x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tudor Octavian: Cum ard cărţile

0
Autor: Tudor Octavian 11 Oct 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
După ce am citit o carte foarte documentată despre incendierea unei biblioteci din Ardeal, în 1953, am crezut din nou într-o întâmplare, pe care am povestit-o de multe ori fără să fiu crezut.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
După ce am citit o carte foarte documentată despre incendierea unei biblioteci din Ardeal, în 1953, am crezut din nou într-o întâmplare, pe care am povestit-o de multe ori fără să fiu crezut.

În 1953, am văzut cu ochii mei cum i se dădea foc, pe un maidan de lângă Grădina Mare din Brăila, bibliotecii orăşeneşti. Povestitul are unele recursuri paradoxale. După nenumărate istorisiri, ajungi să crezi în ceva inventat chiar de tine. Şi, invers, neîncrederea celor din jur te face să te îndoieşti de lucruri pe care le-ai trăit. Am vie în memoria vizuală imaginea rugului de cărţi, dar numai după ce am terminat recent de citit volumul întocmit, cu migala unor restauratori ai istoriei, de doi cercetători orădeni, mintea mea a scos dintr-un depozit de amintiri deteriorate o seamă de detalii ale întâmplării, care altfel s-ar fi irosit definitiv. Copil fiind şi nimerindu-mă acolo, în jurul focului, laolaltă cu mai mulţi gură cască, văd stivele de cărţi groase, legate, cum stau şi-şi aşteaptă rândul la foc şi cum un bărbat răscoleşte cu un băţ lung cărţile aruncate de-a valma pe un pat de jar. Oricât le-ar în­toar­ce şi le-ar muta de colo-coo, cărţile nu vor să ardă. Hârtia ia repede foc, numai foaie cu foaie. Stratul compact are legile lui. Când oamenii le deturnează destinul de la linia lui tradiţională, cărţile do­ve­desc puteri nebănuite. Întregul apăra pa­gina. E ca şi cum şi conţinutul s-a în­regimentat în războiul paziţional, în care a rezista e mai important decât a ataca.

Îmi amintesc dogoarea ce ne ţinea la distanţă. Focul întreţinut cu cărţi are ceva din incandescenţa violentă a nucleului topit de planetă. La 13 ani, câţi aveam atunci, mă fascinau celebrităţile din toate artele, astfel că numele unor Michelangelo şi Da Vinci îmi erau familiare, fără să le cunosc opera. Pe o coloană de cărţi, ţinută mai într-o parte, dimpreună cu tomurile care ardeau cel mai greu, fiindcă erau groase ca nişte dale de bazalt, am citit numele lui Leoardo da Vinci. Teancul conţinea numai titlul dintr-o serie de popularizare tipărită în Germania, înainte de război. Aveau reproduceri alb-negru şi câteva color. Erau monografii despre Bruegel, Teniers cel Tânăr, Tizian, Rembrandt... Nene, i-am zis călăului de cărţi, le iau eu pe astea. Cred că mi-a permis să plec cu braţele pline, fiindcă am fost imperativ, iar el era obşnuit să i se dea ordine. De unde ştiu că am fost imperativ? Pentru că aşa am rămas toată viaţa, nu cerşesc, solicit cu o anume fermitate.

Sunt cărţi fasciste, mi-a zis el, fugi şi să nu te vadă nimeni cu ele! De ce i le laşi, bre?, l-a întrebat ajutorul de călău. Dă-le, mă,
la dracu’, i-a răspuns în silă şeful rugului, nu vezi ce greu ard. Parc-ar fi de piatră.

Ideea că există cărţi aproape indestructibile, ca de piatră, mi-a rămas pentru totdeauna în minte. Şi, apoi, ce prost trebuie să fii ca să dai foc bibliotecilor! Arzi o carte, dar mai rămân câteva mii din tiraj în alte biblioteci. Bibliotecile n-au sex, ca să fie castrate. Se reproduc la infinit, prin ele însele.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   cărţi

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de