam nu mai puţin de treizeci şi două de partide... Intrase în elită nevoia de a despica firul în patru şi sfertul în subdiviziuni, ca o vocaţie maladivă, şi cine nu avea un grajd cu cai de curse trebuia să aibă măcar un partid.

"Cultivarea maselor" datează ca o pro­blemă acceptată cam de o viaţă de om. Existau partide cu mari majorităţi, care nu ştiau să iscălească cererea de înscriere în elita de club.

La dezbaterea însă a problemei confruntată cu un program de acţiune, limbile s-au încurcat. Principiul dominant ales venea de la prepoziţia "pentru". Li­te­ratură pentru... cursuri pentru... Pentru era un submultiplu, permiţând iniţierea din tot la firimiţă. Cărţi pentru săteni, teatru pentru săteni, cărţi pentu muncitori, teatru pentu muncitori, cărţi pentru copii, teatru pentru copii. Artă pentru... Catego­riile nu puteau să se adape din paharul plin, din pricină de indigestie; prudenţa implica să le dai să lingă deocamdată tava. Acelaşi "pentru", evoluat către substanţă, era şi părintele unei alte întregi literaturi, cu ambiţii de perspectivă dincolo de regulile care cârmuiesc regimul gramatical.

Asemenea nuanţe cereau adaptatori, o intelectualitate specializată în a distinge şi organiza, într-un Pentru general, despărţăminte de Pentru. Ea trebuia să ajusteze ideile, noţiunile, ştiinţa şi toate artele pe categorii de vulg, degradând valorile, ca în picura vopselelor cu apă.

Metoda n-a dat rezultate, afară de căscatul oftat, care se mai aude şi azi, al maselor aţipite. Sătenii înţelegeau limpede orice idee şi muncitorii industriali, veniţi din ţărănime, de aşijderi. Cei mai slabi păreau să fie muncitorii născuţi în mahala, acolo tipul caracteristic românesc se găsea dezmoştenit, înecat între două niveluri. Aceeaşi facultate de clară înţelegere o aveau şi copiii, pe care suntem aduşi să-i socotim prin superficialitatea sugestiei, ca şi pe săteni şi muncitori, mai proşti decât noi.

Cum nu sunt două matematici sau două anatomii, una pentru oamenii cultivaţi şi alta pentru ignoranţi, tot aşa nimic nu poate să fie împuţinat fără pagubă, la un diminutiv derizoriu, pe temeiul gre­şe­lii de judecată, că omului cu şapcă sau cu căciulă îi trebuie întâi un joben, ca să ca­pe­te aptitudini şi să priceapă ceea ce noi pretindem că am priceput. Numitul Pentru nu e o chestiune de formă particulară, de stil potrivit la un calibru de minte: nu e măcar o traducere. E o stârpire a ca­li­tă­ţii. Muncitorul ar trebui pus faţă-n faţă cu opera toată, nu numai cu fragmente sau cu fotografia ei "popularizată". În tehnicitate, problema cultivării se rezolvă just. Lucrătorul se urcă pe locomotivă şi locomotiva pleacă, purtată tot atât de bine de un fochist ca şi de un inginer.

Muncitorul să intre din atelier în bib­liotecă de-a dreptul, neînsoţit de un cicerone de semicultură. El are nevoie numai de niţică toaletă, de un robinet de apă şi de o bucată de săpun, ca să nu mânjească, fără să vrea, cărţile cu degetele de unsoare...
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de